Unde va fi Noul Ierusalim?

de Gavriil Stiharul

Când Apostolul Ioan Evanghelistul, exilat în insula Patmos, primea aceasta descoperire: „Şi-am văzut cetatea cea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă împodobită pentru mirele ei” [1], Biserica Apostolică se confrunta cu cea mai cumplită prigoană, aceea a împăratului Domiţian. Era o epocă de martiriu, de trădări, de apostazieri şi de speranţe. Credincioşii erau convinşi de apropiata revenirea a lui Iisus Hristos şi de împlinirea grabnică a acestei viziuni. În ciuda nesiguranţei zilei de mâine sau poate tocmai din aceasta, tema „Noul Ierusalim” începe să preocupe mase tot mai largi de creştini şi aceasta preocupare a sporit de-a lungul veacurilor până în zilele noastre. Era evident ca Ierusalimul „Vechiului Testament” fusese părăsit de Dumnezeu, iar o nouă cetate urma să îi ia locul. Pentru exegeţii creştini, Ierusalimul rămânea prototipul Noului Ierusalim, aşa cum Adam era prototipul lui Iisus Hristos, iar Eva era prototipul Fecioarei Maria, conform afirmaţiei că „Noul Testament în cel vechi se ascunde, iar Vechiul Testament în cel nou se descoperă”.

Noul Ierusalim şi sofiologia

Conform cu părerea mitologilor, Ierusalimul istoric nu face excepţie de la clişeul general al arhetipului, conform căruia orice aşezare omenească îşi are un prototip în cer. Astfel, Ierusalimul ar fi fost o dedublaţie a unui model celest. Cât priveşte templul lui Solomon, Mircea Eliade crede că a găsit o referire clară chiar în cărţile lui Moise, în special „Ieşirea”. Astfel, „Cu deosebire templul – loc sacru prin excelenţă – avea un prototip celest. Pe muntele Sinai, Iehova îi arată lui Moise „forma” sanctuarului pe care avea să-l construiască”. De asemenea şi David îl asigură pe Solomon că „toate acestea sunt în scrisoarea insuflată de la Dumnezeu cum m-a luminat el pentru toate lucrările zidirii”. De aici, Mircea Eliade trage concluzia că pasajul din „Apocalipsa” unde se vorbeşte despre Noul Ierusalim se referă la acel prototip celest şi chiar citează pericopa Sfântului Apostol Ioan: „Dar cea mai frumoasa descriere a Ierusalimului celest se afla în Apocalipsa (21.2. sq.) [2]. Credem ca Mircea Eliade face o confuzie, căci Sfântul Apostol Ioan vorbeşte despre un Ierusalim ceresc nou, unic, care nu are un antitip pe pământ, o dublură, căci va fi făcut de îngeri, sau poate de Dumnezeu Însuşi, şi nu de mâna omului, şi care va coborî atunci, la sfârşitul veacurilor şi nu despre arhetipul celest al vechiului Ierusalim. De altfel, Apostolul mai vorbeşte despre un cer nou, şi nu despre cel vechi: „Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut; şi marea nu mai este” [3]. Oricum , citatul apocaliptic nu-şi avea locul aici. De buna seamă că Mircea Eliade, ca de altfel mulţi intelectuali, a fost influenţat de sofiologie. gnoză conform căreia Dumnezeu ar fi creat arhetipurile lumii văzute înaintea acesteia. De pildă, după sofiologi, „Mitul biblic, şi doctrina evoluţionistă ar putea deci să, stea alături. Ele nu-şi fac concurenţă, ele nu au nimic de împărţit, deoarece se referă la realităţi cu totul diferite” [4]. Or, după cum se cunoaşte, sofiologia nu a fost acceptata de Biserica ortodoxă, fiind considerata o erezie gnostică.

Speculaţii pe tema locaţiei Noului Ierusalim

Cum era şi firesc, tema avea să constituie o tentaţie permanentă pentru speculaţii dintre cele mai fanteziste. Fiecare dintre neamuri ar fi voit ca regiunea unde erau trăitori să aibă privilegiul de a constitui locaţia cetăţii sfinte. Au apărut, cum era şi firesc, profeţii false, care au cunoscut o largă circulaţie în epocă, în ciuda opoziţie Bisericii ortodoxe (pe atunci ecumenice), ce încerca să tempereze din avântul unei exaltări populare nejustificate. Desigur, aici pe lângă orgoliu, intervenea şi aspectul comercial, căci locaţia ar fi constituit un loc de pelerinaj, care s-ar fi dovedit extrem de profitabil, contribuind astfel la prosperitatea regiunii. Aşa se explică încurajarea ereziei de unii demnitari şi negustori, proprietari de hanuri sau de mijloace de transport.

Cele mai vechi speculaţii aparţin Bisericii montaniste, care susţinea că negreşit Noul Ierusalim va coborî din cer, în Asia Mica, la Pepuza şi Tymion, în Frigia, azi Karahallı, din provincia Usak, Turcia. Cum era şi firesc, cele două cetăţi au atras la vremea respectivă numeroşi pelerini sau simpli curioşi, care veneau aici în speranţa mântuirii, însănătoşirii sau pur şi simplu pentru satisfacerea unui capriciu, şi au pus bazele unei afaceri locale înfloritoare. Cu timpul, erezia s-a stins, iar Pepuza şi Tymion au fost date uitării. Afacerea „Noul Ierusalim” a supravietuit timp de patru sute de ani (din secolul al II-le până în secolul al VI-lea), în ciuda împotrivirii Bisericii.

Vor mai fi fost şi alte regiuni care îşi revendicau înaltul privilegiu, cum vor mai fi fost şi alte profeţii false care să le susţină.

Lalibela a fost o înfloritoare cetate din nordul Etiopia, numită astfel după suveranul ei, sfântul Gebra Maskal Lalibela [5], cel care a încercat să construiască aici un Nou Ierusalim, după căderea Ierusalimului în mâinile lui Saladin, eveniment ce a avut loc în anul 1187. Viziunea lui a fost una extrem de interesantă, prin faptul că a dorit să reproducă structura arhitectonică a cetăţii Ierusalimului pe care a contemplat-o în timpul unei viziuni, dar şi pe cea din revelaţia lui Ioan. Oraşul a fost capitala Etiopiei până în secolul al XIII-lea.

Când Cristofor Columb scria: „Pe mine m-a ales Dumnezeu ca sol al Său arătându-mi în care parte a lumii se află noul cer şi noul pământ, despre care a vorbit Dumnezeu prin gura sfântului Ioan, în Apocalipsa sa şi despre care vorbise şi Isaia mai înainte” [6] era evident că se referea la Lumea Nouă, de a cărei existenţă era convins, şi nu la India. Columb fusese nevoit să ascundă adevărata destinaţie a călătoriei sale, deoarece nimeni nu ar fi fost dispus să finanţeze o aventură fantezistă, care nu ar fi avut o finalitate practică şi nu s-ar fi dovedit profitabila şi nici să acorde credit unui idealist exaltat. Ciudatul „amiral al mărilor”, cum îi plăcea să i se spună, era de fapt un mistic, conştient de misiunea sa eshatologică, de faptul că fusese ales să găsească locaţia Noului Ierusalim, cetate care va cobori din cer la vremea potrivită, şi era convins ca ea trebuia să fie pe continentul cel nou pe al cărui teritoriu el, Columb, pusese pentru prima data piciorul în anul 1492.

După moartea lui Columb, tema devine o preocupare permanentă pentru coloniştii din Lumea Nouă. Primii colonişti englezi din America de Nord au încercat sa acrediteze ideea că oraşul Jamestown, capitala micii colonii fondate în Virginia de către primii emigranţi sosit din Anglia, la 14 mai 1607, ar fi fost predestinat [2] să primească cetatea apocaliptică. Căpitanul John Smith [7] se străduieşte să arate că Lumea Nouă ar fi un adevărat rai pe pământ. Cum mica comunitate se confrunta cu probleme grave, cum ar fi foametea şi molimele, pioşii colonişti au început să uite de acest deziderat, şi, trecând la preocupări mai lumeşti, au devenit principalii furnizori de tutun pentru Anglia. Următorul val de emigranţi, cunoscuţi sub numele generic de Părinţii pelerini, au sosit îmbarcaţi la bordul vasului „Mayflower”. Aceştia au întemeiat în Massachusetts, în anul 1620, colonia Plymouth. După pelerini, vor veni puritanii. În anul 1630, predicatorul John Winthrop ţine la bordul vasului „Arabella” o predică de mare efect: „Un model de caritate creştină”, predică ce conţinea celebra fraza, intrată ulterior în folclorul american,:” Trebuie să înţelegem că suntem o cetate pe un vârf de munte şi ochii omenirii sunt aţintiţi asupra noastră”. De bună seamă că, rostind aceste cuvinte profetice, era preocupat de viziunea lui Ioan din Apocalipsa şi vedea în Lumea Nouă locaţia viitorului Nou Ierusalim. De altfel, colonia a fost tot timpul preocupată aceasta idee, considerând-o mai mult sau mai puţin simbolic. Interesul puritanilor pentru Noul Ierusalim s-a concretizat mai cu seamă în secolele următoare, când au început sa apară pe teritoriul american colonii utopice ale unor comunităţi egalitariste de tip falanstere, unele dintre ele purtând chiar aceasta denumire. Denumirea o mai regăsim şi în titulatura unor biserici, societăţi misionare, ordine şi confrerii, ce îşi iau avânt începând din secolul al XVIII-lea, precum şi în diferite mişcări mistice. Negreşit, moştenirea puritană şi-a pus puternic amprenta asupra culturii americane, care a fost permanent preocupată de această idee.

Tema cetăţii sfinte a fost o precupare şi pentru ortodocşi. În anul 1656 a fost ridicat la Istra, în regiunea Moscova, de către patriarhul Nikon, un complex mănăstiresc având ca centru „Mănăstirea Voskresensky” sau „Mănăstirea Noul Ierusalim”. Râul Istra a fost pus în analogie cu Iordanul, iar călugării de diferite naţionalităţi închipuie Ortodoxia neamurilor, analoagă Ierusalimului ceresc.

O mănăstire asemănătoare există şi în România, lângă Pucioasa. Deşi de dată mai recentă, a fost ridicată după anul 1990, şi mai modestă ca proporţii, pare că ar împărtşi acelaşi mesaj profetic.

Marea popularitate de care s-au bucurat scrierile sibiliene [8], a lăsat posterităţii un culoar liber pe care ocultiştii şi clarvăzătorii de tot felul au ştiut să-l speculeze. Apocrifele sibiliene dau legitimitate oricărei ghicitoare care pretinde că vede în ghioc viitorul României. Dintre toate textele apocrife, cărţile sibiliene au fost cele mai tolerate de Biserica Ortodoxă. Că este aşa, dă mărturie iconografia creştina românească. Bunăoară, în bisericile din Bucovina sunt zugrăvite scene din aceste apocrife. De asemenea, Acrostihul sibilin a trezit interesul şi Sfântul Ierarh Dosoftei, care l-a tradus din limba latină în limba română.

Se spune că prin anul 1922, misionarul creştin indian Sadhu Sundar Singh (1889 – 1929 ?) ar fi vizitat Bucureştiul, făcând cu această ocazie o serie de profeţii despre viitorul spiritual de excepţie al acestei metropole. Aşa-zisele profeţii sunt foarte măgulitoare, în ele zugrăvindu-se în mod amănunţit un Bucureşti privilegiat, pe care misticul indian îl identifică cu Noul Ierusalim [9]. În realitate, aşa-zisele viziuni sunt o însăilare de fraze dezlânate, fantasmagorice şi cu un pronunţat caracter ocult. Dactilografiate mai mult sau mai puţin clandestin şi puse în circulaţie, textele au devenit foarte populare pe timpul comunismului, probabil cu ştirea şi voia securitătii, ele convenind regimului autarhic de dinainte de anul 1989, deoarece descurajau emigrarea.

Or, după cum se cunoaşte, capitala actuală a României nu are legitimitate divină şi laică, căci a fost impusă politic după anul 1538 de Înalta Poartă pentru că era mai uşor de controlat. Spre deosebire de Târgovişte, relieful nu o protejează suficient de bine şi astfel putea fi mai vulnerabilă în cazul unui atac militar otoman. Cu alte cuvinte, Bucureştiul este un accident al istoriei, necorectat încă de istorie. Creştinismul lui Sundar Singh este unul personal şi foarte îndoielnic. Era un adept al lui Emmanuel Swedenborg [10] ale cărui idei le-a preluat şi le-a îmbogăţit cu opinii personale. De pildă, lăsă să se înţeleagă că toţi oamenii vor fi mântiuiţi, indiferent că-l primesc pe Hristos sau nu. De fapt, Sundar Singh va rămâne un hindus universalist, care credea şi el în valabilitarea tuturor religiilor.

După anul 1989 au apărut şi alţi clarvăzători hinduşi care au făcut profeţii măgulitoare despre România, unele dintre ele referitoare la Noul Ierusalim.

Cunoaşterea revelată şi cea raţională

Toate aceste enormităţi puteau fi evitate dacă s-ar fi ţinut seama de faptul că profeţiile se fac prin descoperire divină, dar şi prin raţionament (înţelepciune), conform cu cele afirmate de Sfântul Apostol Pavel: „Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi […]” [11]. Aşadar, planul lui Dumnezeu, deşi nevăzut, este inteligibil şi poate fi înţeles cu mintea, printr-o adâncă şi înţeleaptă pătrundere în fluxului evenimentelor. Un analist remarcabil, care a făcut predicţii exacte bazate exclusiv pe raţionament a fost ziaristul Pamfil Şeicaru [12]. Aproape toate evenimentele majore mondiale anticipate de el au avut într-adevăr loc. Bunăoară, a prezis că, în faţa pericolului nazist, garanţiile oferite ţării noastre de către marile puteri europene democrtice nu vor putea fi onorate, ceea ce, de fapt, s-a şi întâmplat. În cazul Bucureştiului, niciun raţionament nu ne îndreptăţeşte să credem că „profeţia” lui Sundar Singh ar avea consistenţă. Conform revelaţiei Apostolului Ioan, Noul Ierusalim va fi un oraş gigant, ce va ocupa o suprafaţă de aproximativ 4 949 735 km2 [13]. Pentru comparaţie, oferim câteva repere: Imperiul Roman, în anul 117 d. Hr., se întindea pe o suprafaţă de 4 900 000 km2, iar, în ziua de azi, cele 27 de state ale Uniunii Europene măsoară împreună 4 324 782 km2. Aşadar, oraşul sfânt va fi tot atât de întins ca un continent (probabil un pământ nou ieşit din ocean). Practic va fi un continent! Or, la ora actuală, Bucureştiul se întinde pe o suprafaţă de numai 228 km pătraţi. Ne întrebăm: când şi cum va reuşi să crească de la 228 km2 până la 4 949 735 km2 ? Mai degrabă, nu putem afirma că ştim unde se va realiza profeţia Apostolului Ioan, dar putem spune că, de va fi în Europa ( puţin probabil!), în niciun caz nu se va limita strict la Bucureşti.

_______________________________________________

1. Apocalipsa 21.2;

2. Mircea Eliade, Eseuri, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti 1991;

3. Apocalipsa 21.2;

4. Vezi Nikolai Alexandrovici Berdiaev, apud Lucian Blaga;

5. Sfântul Gebra Maskal Lalibela, începutul secolului al XIII_lea, a fost împărat al Etiopiei, făcând parte din Biserica ortodoxa Etiopiana (precalcedoniană), care l-a şi canonizat;

6. Apud Mircea Eliade, Istoria credinţelor si ideilor religioase, Editura Stiinţifică şi encilopedică, Bucureşti 1986;

7. John Smith (1580 – 1631), militar, căpitan de vas, aventurier, pirat, colonist al Lumii Noi si scriitor. A fost înnobilat de către Sigismund Bathory pentru faptul că a luat parte la campania împotriva lui Mihai Viteazul. Ulterior a intrat în slujba domnului Ţării Româneaşti, Radu Şerban. Autor al cărţii: „O povestirea adevărată a întâmplărilor şi a celor petrecute în Virginia”, best-seller publicat la Londra, în anul 1603, considerată a fi prima carte a literaturii americane. Vezi Leon Leviţchi şi Tudor Dorin, „Antologie de poezie americană de la începuturi până azi”, Ed. Minerva, Bucureşti 1977. Pentru a ispiti pe compatrioţii săi sa părăsească Anglia şi să meargă in Virginia, unde era guvernator, a desfăşurat cu mult talent o campanie publicitara deşănţată, zugrăvind în culori fantastice colonia: „În lumea nouă un om nu trebuie să muncească decât trei zile din şapte pentru a duce o viaţă îmbelşugată. Grânele şi viţa de vie rodesc mai bogat decât în Anglia, este un pescar foarte prost acela care nu poate scoate decât două sute sau trei sute de bucăţi de cod oe zi din apele Noii Anglii”;

8. Sibilele erau preotese ale zeului Apollo, numarul lor a variind de-a lungul vremurii. În literatura creştina apocrifă, sibilele figurează ca profetese care au prevestit multe lucruri cu privire la fecioara Maria şi la venirea lui Mesia. Motivul sibilelor îl găsim atât în Orotodoxie, cât şi în catolicism. În iconografia creştina, sibilele au pătruns, probabil, prin intermediul literaturii creştine apocrife începând să fie zugrăvite în biserici încă de la sfârşitul secolului al XVI-lea. În biserica Mănăstirii Vatra Moldoviţei, „impărăteasa Sivila” este zugrăvită alături de filozofii greci păgâni Platon şi Aristotel, având pe cap o coroană, de sub care cade un val alb împodobit cu dungi colorate. Spre marea dezamăgire generală, cărţile sibiliene au fost dovedite că ar conţine texte din categoria „vaticinium ex eventu”, izvorâte din pietatea Evului Mediu.

9. „România va trece prin multe faze de transformări fundamentale, devenind în final, graţie spiritualizării exemplare, un veritabil focar spiritual, ce va putea fi comparat cu miticul Nou Canaan, iar Bucurestiul se va transforma într-un centru esenţial al acestui focar. Aceasta capitală va deveni polului spiritual al planetei şi va fi aproape în întregime reconstruită, rămânând în cele din urma o aranjare de construcţii, în forma inelară, având 7 km în diametru. El va fi considerat de toate popoarele drept un veritabil Nou Ierusalim pamântesc […] Acest Centru Divin Suprem va putea avea două milioane de suflete. Lucrare va fi executată în 10 ani, căci deşi Centrul Divin va fi terminat în 5 ani, amenajarea împrejurimilor acestuia va mai dura încă 5 ani. În jurul oraşului se vor afla grădini cu pământ fertil de cea mai bună calitate în care, pe lângă legume felurite, vor rodi şi feluriţi pomi fructiferi, pentru ca nimic să nu lipsească locuitorilor săi”.

10. Emanuel Swedenborg (1688 – 1772) Om de ştiinţă, filosof, mistic creştin şi teolog suedez. Lucrarea sa „De Nova Hierosolyma et Eius Doctrina Coelesti” (Despre Noul Ierusalim şi învăţătura cerească a sa) a avut o mare înrâurire asupra unor personalităţi precum: William Blake, Elizabeth Barrett Browning, August Strindberg, Ralph Waldo Emerson, Charles Baudelaire, Adam Mickiewicz , Balzac , William Butler Yeats , Sheridan Le Fanu, Jorge Luis Borges, Carl Jung, Helen Keller etc.;

11. Romani, 1, 20;

12. Pamfil Şeicaru (1894, Buzău — 1980, München, Germania). Ziarist analist şi publicist român. Director al ziarului Bucovina, apoi fondatorul cotidianului „Curentul”. Lucrări principale: „Istoria partidelor politice în România”, (1959), „Die Donau – Fluss der Fünf Meere. Ein Europäisches Problem im Lichte der rumänisch-sowietischen Kontroversen” (1975), „Adevăruri care trebuie amintite” (1980). Previziunile sale uimesc prin precizie.

13. O latură va măsura 12 000 de stadii. Or, cum stadiul grecesc avea o valoare cuprinsă între 177,6 m şi 192,3 m, iar cel roman de 185 m, aria măsurata în km2 cunoaşte şi ea variaţii. În general, se consideră că cetatea va avea la baza o suprafaţă de 4 978 400 km2, luându-se stadiul roman ca unitate de măsură.

*Aviz amatorilor de plagiat copy-paste-işti! În textul de faţă a fost inserat un minitext încifrat, prin care se poare identifica autorul real, precum şi un scurt blestem împotriva profanatorilor de texte, aşa cum se obişnuia în Evul Mediu. Orice eventuală preluare trebuie să-l indice neapărat pe autorul real, Gavriil Stiharul, precum şi sursa, în acest caz: blog-ul „Ortodoxie şi stihuri”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s