Infirm pentru… slava lui Dumnezeu

„Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere.
Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcatuit; acesta sau părintii lui, de s-a născut orb?
Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.
Trebuie sa fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze.
Atât cât sunt în lume, Lumina a lumii sunt.
Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tina din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului.
Şi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând” (Ioan IX,1-7) .
*

După moartea lui Alexandru Macedon, care a avut loc în anul 323 î.d.Hr. şi împărţirea imperiului între generalii săi, Palestina este inclusă în hotarele Egiptului ptolemeic. Pentru diaspora evreiască, se deschid noi orizonturi. La Alexandria (cetate întemeiata de însuşi Alexandru Macedon cu scopul de a împăca între ei pe greci şi pe barbari), se formează o mare şi importantă comunitate evreiască. În anul 200 î.d.Hr., în aceasta cetate elenistică şi cosmopolită, se traduce în limba greaca „Vechiul Testament”, numit şi „Septuaginta”, adica 70 de tălmăcitori, căci, după tradiţie, 70 de învăţaţi izolaţi au tradus independent „Vechiul Testament”, iar rezultatul a fost acela că toate cele 70 de tălmăciri erau identice.
În mediul alexandrin, coexistau multe religii, şcoli etico-religioase, credinţe. Aici, a înflorit filozofia greacă post ateniană. Unele şcoli etico-religioase elenistice preluaseră teoria reincarnării sau a metempsihozei de la religii idolatre. Teoria arăta că sufletul, după moarte, condiţionat de meritele sau păcatele defunctului, se reincarnează într-o altă fiinţă. Una dintre ele era şcoala pitagoreică, care se pretindea continuatoarea învăţăturii lui Pitagora. Doctina transmigraţiei sufletului o mai regăsim în cadrul henoteismului geto-dac [1], în Orfism [2], precum şi la religiile politeiste ale celţilor.
Mântuitorul s-a născut şi a trăit într-un mediu elenistic. Sfânta Familie, fiind nevoita să fugă din faţa prigoanei lui Irod, zis „cel Mare”, a trăit un timp în Egiptul elenistic. Dar şi la Ierusalim exista acelaşi mediu elenistic.
Negreşit, ucenicii asistaseră la numeroase dispute între adepţii unor religii şi filozofii diferite. Aşa se face că aceştia îndrăznesc sa-l întreabe direct pe Mântuitorul :
” Învăţătorule, cine a păcatuit: acesta sau părinţii lui de s-a născut orb ? ”
De bună seamă, când putea să păcatuiască omul acela născut orb decât într-o viaţă anterioră [3]?
Răspunsul Mântuitorului a fost neaşteptat şi zdrobitor :
” Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. ”
” Nici el n-a păcătuit… ” pentru că această credinţă este falsă.
” Nici părinţii lui… ” pentru că, deşi această credinţă este adevarată, există şi excepţii :
S-a născut infirm… pentru slava lui DUMNEZEU.
Lecţia pe care ne-o da Mântuitorul este dublă :
Nu a certat pe ucenici pentru că au plecat urechea la învăţături stăine de învăţătura lui Dumnezeu.
Nu le-a reproşat ucenicilor că au ignorat cu desăvârşire cazul asemănător, al dreptului Iov, care, deşi nu a păcătuit, a fost lovit cu lepră [4]:
” […] Fiţi învăţătorii mei şi eu voi tăcea; lămuriţi-mă unde este păcatul meu!
Cât de îmbietoare sunt cuvintele întregimii sufleteşti! Dar ce judecă judecata care vine de la voi?
Cugetaţi voi să faceţi judecata vorbelor? Ducă-se în vânt cuvintele unui deznădăjduit!
Voi năpăstuiţi pe orfan, voi împovăraţi pe prietenul vostru.
Si acum întrebaţi şi vă intoarceţi către mine şi în faţa voastră nu voi spune minciuna!
Cercetaţi din nou! Nu este nici o viclenie! Cercetaţi din nou! Dreptatea mea este mereu aici!
Este oare vreo strâmbătate pe limba mea şi cerul gurii mele nu va deosebi el ce este rău si ce este amar?” (Cartea lui Iov VI, 24-30).
Apoi, a arătat clar că bolnavul sau infirmul are marea şansă ca, prin boala sau infirmitatea lui, să lucreze pentru slava lui Dumnezeu.
Din acel moment, calitatea infirmulului sau a bolnavului din toate timpurile a fost schimbată: din aceea a unui dispreţuit şi păcătos, în aceea a unui om deosebit, un om prin care Dumnezeu lucrează mântuirea.

Rugăciune:
Doamne Dumnezeule, cu toţii suntem infirmi sufleteşte, cu toţii suntem orbi din naştere şi nu vedem marea Ta iubire către noi. Deschide ochii sufletului nostru să Te cunoaştem şi fă să se arate în noi lucrările Tale. Amin.
________________________________________________________
1. Asemănarea frapantă a religiei geto-dacilor cu doctrina pitagoreicilor a dus la naşterea legendei conform căreia Zamolxis ar fi fost un sclav al lui Pitagora. Vezi Herodot, Istorii ,IV,95-96: „După aceea, am aflat de la helenii care locuiesc în Hellespont şi în Pont, că acest Zamolxis ar fi trăit in Samos ca sclav al lui Pitagora, fiul lui Mnesachos. Dobândind, după aceea libertate, ar fi strâns multă bogăţie şi astfel, cu averea câstigată, s-ar fi întors, printre ai săi, bogat”. Istoricii au stabilit însă că pitagoreicii au fost aceia care au preluat credinţa în reincarnare de la geto-daci.
2. Religie din Elada întemeiată de poetul şi profetul mitic Orpheus. Acesta era de origine tracă. Vezi E. R. Doods: „În concluzie putem spune ca Orfeu era un personaj trac, foarte asemănator lui Zalmoxis”.
2. Teoria reincarnării este incompatibilă cu învăţătura biblică despre păcatul originar, numit şi stămoşesc sau adamic. Sectele şi învăţaturile ecclectice moderne denotă lipsă de logică atunci când le iau în consideraţie pe amândouă. De asemenea, jertfa răscumpăratoare a Mântuitorului se justifică doar în contextul păcatului originar, nu si celui al metempsihozei. Atât Creştinismul, cât şi Budismul tradiţional sunt religii consecvente sistemului lor (deşi, în buddhism, reincarnarea nu este văzută ca o continuitate de substanţă, ci doar ca relaţie cauza-efect) . Doctrina eclectică yoga a lui Ramakrishna (foarte popularizată la ora actuală în Europa şi America) denotă inconsistenţă.
3. Biblia sinodală:”Atunci Satan a plecat dinaintea Domnului şi a lovit pe Iov cu lepră, din tălpile picioarelor până în creştetul capului (Cartea lui Iov 2,7)”. Cf. Biblia de la Bucureşti (1688) :”Şi ieşi diavolul de la faţa Domnului şi lovi pre Iov cu rană rea, de la picioare pină la cap.” ; Versiunea Anania: „Diavolul a plecat de dinaintea Domnului şi l-a lovit pe Iov cu bubă rea din tălpi până’n creştet”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s