Patriarhul fără vârstă

Viaţa lui a fost un neîntrerupt poem, ca un fluviu de armonie, curgând prin lume, dansând în pulsaţii rimate spre oceanul Absolutului.
Despre Rabindranath Tagore nu se poate vorbi decât în poeme. El însuşi este un poem fără vârstă. El e mereu la fel de tânăr şi la fel de bătrân. Paşii lui se regăsesc în paşii sprinteni ai fecioarelor ce se-ntorc de la râu cu cofele pline, ca şi în paşii greoi şi şovăielnici ai bătrânilor din sat. Este  flautul de trestie, purtat peste dealuri şi văi, înaltând dintr-insul cântece veşnic noi – aşa cum avea să mărturisească într-unul din poemele sale.
Privind fotografia acestui patriarh călător prin evuri, aparţinând altei religii şi altei culturi, nu se poate să nu vezi în el pe sfinţii Indiei, pe asceţii ei milenari nevoindu-se în sihăstrii şi păduri.
Însă Tagore nu-şi mortifică trupul şi nu are timp să mediteze la cele de după viaţă, la ” Marele Dincolo” , căci este conştient de faptul că oamenii au nevoie de el aici. Tagore este un călator,  care a ales calea cea mai lungă, căci aceasta   îl apropie cel mai mult de divinitate.
Privind fotografia  celui ce a fost Tagore, îmi spun că trebuie să-i împrospătez zilnic ghirlanda cu flori de Mandara ce-i încadrează statura ca un nimb al sfinţeniei.

Preotul, hoţii şi… simţul umorului

Ortodoxie! Ce sfânt sună! A fi ortodox înseamnă a înfrunta făţiş greutăţile. A înfrunta făţiş greutăţile, înseamnă crucea, înseamnă botezul martiriului.
A fi ortodox înseamnă a nu merge pe căile strâmbe făcute de alţii, chiar dacă acestea sunt bătatorite de  milioane de paşi. A fi ortodox înseamnă a refuza orice drum bătatorit, întortocheat şi prietenos şi a merge pe drumul lui Hristos, presărat cu mărăcini şi bolovani. Pe drumul lui Hristos presărat cu duşmani.
Şi chiar dacă, lovit de osteneală,  vei cădea fără te mai poţi ridica vreodată, a fi ortodox înseamnă a lasă sufletul să continue drumul, acelaşi drum fără ocolişuri.
Aceasea erau gândurile mele la împlinirea a şase ani de la trecerea la cele veşnice a unui mare ortodox : părintele Constantin Galeriu. Mi-aduc aminte că odată, la un simpozion, în faţa a sute de oameni, părintele a povestit o întamplare din viaţa lui. Într-o noapte, l-au călcat hoţii. Fiindcă nu au găsit bani, au început să-l înjure de toţi sfinţii,  batjocorindu-l : ” Scoate, mă, căramizile de unde le-ai pitit! Ce popă eşti tu de n-ai mălai? ” Au plecat dezamăgiţi. Dar partea cea mai emoţionantă vine acum. Părintele i-a iertat. Nici măcar n-a făcut plângere la poliţie. Povestea cu atâta umor de parcă aceştia erau copiii lui, care i-au jucat, într-una din zile, o farsă nevinovată.
Aducându-mi aminte de istoria cu hoţii, am continuat :
A fi creştin înseamnă, ca atunci când te  calcă, într-o noapte, hoţii şi te batjocoresc , să-i ierţi . A fi ortodox înseamnă, ca atunci când te calcă   hoţii şi te batjocoresc, să-i ierţi şi să vorbeşti despre ei cu mult umor, ca despre proprii copii, puşi pe năzbâtii.
Doame Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, iartă-mi păcatul, căci eu nu sunt în stare să-i iert pe hoţi.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, iartă-mă, căci eu nu am simţul umorului.
Negreşit, părintele Galeriu s-a dovedit a fi  un mare ortodox. De aceea, cred că raiul va fi atât de sfânt şi atât de …vesel.