„Epistolia…”, vulcanul Eyjafjallajokull şi ploile torenţiale din anul acesta

Predicţia conform căreia vara aceasta va fi deosebit de rece şi ploioasă a fost făcută din luna aprilie a.c. Nu era o predicţie mistică, ci ştiinţifică. Nu-mi aparţinea mie, ci „specialiştilor”. Se ştie de multă vreme că atunci când au loc erupţii vulcanice, vremea se răceşte. Deoarece cenuşa aruncată în atmosferă acţionează drept nuclee de condensare pentru umezeala atmosferică, sigur îşi vor face apariţia ploile pe termen lung. Corolarul va fi că Europa, inclusiv ţara noastră, se va confrunta cu inundaţii, ceea ce s-a şi întâmplat.
Am preluat la acea vreme aceste informaţii si am scris un articol pe aceasta temea pe blogul meu.
Ceea ce am constatat lăuntric a fost faptul ca vulcanul Eyjafjallajokull a erupt exact în luna aprilie, luna menţionată în „Epistolia Domnului nostru Iisus Hristos ce ne-a trimis-o Dumnezeu din Cer” . Coincidenţă? Un semn? Poate că de fiecare dată, atunci când mânia lui Dumnezeu ajunge la limită, Acesta ne avertizează într-un fel, printr-o „coincidenţa” de pildă. Nu a avertizat El omenirea, în anul 1917, prin fenomenul solar de la Fatima, despre iminenţă catastrofelor mondiale, culminând cu instaurarea dictaturii în Rusia? La 13 mai 1917, fraţii Jacinta, de 7 ani, şi Francisco Marto, de 11 ani, însoţiţi de fetiţa Lucia dos Santos, de 10 ani, au avut viziunea Sfintei Fecioare, care le-a transmis un mesaj. Apariţiile se înmulţesc şi alte mesaje le sunt transmise. Deoarece oamenii nu vor să le ia în consideraţie, Sfânta Fecioara le va da un semn. Va avea loc un miracol solar. Deşi miracolul a avut loc în prezenţa a 70 000 de martori oculari, deşi a fost consemnat de presa vremii, el rămâne controversat de foarte mulţi creştini, dar şi de foarte mulţi oameni de ştiinţă. Acestia din urma caută să-l explice avansând diverse ipoteze, precum nor de praf stratosferic, „soare fals”, halucinaţie în masă, eclipsă solară, nor de praf din Sahara, furtuna solară, efectul „Zoom” etc. Ortodoxia vede în fenomen o „falsa teofanie”, iar miracolul în sine, precum şi mesajele, le consideră drept înşelari ale diavolului (aşadar tot halucinaţii în masă), deşi Sfântul Scaun le-a autorizat. Protestanţii şi neoprotestanţii sunt şi mai caustici. Nici măcar toţi catolicii nu cred în ele. Sunt voci, inclusiv ale preoţilor, care le contestă. Despre catastrofele politice şi sociale care vor urma Primului Razboi Mondial a proorocit şi Petrache Lupu de la Maglavit(1907 -1994). La vremea respectivă, acest vizionar mistic a fost etichetat drept „inşelat”, deşi a prezis că Germania nazistă va pierde războiul. După Revoluţie, opinia înaltelor feţe bisericeşti s-a mai nuanţat . Rămaşitele pământeşti ale ciobanului gângav din Maglavit au fost deshumate şi reînhumate în incita Mănăstirii Maglavit, slujba oficiiand-o ÎPS Irineu, Mitropilitul Olteniei, care, în interviul dat cu aceasta ocazie, are o neaşteptată atitudine favorabilă lucrării misticului. Incredibil, acela consideră că Maglavitul ar trebui să redevină un loc de pelerinaj. Există voci care se pronunţă pentru canoinizarea vizionarului. Îndumnezeit în perioada interbelică, hulit în perioada comunistă, reabilitat în epoca postdecembristă, personalitatea lui Petrache Lupu ne va oferi cu siguranţă şi alte surpize . Avertismente au mai dat şi Arsenie Boca(1910-1989), Sfântul Calinic de la Cernica ( 1787- 1868) şi alţii.
Or, în „Epistolie…” se vorbeşte despre mânia lui Dumnezeu care pedepseşte pe oameni. Epistolia însă este un document apocrif, care nu este acceptat de Biserică, deşi în istorie a fost nu de puţine ori tolerată.
Cert este acum asistăm la o schimbare a vremii, ploile şi-au făcut apariţia, aşijderea şi inundaţiile. Gospodăriile au fost luate de ape, s-au înregistrat morţi şi răniţi.
Însa urgiile nu se vor opri aici. Iarăşi se ştie de multa vreme că atunci când anul este deosebit de ploios, de regulă imunitatea organismului uman scade. Posibil ca în lunile decembrie şi ianuarie să ne aşteptăm la viroze deosebit de virulente.
E bine să ne găsim timp şi să ne aplecam puţin peste conţinutul acestui text stăvechi, care a cunoscut o circulaţie sporită tocmai în perioade critice ale omenirii.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s