Yoga si Isihasmul

de Gavriil Stiharul

În aprilie 326 i.Hr., Alexandru Macedon (20 iulie 356 î.Hr.–10 iunie 323 î.Hr.) capturează zece asceţi în apropiere de Taxila, capitala unui regat din Punjab, azi Rawalpindi. Şocaţi de faptul ca umblau cu desăvarşire goi, greco-macedonenii i-au numit gimnosofişti. Vor fi fost yoghini brahmani sau saddhu (sfinţi), cel mai probabil yoghini naga sadhu sau poate jainişti digambara, de vreme ce şi astăzi aceştia din urmă se preumblă pretutindeni “înveşmântaţi în spaţiu” (ambar dig). Alexandru Macedon a încercat să-i pună în dificultate, punându-le intrebari de logică, dar aceştia au făcut faţă, fapt pentru care i-a asociat cu sofiştii din Grecia [1]. Referitor la acest episod, Mihai Eminescu notează “Alexandru merge în Indii, unde resed în Himalaia zeii daci: acolo el întâlneşte pe Dochia si de la Zamolx învaţă întelepciune” [2].
Cine erau sofiştii (Σοφιστής) elini? Marele filozof Platon (427-347 i.d. Hr.) îi descrie ca fiind indivizi care vânează un onorariu cât mai mare, iar Xenofon îi considera negustori de înţelpciune, pe care nu-i interesează adevărul, ci umblau ahtiaţi după bani şi glorie.
“Sofiştii- zice Xenofon- vorbesc ca să înşele, pentru a câştiga bani şi nu produc nimic folositor “. Aristotel, arată că sofistica este o inţelepciune părută, iar sofiştii niste negustori care vând o astfel de înţelepciune :
“În acest sens, sofistica nu este o doctrină, ci o atitudine vicioasă a spiritului uman. În aparenţă, sofiştii sunt continuatorii filozofilor din epoca precedenta, dar în realitate, ei se deosebesc de aceştia, prin aceea ca pe ei nu-i interesează obiectul cunoaşterii, care este adevărul, ci numai interesele subiectului care cunoaşte [3]. Mai mult, sofiştii denaturau adevărul printr-o logică falsă. Astăzi, judecăţile lor sunt cunoscute sub numele de sofisme. Iată, de pilda, câteva:
”Ai ce n-ai pierdut. Nu ai pierdut coarne, deci ai coarne” sau ”Dacă este adevărat ca niciodată nu ai prea mult din ceea ce este bun, atunci trebuie ca bolnavul să ia un car de medicamente”[4].
Alexandru îi invită totuşi să se alăture lui, probabil văzând prestigiul de care se bucurau printre compatrioţi, dar Dandamis, liderul lor, refuza. Surprinzător, unul dintre ei, Calanus, acceptă Acesta îi însoţeşte pe greco-macedoneni până în Persia, dar se îmbolnăveşte de pneumonie şi se hotărăşte să-si ia zilele prin ardere pe rug. Învaţătura lui şi mai ales liniştea lui interioară de care a dat dovadă în faţa morţii va fi impresionat pe Pyrrhon din Elis (cca. 360 I.Hr. – cca. 270 I. Hr.), unui dintre soldaţii [5] lui Alexandru. Revenit în Grecia, Pyrrhon va strânge câţiva discipoli şi va întemeia o şcoală etico-religioasă de mare succes în epoca, numită de posteritate Şcoala filozofică sceptică. Învăţăturile ei sunt calchiate după filozofia Sanmkya, Yoga şi mai ales budism. Pentru budisti, totul este suferinţă şi omul poate să se autoelibereze printr-o asceză dură, care constă în stigerea dorinţei de viaţă. Asemănător, Pyrrhon arată că eliberarea de dorinţe duce la obţinerea ataraxiei( ἀταραξία), acea linişte interioară, care te face senin în faţa morţii asemenea lui Calanus. La prima vedere, se pare ca acest ideal al scepticilor va influenţa isihasmul creştin. La fel ca scepticii, isihaştii preţuiesc în mod deosebit liniştea pe care însă o văd ca un dar divin; “Liniştea, isihia în limba greacă, sau sihăstria în graiul nostru românesc este un dar divin cu care Dumnezeu a înzestrat întreaga creatură, de la îngeri şi oameni până la păsarile cerului şi florile câmpului […] Liniştea precum o numesc toţi Sfinţii Părinţi, este maica rugăciunii şi a multor fapte bune […] arată arhimanditul Ioanichie Bălan [6]. Dar în isihasm, mijloacele de atingere a acestui ideal sunt diferite faţă de cele propuse de filozoful elin. Totuşi, scepticismul lui Pyrrhon va influenţa pe filozofii moderni, în special pe David Hume.

Informatii despre yoghini pătrund si în ţările române

În sec. al III-lea î. Hr., un scriitor anonim (Posibil Calisthenes/ Καλλισθένης/ cca. 360-328 î.Hr.) din Alexandria scrie romanul Alexandria unde se narează faptele de vitejie a lui Alexandru. Mai târziu, romanul va pătrunde în imperiul bizantin, capătând o puternica nuanţă creştină. De aici, este tradus în latineşte si ajunge în Apus.
În sec. al XlII-lea, se traducere în sârbo-croată. Aceasta versiune va sta la baza traducerii în limba slavonă si în limba română, eveniment care va avea loc în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. După acest din urmă manuscris, care nu s-a păstrat, existând doar mărturii, se vor face numeroase copii, cea mai veche fiind făcută între anii 1619 şi 1629 de preotului Ion Românul din satul Sânpetru (Hunedoara). Va fi tipărit în tiparniţa lui Antim Ivirenu în anul 1713. În versiunea românească găsim un pasaj unde se descrie întâlnirea lui Alexandru Macedon cu nagomudrii, acei asceţi pe care acesta i-a întâlnit, pe o insula numita “Ostrovul Blajinilor”:
Şi mai merse înainte cincisprezece zile şi ajunse la o apa mare şi de ceea parte era ţară cu oameni, şi ziseră filosofii (…) Si se întâmpina cu un om gol şi zise Alexandru:
— Pace ţie, frate (…) Şi merse Alexandru înainte, şi găsi pe Ivant sezând în scaun de aur, cu cununa de aur în cap, şi gol, subt un pom înalt (…)
— O, fericite Ivantie! Spune-mi dară, voi de unde aţi venit întracest
ostrov?
Ivant zise:
— Când a zidit Dumnezeu pe moşul nostru Adam, l-a aşezat în rai; şi a greşit el lui Dumnezeu şi l-a scos din rai; şi ieşi Adam şi cu moaşa Eva; şi au venit întâi aicea şi făcură doi feciori. Adam căuta pururea spre rai şi plângea cu jale de lipsirea raiului; iara feciorii lor Cain si Abel se invrăjbiră, si ucise Cain pe Abel, şi plangeau Adam şi Eva cu mare jale. Şi după aceea facură şi un alt fecior, om bun şi drept, pe nume Sit; şi sezu Adam aici cinci sute de ani, şi însură pe Sit, şi făcura şi feciori, iară apoi trimese Dumnezeu pe înger de-i zise lui Adam să iasă de aici şi să meargă la lume, acolo unde locuiţi voi. Şi iesi Adam şi Eva, şi cu alţi feciori şi nepoţi ai lui, cincisprezece mii de oameni, iară Sit rămase aici, şi noi din Sit ne tragem.
Alexandru zise:
— O, fericite Ivantie! Dara voi în ce Dumnezeu credeţi, si cui vă închinaţi?
Ivant zise:
— Noi credem în Savaot Dumnezeu, şi nouă ne este cugetul tot la Dumnezeu, şi dacă murim, noi mergem într-alt loc mai bun decât aici!
Alexandru apoi se mira mult de viata lor, şi zise:
— O, fericite Ivantie! Toate îmi spuseşi şi bune, şi dulci, încă voi să-mi mai spui cum vă rodiţi, ca muieri nu văd la voi?
Ivant zise:
— Noi avem muieri, dar nu locuiesc cu noi, ci locuiesc într-alt ostrov, şi sunt îngradite cu zid de aramă: şi vin ele la noi într-un an o data; vieţuim atunci cu ele treizeci de zile, atunci ne însurăm feciorii şi ne măritam fetele, şi după aceea iară se duc la ostrovul lor; şi dacă face femeia cocon, îl ţin trei ani şi apoi îl aduc la noi, şi dacă moare bărbatul, muierea nu se mărita, nici se însoară bărbatul, dacă-i moare femeia” [7].
Traducătorul îi va identifica pe gimnosofişti cu blajinii:
Denumirea de “gymnosofist” din textele bizantine a fost redată cu fidelitate de copistul sârb (nag=gymnos=gol şi moudr=sofistis=înţelept), apoi a fost preluat de copistul român care l-a tradus prin “blajini”[8]. Dar şi traducătorul în limba slavonă a procedat greşit când a tradus cuvântul “sofist”( Σοφιστής) prin “înţelept”, deoarece de la Pitagora (după alţii de la Socrate), primul care s-a numit pe sine doar “prieten al Înţelpciunii”, adică “filozof” ( φιλόσοφος), cuvântul “înţelept” capătă, atunci când i se atribuie omului, nuanţă peiorativa, deoarece conceptul ar fi un atribut divin. Alexandru, un socratic desăvârşit nu putea să-i numească pe cei zece yoghini “întelepţi”, să-i pună mai presus decât maestrul sau Aristotel, care se numea pe sine doar “filozof”. În mitologia română, blajinii mai sunt cunoscuţi si sub denumirea de rohmani. După I. J. Hanus şi Nicolae Cartojan, mitonimul rohman provine de la cuvântul sanscrit brahman. Cu privire la acest două mitonime, poporul nostru a dezvoltat încă de timpuriu o adevărată religie. Blajinii sunt meniţi să înlocuiască pe pământ spiţa actuală a oamenilor.
Ipoteza tracă a lui Constantin Daniel identifică pe blajin cu abioii de care vorbea Homer în Iliada. Istoricii greci îi considera pe abioi drept hiperboreeni. C. Daniel considera că abioii sunt traci nord dunăreni.
Vedem că pentru traducătorul Alexandriei, yoghinii pe care i-a intâlnit Alexandu Macedon în Ostrovul Blajinilor nu puteau fi alţii decât rohmanii din folclorul nostru mitic. Totuşi, românii vor mai fi avut un contact anterior cu asceţii hinduşi, altfel nu se explica preexistenţa cuvântului brahman. Când ? Unde ? Nu se ştie.

Yoghinii obţin într-adevăr ataraxia ?

Dacă ar fi sa ne ghidăm după ceea ce se spunea despre Pyrrhon, cum că acesta a rămas senin în faţa tuturor evenimentelor vieţii, s-ar părea că da. Dar, cu toate acestea, şcoala lui etico-filozofică nu a avut viaţă lungă. Se pare ca metoda oferită de el era una dacă nu utopică, cel puţin inaccesibilă pentru omul obişnuit. Ecoul pe care l-au avut primele informaţii despre yoghini în lumea mediteraneeană a fost unul modest. De abia începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, după ce Sri Ramakrishna Paramahamsa (1836 – 1886) se decide pentru un misonarism yoga în Occident si trimite pe primul sau emisar, Swami Vivekananda (1863– 1902), yoga va avea o nebănuita priza la mulţi occidentali, devenind o adevărată modă, mai ales printre tineri.
__________________________________________________________________
4. Plutarh-, Viaţa lui Alexandru, “Vieţi paralele,
2. Ms. 2290, Biblioteca Academiei
3. Diac. Prof. Dr. Nicolae Balca, Istoria filozofiei antice, Editura Institutului Biblic de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucureşti – 1982.
4. Anton Dumitriu, Istoria logicii, Ed. Didactică şi Pedagocică, Bucuresti 1975.
5. V. Diogenes Laertios: ” Pictor mai la început, dar sărac şi necunoscut. La filozofie ar fi ajuns ascultând pe un indian, căci participând intre 334 si 323 la expediţia în Orient a lui Alexandru Macedon, va fi ajuns să intre în legătură cu înţelepţi ai Indiei”.
6. Ieromonah Ioanichie Bălan, Vetre de sihăstrie românească, Editura Institulului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 1982.
7. (Pseudo Calisthenes), Alexandria, ediţie revăzută si îngrijită de Mihail Sadoveanu, E.S.P.L.A. Bucureşti 1960.
8. Alexandru Duţu, Alexandria ilustrată de Nastase Negrule, Editura Meridiane, Bucuresti 1984. 

*Aviz amatorilor de plagiat copy-paste-işti! În textul de faţă a fost inserat un minitext încifrat, prin care se poare identifica autorul real, precum şi un scurt blestem împotriva profanatorilor de texte, aşa cum se obişnuia în Evul Mediu. Orice eventuală preluare trebuie să-l indice neapărat pe autorul real, Gavriil Stiharul, precum şi sursa, în acest caz: blog-ul „Ortodoxie şi stihuri”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s