Lumină pentru ziua de mâine

de Gavriil Stiharul

Părintele Iosif Trifa, întemeietorul Oastei Domnului, sursa: Site-ul oficial al asociaţiei misionare „Oastea Domnului” din cadrul Bisericii Orodoxe Române

Cu mult timp în urmă, am descoperit şi m-a emoţionat viaţa de jertfă a unui preot trecut la Domnul cu puţin înainte de începerea celui de-Al II-lea Război Mondial, când oamenii călcau cu faţărnicice pragul unei biserici. Acesta a avut un ideal: însănătoşirea duhovnicească a creştinului, a României, a tuturor oamenilor… Pentru atingerea idealului său, a ars cu o intensitate fantastică, risipind lumina ca nimbul unui sfânt. Uleiul din candela vieţii i s-a sfârşit repede. Flacara ei s-a stins în plină putere creatoare, nu însă înainte de a aprinde alte zeci de mii de candele în jur. Lumina lor a trecut din generatie în generaţie la alte şi alte candele Era părintele Iosif Trifa.
Închipuiţi-vă un preot în noaptea de Înviere. Lumina din mâinile lui, primită de la Hristos Cel Înviat, o dă celor din apropiere. Aceştia, la rândul lor, o dau mai departe… mereu mai departe…
A aprins, la vremea lui, zeci de mii de candele ale speranţei. Luminile acestora au trecut din generaţie în generaţie pâna astăzi. Acele lumini au luminat în candela speranţei în anii ‘50, anii proletcultismului comunist, atunci când oamenii îngroziţi se temeau să calce pragul unei biserici…
Acele lumini au luminat în candela speranţei în anii anii ‘80, anii grei ai ceauşismului, când frigul şi întunericul ne cuprinseseră, fiind deopotrivă în afară şi înlauntrul nostru, când oamenii descurajaţi şi resemnaţi se nu se mai osteneau să calce pragul unei biserici.
Acele lumini mai pâlpaie şi astăzi, pentru ca generaţia noastră să nu se rătacească în noaptea confuziei, dar, cu siguranţă, mai intens ca oricând, vor lumina un mâine glorios, când vor aprinde milioane de suflete pentru lucrarea lui Hristos.
Aceasta este lucrarea misionară a Ortodoxiei: Luăm lumina de la Hristos şi o dăm mai departe, mereu mai departe!…

9 gânduri despre “Lumină pentru ziua de mâine

  1. Profetul şi părintele Iosif Părintele Iosif Trifa s-a născut în 3 martie 1888, din părinţii Dimitrie şi Ana, în satul Certege, jud. Turda, ca al patrulea din cei şase fii ai lor.La şapte ani, în 1895, începe şcoala primară în satul său, iar în 1900 începe gimnaziul la Beiuş, după aceea, Teologia, la Sibiu.În 1910 este numit învăţător confesional în localitatea Vidra de Sus – mai târziu, Avram Iancu – fiind satul eroului.În 1911 se căsătoreşte cu Iuliana Iancu, nepoată de frate a eroului Avram Iancu. Tot în acest an este hirotonit preot în Vidra.În 1912 are primul copil, o fetiţă, Olimpia, care moare în anul următor.În 1914 are al doilea copil, un băiat, Titus-Gheorghe, care la fel moare în următorul an. Tot în acest an începe primul război mondial. Ardealul se găseşte sub stăpânirea austro-ungară.În 1916 are al treilea copil, un băiat, căruia îi pune numele la fel ca primului: Titus-Gheorghe. A fost singurul fiu rămas în viaţă.În 1918 are al patrulea copil, o fetiţă – Augustina.Se sfârşeşte Marele Război, dar izbucneşte epidemia de gripă (spaniolă) care seceră multe vieţi.I se îmbolnăveşte grav soţia Iuliana, împreună cu fiica Augustina. După o scurtă zăcere, mor amândouă şi le înmormântează lângă cei doi copii, în faţa bisericuţei de lemn din Vidra de Sus. Rămâne numai cu fiul său Tit, orfan de mamă la numai trei ani….va urma…

  2. Încă din gimnaziul de la Beiuş, unde este mereu primul dintre colegii săi, întreţine legături culturale şi colegiale cu mulţi alţi elevi fruntaşi din alte şcoli din Ardeal, ca şi din Ţara Românească. Corespondenţa lui de atunci este plină de căldură evanghelică şi de sentiment patriotic, vădind pe marele om, al Bisericii şi al Neamului, de mai târziu.În anii studenţiei de la Sibiu începe să publice articole şi diferite întâmplări din Ţara Moţilor şi în general din viaţa oamenilor de la ţară, în sprijinul plugarilor şi al muncitorilor, care duceau tot greul impozitelor şi al războiului, dar erau cei mai nedreptăţiţi şi lipsiţi.După terminarea Teologiei, în timpul funcţionării ca învăţător, apoi preot, în satul Vidra de Sus, el continuă munca de publicist şi apărător al cauzei moţilor, nedreptăţiţi atât de stăpânirea străină de Neam, cât şi de stăpânii străini de Dumnezeu. Dacă se vor putea aduna vreodată aceste scrieri, răspândite prin mai toate publicaţiile de atunci, ai rămâne uimit de bogăţia de idei, de inimă, de talent şi de soluţii practice – care sunt risipite prin aceste scrieri ale lui de atunci!…Pe lângă aceste scrieri cu caracter social, cultural şi patriotic, părintele Iosif mai încape şi un alt gen de lucrări cu caracter moral-biblic, în paginile de Duminică ale diferitelor ziare şi reviste, atât laice, cât şi bisericeşti. Astfel că la data terminării războiului, prin anii 1920, el era un cunoscut şi apreciat scriitor, mai ales bisericesc, din Ardeal. În timpul acesta îi apare prima sa carte de predici „Spre Canaan”, tipărită la Arad.Va urma…

  3. Datorită talentului său, precum şi a relaţiilor sale cu diferite personalităţi ale vieţii culturale şi religioase, este chemat în acelaşi timp pentru a ocupa diferite posturi importante, atât la Cluj, de către prietenul său, Profesorul Ioan Lupaş, cât şi la Sibiu, de către noul mitropolit de atunci, Nicolae Bălan, care îi fusese şi profesor în anii de teologie de la Sibiu.Alege Sibiul şi intră ca duhovnic la Academia Teologică şi ca director la Orfelinatul Ortodox.În acelaşi timp are loc la Mitropolia Ardealului un fel de congres biblic, o mişcare puternic progresistă pentru emanciparea biblică a Bisericii şi a Neamului nostru, acum în noua viaţă organizată a României Mari. După independenţa naţională şi întregirea teritorială cu care am ieşit din marele război lung şi greu care abia se terminase.În cadrul mai multor măsuri de reorganizare care se concepuseră la acest congres şi ca urmare a lui, s-a hotărât şi înfiinţarea unei gazete religioase pentru popor, care să iniţieze o mare mişcare de masă pentru o mai adâncă vieţuire creştinească şi o mai organizată unitate naţională între locuitorii ţării, adunaţi pentru prima dată între aceleaşi hotare şi sub aceeaşi cârmuire naţională.Procesul acesta de armonizare a unei lumi răvăşită de războiul greu, de stăpânirile străine, de interesele feluritelor partide, de întunericul analfabetismului şi mai ales de îndobitocirea păcatelor şi corupţiei în care zăceau bietele mulţimi care erau ca o turmă fără păstor – se anunţa anevoios, greoi şi lung.Munca pentru îndreptarea atâtor rele, atât de adânc înrădăcinate în firea şi în viaţa acestor biete mulţimi, va fi nu numai nespus de grea, dar şi nespus de lungă, din pricină că nu numai mijloacele pentru ducerea acestei lupte lipseau aproape cu desăvârşire, dar şi pentru că cei care erau hotărâţi să se sacrifice pentru idealul acesta erau nespus de puţini.În anul 1922 când se hotărî la conducerea Mitropoliei Sibiului să se înceapă apariţia acelei foi religioase pentru popor numită „Lumina Satelor”, la conducerea ei fu aşezat ca redactor tânărul şi entuziastul slujitor al Domnului, preotul Iosif Trifa. Acesta, pe lângă postul de duhovnic al teologilor şi de director al Orfelinatului, îşi luă şi această sarcină de făclier al lui Hristos, pentru îndrumarea Neamului nostru prin pustiul acestor stări haotice spre Canaanul cel dorit al emancipării noastre evanghelice şi culturale prin Hristos şi prin Biserică….Va urma…

  4. Despre uriaşa cantitate de jertfă, de lacrimi, de trudă, de iluzii şi deziluzii cu care este împreunată o astfel de muncă a unui suflet curat şi sfânt, nimeni nu-i în stare să-şi dea cu adevărat seama în afară de acela care ar fi mai ajuns şi el însuşi într-o astfel de stare.Nimeni pe lume nu-l poate înţelege pe un profet, care este trimisul lui Dumnezeu către oameni şi trimisul oamenilor către Dumnezeu – cât de greu trebuie el să se frângă în fiecare clipă între aceste două uriaşe poveri: când pedepsit de Dumnezeu, pentru oameni, când pedepsit de oameni, pentru Dumnezeu…Numai conştiinţa lui ştie prin ce fel de flăcări trebuie să treacă mereu, luptând când pentru dragoste, cu adevărul, când pentru adevăr, cu dragostea. Cu adevărul să judeci, cu dragostea să ierţi. Căci adevărul nu iartă, iar dragostea nu judecă… Inima lui curată faţă de amândouă, trebuie să sufere din partea amândurora.Dar aceasta este totdeauna partea şi soarta profetului. Nici un profet adevărat n-a trăit şi n-a murit altfel decât aşa!…Va urma…

  5. Din primul moment, dar mai ales din primul an ca redactor al unei foi cu o atât de clară şi de grea sarcină, el şi-a dat seama că nu există decât două căi: fuga, ori jertfa. Cum la fugă nici nu se putea gândi, trebuia să se gândească la jertfă. Dumnezeu Însuşi, Care îl alesese clar pentru aceasta, îi şi dăduse hotărât aceste două semne: singurătatea şi suferinţa. Fără singurătate n-ar fi fost liber din afară. Fără suferinţă n-ar fi fost liber dinlăuntru.Aşa s-a ajuns la Noaptea de Bilanţ şi de Revelaţie a Anului Nou 1923. Din această noapte de zbucium şi de prăbuşire s-a născut saltul strălucit şi înnoitor al Oastei Domnului. Acesta a rămas pe totdeauna primul An Nou cu adevărat al acestei Credinţe şi al acestui Neam care nu avuseseră până atunci decât ani vechi, începuţi şi sfârşiţi în acelaşi vechi şi întunecos fel al păcatului, al necredinţei, al bigotismului şi al formalismului îngheţat şi împilat în robia şi în robia păcatului şi păcătoşirii.Dar, ca orice lumină care sperie făpturile întunericului, această minunată şi înnoitoare făclie a lui Dumnezeu le-a speriat pe toate vietăţile care iubeau păcatul şi îşi îngrăşau trupurile din menţinerea lui. Şi, ca bufniţele speriate de felinar, s-au repezit să stingă lumina cea nouă şi să-l sfâşie pe purtătorul ei.Orbiţi de micimea lor sufletească şi de gelozia nevrednicie lor, chiar şi cei ce fuseseră cândva pe o clipă încălziţi de o rază evanghelică, s-au prăbuşit îndată în apatia generală a celorlalţi, înecându-se în noroiul leneviei, comodităţii şi lăcomiei.Profetul Adevărului Viu însă, plin de Duhul Sfânt, suna din trâmbiţa redeşteptării bisericeşti şi apăsa din greu pe plugul evanghelizării naţionale, desţelenind hotarele sufleteşti ale ţării, pline de spini şi bolovani, pentru semănătura şi recolta cea nouă şi mântuitoare. Întreg sufletul poporului iluminat, presimţind în el pe adevăratul trimis al lui Dumnezeu şi pe dezrobitorul său duhovnicesc, i s-a ataşat cu toată puterea încă de la începutul desluşirii glasului soliei sale. Şi după cum încheia cei zece ani de păstorire la Vidra cu cuvintele: „… Ce mare deosebire este între starea voastră de acum şi cea din urmă cu zece ani când am venit aici ca păstor al vostru sufletesc… Atunci eraţi în întuneric, acum aveţi lumina vieţii. Atunci nu cunoşteaţi nimic, acum cunoaşteţi toate lucrurile. Atunci eraţi străini de Dumnezeu, fără nădejde şi fără nici o temelie, în superstiţii şi formalism, iar acum, cât de puternică tărie, nădejde şi credinţă îndrumă sufletele voastre în cunoaşterea şi trăirea voii lui Dumnezeu”.Tot aşa vorbea el şi la cei zece ani de Oaste, în 1934 – când aria muncii sale depăşise nu numai hotarele României, ci şi ale Europei, prin Lucrarea Oastei Domnului, care va fi un focar de viaţă sfântă nu numai pentru poporul nostru şi Biserica noastră – ci şi pentru încă multe alte popoare şi biserici creştine, până Dumnezeu ştie unde.Dar tocmai pentru asta diavolul, vrăjmaşul oricărui bine, a stârnit împotriva tânărului profet pe toţi îmbătrâniţii sclerozaţi în conservatorismul lor avantajos şi comod. Şi împotriva „noutăţii” evanghelice a Oastei, pe toţi păstrătorii vechilor datini lumeşti, în urma cărora ei aveau numai câştiguri, iar Dumnezeu şi sufletele neştiutoare – numai pagube….Va urma…

  6. Viclenia împotrivitorilor a ştiut cum să se ascundă sub prefăcătoria religioasă. I-au întins curse tocmai cum întinseseră fariseii curse Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la vremea Lui. Apoi i-au pregătit un proces, la capătul căruia aveau să-i răpească atât calitatea de preot, cât şi averea şi chiar viaţa pământească. Întocmai cum îi făcuseră Stăpânului Viei, i-au făcut şi trimisului Său. Domnului Iisus, după răstignire, I-au luat toată avuţia pe care o avea: hainele şi cămaşa Lui. Părintelui Iosif i-au făcut la fel. După ce i-au grăbit moartea prin tot felul de lovituri şi nedreptăţi, i-au confiscat singurul avut pe care îl mai păstrase: Tipografia Oastei, pusă cu totul numai în slujba Domnului şi a Lucrării Sale. Iar a patra zi după moarte, ca o monstruoasă condiţie fără de care nu putea fi nici înmormântat, i-a fost luată şi haina de preot, sfâşiată în bucăţi şi ruptă de pe trupul său din sicriu… Ce răzbunare înspăimântătoare, ce sacrilegiu – dar şi ce revelatoare potrivire cu Hristosul lui!… Calvarul apostolatului său, care începuse la Sibiu în 1922 – avea să se sfârşească tot acolo după cincisprezece ani. La începutul anului 1938. Toate luptele şi izbânzile strălucite şi dureroase, presărate de-a lungul acestor chinuiţi şi glorioşi ani ai săi şi ai Lucrării Oastei Domnului, sunt descrise pe larg atât în primele două volume din Istoria Oastei Domnului, cât şi în cartea vieţii sale „Profetul vremurilor noastre”. ..Va urma

  7. Cei mai mulţi dintre oamenii lumii acesteia nu realizează aproape nimic în ei. Dar acest modest apostol al lui Hristos, care începuse înainte cu douăzeci si cinci de ani ca un necunoscut preot, într-un sat necăjit din cea mai săracă regiune a ţării – ce operă uriaşă a realizat! În aceşti cincisprezece ani, luptând, întâi, cu munţii de ignoranţă şi de prejudecăţi, apoi, cu munţii de ură şi de prigoniri, a reuşit să tipărească şi să răspândească un număr de 6 publicaţii săptămânale, gazete religioase pentru popor, în număr de aproape douăzeci de milioane de exemplare. Un număr de 42 titluri de cărţi şi 12 calendare-carte, în câte 1-5 ediţii şi într-un număr de un milion şi treizeci şi două de mii de exemplare… Cine cunoaşte cu câte sacrificii se tipărea şi se cumpăra atunci o carte, îşi poate da seama ce jertfă şi ce muncă s-a cerut nu numai pentru a fi scrise, dar şi tipărite şi răspândite un astfel de uriaş număr de cărţi şi foi în popor! În acei ani bântuiţi de atâtea crize economice, financiare şi politice. Numai puterea lui Dumnezeu care era peste profetul Său şi care Îşi împlinea un plan mântuitor prin el pentru poporul şi Biserica aceasta, – a putut face să reuşească o lucrare atât de uriaşă, cu nişte mijloace atât de slabe, cu nişte piedici atât de mari, în nişte vremuri atât de grele, într-un teren atât de înţelenit şi într-un timp atât de scurt….Va urma…

  8. La mormântul părintelui Iosif din cimitirul Sibiului vin sute si mii de suflete recunoscătoare nu numai de cele două ori pe an: în 12 Februarie, data trecerii lui la Domnul, sau de Praznicul Duhului Sfânt – Sărbătoarea Oastei Domnului, ci în fiecare zi… Florile şi lacrimile nu se uscă de pe acest mormânt binecuvântat – şi nu se vor usca niciodată! La ultimul praznic de Rusalii (1984) au luat parte la rugăciunea şi la reculegerea de la mormântul său, aproape două mii de oameni – şi majoritatea tineri care au vorbit şi au cântat tot timpul cu înflăcărare puternică pentru Domnul, pentru profetul Său şi pentru Lucrarea Sa. Vestea despre Lucrarea evanghelică a Oastei Domnului a făcut înconjurul lumii şi oameni plini de admiraţie pentru Harul lui Dumnezeu dat acestei Lucrări, vin din toate părţile pământului să vadă la faţa locului acest fenomen unic în prezent în toată lumea creştină. Ei se interesează de istoria Oastei şi de miracolul ei, pentru a folosi experienţa aceasta şi acolo în ţările şi popoarele lor. Iată cum lucrează Dumnezeu şi cum face El dreptate martirului Său, care s-a jertfit până la moarte cu convingerea că Dumnezeu îi va face odată dreptate şi va da această biruinţă Lucrării Oastei Sale. Fiindcă el a ştiut că aceasta este de la Dumnezeu şi nu va mai putea fi nimicită de nimeni. Că Hristos o va duce biruitoare până la împlinirea scopului pentru care a început-o. Din cartea "Fericiţii noştri înaintaşi" (manuscris) – de Traian Dorz

  9. Am scris acest articol indignat de faptul ca unii au afirmat cum că "Oastea Domnului" a fost întemeiată de Mitropolitul Bălan şi preotul Iosif Trifa. S-ar înţelege de aici ca acesta din urma ar fi avut un rol secundar. Or, după câte ştiu eu, Mitropolitul Bălan a avut o contribuţie minimă, după care s-a şi dezis. Nu pot tolera uzurparea muncii şi a operei unui om.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s