Iisus pe cruce

Mâinile Tale, slăvite Ziditor, au fost batjocorite,
Străpunse, nu mai pot mângâia păsările în zbor…
Pleoapele Tale căzute privesc numai la şerpii
care dau târcoale prăzii, zvârcolindu-se în ţărână…

Urechile Tale nu mai aud decât paşii îngerului morţii…
Melci jilavi se urcă pe lemnul crucii lăsând în urma lor
dâre argintii.
Îţi pipăie rănile, apoi se chircesc în cochiliile lor
ca într-un mormânt de piatră, aşteptând învierea Ta.

Din lumină picură stropi mari de lacrimi,
boabe de lut nepământesc Îţi spală rănile:
plânge lumina?
Numai Tatăl Tău poate face o astfel de minune
la moartea Fiului.

E târziu…
Păşind peste osemintele Golgotei ca pe trepte,
îngerul morţii a ajuns până la Tine.
Ochii lui plecaţi te-au rugat de iertare,
apoi el Ţi-a cerut sufletul
Tu Ţi-ai dat ultima suflare în mâinile Tatălui.
Ţi-ai încovoiat trupul ostenit ca un semn de întrebare:
«Părinte al Meu, pentru ce M-ai părăsit?»
o pasăre a ţipat sfâşiind întunericul…
Fiul Omului a murit…
A murit frumos legănându-se peste lacrimile amare
ale maicii sale, peste jalea cernita a Îngerilor de lumină.

În noapte, sălbăticiunile dormind în necuvinte au ieşit la pradă.
Pe tâmple mi se aşterne oboseala şi somnul mă învinge:
gânduri nimicitoare trec prin sufletul meu
ca printr-o ţară pustie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s