Versetul care salvează vieţi

de Gavriil Stiharul

“Ecce Crucem Domini!
Fugite partes adversae !
Vicit Leo de Tribu Iuda,
Radix David ! Aleluia !”

Iată crucea Domnului !
Fugiţi forţe potrivncie !
A învins Leul din seminţia lui Iuda
Rădacina lui David! Aleluia !

(Formulă de exorcizare inspirată din Biletul Sfântului Anton)

Ne aflam în Portugalia, undeva la jumatatea secolului al XIII-lea. O femeie sărmană se îndreptă disperată spre capela Sfântului Anton de Padova, trecut la cele veşnice doar în urmă cu câţiva ani, urmarită de un singur gând, acela de a-şi pune capăt zilelor. „Pentru ce să mai trăiesc, îşi zice ea, când sunt atât de sărmană, când nu am după ce bea apă? Parcă totul s-a întors împotriva mea. Şi chiar Dumnezeu şi-a întors faţa de la mine.” În capelă, nimeni. Numai ea, Dumnezeu şi statuia Sfântului Anton, atât de rece şi impasibilă. Începe o rugăciune, cam fără tragere de inimă. Nu mai are credinţa şi zelul de altă dată. Dintr-o dată, parca îl vede pe Sfântul Anton într-o lumină dumnezeiasacă. Nu-i cumva o închipuire ? Închide ochii. Când îi deschide, capela îşi recăpătase înfăţişarea obişnuită. Statuia Sfântului Anton era acolo, tot atât de rece şi impasibilă. Dar ce are el în mână ? Un bilet ?! Îl ia şi îl desface. Nu ştie să citească. Aleargă la preotul paroh. Arată biletul. Parohul îl cercetează cu atenţie. Un pergament frumos. Scris tot atât de frumos. Uimit, exclamă : „E in latineşte”. Începe să-l citească : „Et unus de senioribus dicit mihi ne fleveris ecce vicit leo de tribu Iuda radix David aperire librum et septem signacula eius „. Parintele îl traduce femeii în portugheză : „Şi unul dintre Bătrâni mi-a zis: Nu plânge! Iată, Leul din seminţia lui Iuda, rădăcina lui David, El a biruit să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei“. Este vesetul 5, 5 din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul. Preotul se abţine să-i mai spună acest amănunt. Femeia mulţumeşte şi pleacă. Repetă verstul de mii de ori. Caută să-l înţeleagă. Ca prin minune, gândul sinuciderii a parăsit-o. Acum i se pare absurd. Un gând hidos şi diabolic. Vede totul într-o lumină nouă. „Ce carte minunată trebuie să fie Sfânta Scriptură, gândeşte ea, de vreme ce are asemenea cuvinte care dau viaţă !” Sfânta Scriptură ! Cum să o citească. Nu ştie carte. Apoi, este scrisă în latineşte. Oh ! De-ar putea să o citească în întregime. Dar Biserica refuză să o traducă în portugheză. Chiar şi Sfânta Liturghie este tot in latineşte. Dacă s-ar da voie să se traducă, negreşit ar găsi poate un calugăr inimos sau un om ştiutor de carte care să-i citească din ea. Dar aşa…Păcat !
Vestea se răspândeşte ca fulgerul în toată Portugalia, ba chiar în toată Europa. Însuşi regele porunceşte să i se aducă biletul. Îl cercetează cu atenţie. Nu ştie ce să creadă. Franciscanii rescriu versetul pe mii de bilete şi cer creştinilor să poarte mesajul asupra lor şi, mai ales, în inimă. Versetul începe să producă alte şi alte miracole. În iarna anului 1708, vasul francez „Africana” este gata să naufragieze. Se dă alarma. Dar parcă toate eforturile sunt zadarnice. Preotul capelan scrie versetul, îl citeşte întregului echipaj şi îl aruncă în apă. Mateloţii se întorc imediat la treabă. De asta dată, parcă totul are spor. Capitanul da ordine inspirate. Oamenii le executa cu zel. Vasul este salvat.

Versetul din capul unghiului

După aproape un mileniu, acest verst rămane tot atât de misterios ca in Evul Mediu. Atunci când cititm Sfânta Scriptură, suntem tentaţi să le dăm importanţă altor versete. La câţi dintre noi, acest verset a trecut aproape neobservat, eclipsat de altele ? Şi totuşi…
De ce a fost ales acest verset ? Pe ce întrerupător al uzinei noaste lăuntrice apasă, de vreme ce produce atâtea miracole ? Cum poate el sa acţioneze în situaţii limită, atunci când raţiunea este biruită de disperare ? Atunci când conştiinţa se întunecă şi parcă trăim pe altă lume ?
Dacă ar fi să-l luăm în sens alegoric, ne gândim că, la vremea aceea, Sfânta Scriptură avea, într-adevar, şapte peceţi. Era inaccesbilă. Scrisă într-o limbă inaccesbilă omului obişnuit, chiar tradusă ar fi fost tot atat de inaccesibila, de vreme ce marea majoritate a populatiei era anafabetă şi săraca şi nu ar fi putut să-şi permită o carte atât de scumpă, care se scria greu, căci trebuia scrisă de mână, ea aşteapta vremuri mai bune. Oamenii, într-adevăr plângeau dupa Cuvântul lui Dumnezeu. Iar acest bilet sa fi fost o proorocire, care avea să se împlinească doar peste câteva secole. Căci vremurile bune aveau să sosească. „Nu plânge! Iată, Leul din seminţia lui Iuda, rădăcina lui David, El a biruit să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei“ pare să spună că traducerea şi difuzarea ei în occidentul catolic prin cuvântul tiparit aveau să se împlinească sigur. Iar Autorul este Iisus Hristos Însuşi. Dar dacă nu ne gândim la sensul alegoric, ci la miracolele imediate pe care le-a produs, este indiscutabil că acest verset acţionează printr-un mecanism nebănuit, care scapă minţii omeneşti.
*Aviz amatorilor de plagiat copy-paste-işti! În textul de faţă a fost inserat un minitext încifrat, prin care se poare identifica autorul real, precum şi un scurt blestem împotriva profanatorilor de texte, aşa cum se obişnuia în Evul Mediu. Orice eventuală preluare trebuie să-l indice neapărat pe autorul real, Gavriil Stiharul, precum şi sursa, în acest caz: blog-ul „Ortodoxie şi stihuri”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s