În loc cu verdeaţă

(priceasnă)

Trec pe luncă nori,
curg spre alte zări
şi anii-n şirag
duc cu ei ce-i drag.

Geme pe pământ
prelung jalnic cânt –
e-n zadar chemat
sufletul plecat.

E-n zadar chemat
omul răposat
ce-a fost pe pământ…
Acum e-n mormânt.

Cei rămaşi în urmă,
frate, soră, mumă,
vor veni la rând,
vor veni curând.

Plânge cu amar
pleoapa în zadar,
ochiul tulburat,
pentru cel plecat.

– Sufleţelul meu,
plânsu-mi este greu,
lacrimile mele
vor seca şi ele.

Vor seca de ape,
vor fi scurse-n noapte,
cerule, cât rabzi
pe pămât să cazi!

– Nu mă mai jeliţi,
fraţii mei iubiţi,
căci eu am în cer
dulcele năier.

Nu vă întristaţi,
iubiţii mei fraţi,
căci, în ceruri sus,
îl am pe Iisus.

Am pe Născătoarea,
pe Apărătoarea,
Maica bucuriei,
Maica veşniciei.

Şi mai am un Tată
Ce-n ruga curată
îl numim cu dor
Atotţiitor.

Şi mai am în dar
sfinţi din sinaxar,
care mijlocesc
şi mă pomenesc.

Mai am bune fapte
de Domnul lucrate
şi m-am spovedit,
m-am împărtăşit.

Şi n-am întinat
casa unde-am stat,
lucrul cel oprit
eu nu l-am poftit.

Şi dacă am poftit
lucrul cel oprit,
am fost dezlegat
de al meu păcat.

Mai am o credinţă
ca o biruinţă:
că voi fi mereu
cu-al meu Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s