Pustnicul în nemurire

(Sfântul Ioan Iacob de la Hozeva, Românu – Sursa:„Orthodoxwiki”)

În noapte, potirul lunii varsă jar
şi vântul ca o răsuflare fierbinte
spulberă scântei cu miros de jertfă
peste altarul beznei.
Izgonit din rostire, numele tău a devenit lacrimă.
Cuvintele tale,
păsări rugătoare s-au întors în neliniştea copacilor.
Au coborât obosite în ţărână
de-a lungul rădăcinilor.
Clipele sfinte le-au potolit cândva foamea de adevăr.
Cuvintelor tale erau tot mai triste,
cântările tot mai plânse.
Ca osândite aripi
se zbat acum înăuntrul pământului
arzându-ne ca un jăratic călcâiele.
Genunchii tăi zdrobiţi sunt acum moaşte.
Ei s-au ridicat dincolo de durerile lutului
pentru a pătrunde durerile dinlăuntru.
Rugăciuni târzii vin acum căutând-ţi strălucirea
precum fluturii de noapte lumina de candelă –
flacara ei nu le arde trupul.
Ochiul lui Dumnezeu te priveşte din nemurire
ca odihnă pentru a ta oboseală de întrebări.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s