Unde va fi Noul Ierusalim?

Când Apostolul Ioan Evanghelistul, exilat în insula Patmos, primea aceasta descoperire: „Şi-am văzut cetatea cea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă’mpodobită pentru mirele ei” [1], Biserica Apostolică se confrunta cu cea mai cumplită prigoana, aceea a împăratului Domiţian. Era o epoca de martiriu, de trădări, de apostazieri şi de speranţe. Credincioşii erau convinşi de apropiata revenirea a lui Iisus Hristos şi de împlinirea grabnică a acestei viziuni. În ciuda nesiguranţei zilei de mâine sau poate tocmai din aceasta, tema Noul Ierusalim începe să preocupe mase tot mai largi de creştini şi aceasta preocupare a sporit de-a lungul veacurilor până în zilele noastre. Era evident ca Ierusalimul Vechiului Testament fusese părăsit de Dumnezeu, iar o nouă cetate urma să îi ia locul. Pentru exegeţii creştini, Ierusalimul rămânea prototipul Noului Ierusalim, aşa cum Adam era prototipul lui Iisus Hristos, iar Eva era prototipul Fecioarei Maria, conform afirmaţiei că ” Noul Testament în cel vechi se ascunde, iar Vechiul Testament în cel nou se descoperă”.

Noul Ierusalim şi sofiologia

Conform cu părerea mitologilor, Ierusalimul istoric nu face excepţie de la clişeul general al arhetipului, conform căruia orice aşezare omenească îşi are un prototip în cer. Astfel, Ierusalimul ar fi fost o dedublaţie a unui model celest. Cât priveşte templul lui Solomon, Mircea Eliade crede că a găsit o referire clară chiar în cărţile lui Moise, în special Ieşirea. Astfel, „Cu deosebire templul – loc sacru prin excelenţă – avea un prototip celest. Pe muntele Sinai, Iehova îi arată lui Moise „forma” sanctuarului pe care avea să-l construiască”. De asemenea şi David îl asigură pe Solomon că „toate acestea sunt în scrisoarea insuflată de la Dumnezeu cum m-a luminat el pentru toate lucrările zidirii”. De aici, Mircea Eliade trage concluzia că pasajul din Apocalipsa unde se vorbeşte despre Noul Ierusalim se referă la acel prototip celest şi chiar citează pericopa Sfântului Apostol Ioan: „Dar cea mai frumoasa descriere a Ierusalimului celest se afla în Apocalipsa (21.2. sq.) [[2]. Credem ca Mircea Eliade face o confuzie, căci Sfântul Apostol Ioan vorbeşte despre un Ierusalim ceresc nou, unic, care nu are un antitip pe pământ, o dublură, căci va fi făcut de îngeri, sau poate de Dumnezeu Însuşi, şi nu de mâna omului, şi care va coborî atunci, la sfârşitul veacurilor şi nu despre arhetipul celest al vechiului Ierusalim. De altfel, Apostolul mai vorbeşte despre un cer nou, şi nu despre cel vechi: „Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut; şi marea nu mai este” [3]. Oricum , citatul apocaliptic nu-şi avea locul aici. De buna seamă că Mircea Eliade, ca de altfel mulţi intelectuali, a fost influenţat de sofiologie. gnoză conform căreia Dumnezeu ar fi creat arhetipurile lumii văzute înaintea acesteia. De pildă, după sofiologi, „Mitul biblic, şi doctrina evoluţionistă ar putea deci să, stea alături. Ele nu-şi fac concurenţă, ele nu au nimic de împărţit, deoarece se referă la realităţi cu totul diferite” [[4]. Or, după cum se cunoaşte, sofiologia nu a fost acceptata de Biserica ortodoxă, fiind considerata o erezie gnostică.

Speculaţii pe tema locaţiei Noului Ierusalim

Cum era şi firesc, tema avea să constituie o tentaţie permanentă pentru speculaţii dintre cele mai fanteziste. Fiecare dintre neamuri ar fi voit ca regiunea unde erau trăitori să aibă privilegiul de a constitui locaţia cetăţii sfinte. Au apărut, cum era şi firesc, profeţii false, care au cunoscut o largă circulaţie în epocă, în ciuda opoziţie Bisericii ortodoxe (pe atunci ecumenice), ce încerca să tempereze din avântul unei exaltări populare nejustificate. Desigur, aici pe lângă orgoliu, intervenea şi aspectul comercial, căci locaţia ar fi constituit un loc de pelerinaj, care s-ar fi dovedit extrem de profitabil, contribuind astfel la prosperitatea regiunii. Aşa se explică încurajarea ereziei de unii demnitari şi negustori, proprietari de hanuri sau de mijloace de transport.
Cele mai vechi speculaţii aparţin Bisericii montaniste, care susţinea că negreşit Noul Ierusalim va coborî din cer, în Asia Mica, la Pepuza şi Tymion, în Frigia, azi Karahallı, din provincia Usak, Turcia. Cum era şi firesc, cele două cetăţi au atras la vremea respectivă numeroşi pelerini sau simpli curioşi, care veneau aici în spernaţa mântuirii, însănătoşirii sau pur şi simplu pentru satisfacerea unui capriciu, şi au pus bazele unei afaceri locale înfloritoare. Cu timpul, erezia s-a stins, iar Pepuza şi Tymion au fost date uitării. Afacerea „Noul Ierusalim” a supravietuit timp de patru sute de ani (din secolul al II-le până în secolul al VI-lea), în ciuda împotrivirii Bisericii.
Vor mai fi fost şi alte regiuni care îşi revendicau înaltul privilegiu, cum vor mai fi fost şi alte profeţii false care să le susţină.
Lalibela a fost o înfloritoare cetate din nordul Etiopia, numită astfel după suveranul ei, sfântul Gebra Maskal Lalibela [5], cel care a încercat să construiască aici un Nou Ierusalim, după căderea Ierusalimului în mâinile lui Saladin, eveniment ce a avut loc în anul 1187. Viziunea lui a fost una extrem de interesantă, prin faptul că a dorit să reproducă structura arhitectonică a cetăţii Ierusalimului pe care a contemplat-o în timpul unei viziuni, dar şi pe cea din revelaţia lui Ioan. Oraşul a fost capitala Etiopiei până în secolul al XIII-lea.
Când Cristofor Columb scria: „Pe mine m-a ales Dumnezeu ca sol al Său arătându-mi în care parte a lumii se află noul cer şi noul pământ, despre care a vorbit Dumnezeu prin gura sfântului Ioan, în Apocalipsa sa şi despre care vorbise şi Isaia mai înainte” [6] era evident că se referea la Lumea Nouă, de a cărei existenţă era convins, şi nu la India. Columb fusese nevoit să ascundă adevărata destinaţie a călătoriei sale, deoarece nimeni nu ar fi fost dispus să finanţeze o aventură fantezistă, care nu ar fi avut o finalitate practică şi nu s-ar fi dovedit profitabila şi nici să acorde credit unui idealist exaltat. Ciudatul „amiral al mărilor”, cum îi plăcea să i se spună, era de fapt un mistic conştient de misiunea sa eshatologică, de faptul că fusese ales să găsească locaţia Noului Ierusalim, cetate care va cobori din cer la vremea potrivită, şi era convins ca ea trebuia să fie pe continentul cel nou pe al cărui teritoriu el, Columb, pusese pentru prima data piciorul în anul 1492.
După moartea lui Columb, tema devine o preocupare permanentă pentru coloniştii din Lumea Nouă. Primii colonişti englezi din America de Nord au încercat sa acrediteze ideea că oraşul Jamestown, capitala micii colonii fondate în Virginia de către primii emigranţi sosit din Anglia, la 14 mai 1607, ar fi fost predestinat [2] să primească cetatea apocaliptică. Căpitanul John Smith [7] se străduieşte să arate că Lumea Nouă ar fi un adevărat rai pe pământ. Cum mica comunitate se confrunta cu probleme grave, cum ar fi foametea şi molimele, pioşii colonişti au început să uite de acest deziderat, şi, trecând la preocupări mai lumeşti, au devenit principalii furnizori de tutun pentru Anglia. Următorul val de emigranţi, cunoscuţi sub numele generic de Părinţii pelerini, au sosit îmbarcaţi la bordul vasului „Mayflower”. Aceştia au întemeiat în Massachusetts, în anul 1620, colonia Plymouth. După pelerini, vor veni puritanii. În anul 1630, predicatorul John Winthrop ţine la bordul vasului „Arabella” o predică de mare efect: „Un model de caritate creştină”, predică ce conţinea celebra fraza, intrată ulterior în folclorul american,:” Trebuie să înţelegem că suntem o cetate pe un vârf de munte şi ochii omenirii sunt aţintiţi asupra noastră”. De bună seamă că, rostind aceste cuvinte profetice, era preocupat de viziunea lui Ioan din Apocalipsa şi vedea în Lumea Nouă locaţia viitorului Nou Ierusalim. De altfel, colonia a fost tot timpul preocupată aceasta idee, considerând-o mai mult sau mai puţin simbolic. Interesul puritanilor pentru Noul Ierusalim s-a concretizat mai cu seamă în secolele următoare, când au început sa apară pe teritoriul american colonii utopice ale unor comunităţi egalitariste de tip falanstere, unele dintre ele purtând chiar aceasta denumire. Denumirea o mai regăsim şi în titulatura unor biserici, societăţi misionare, ordine şi confrerii, ce îşi iau avânt începând din secolul al XVIII-lea, precum şi în diferite mişcări mistice. Negreşit, moştenirea puritană şi-a pus puternic amprenta asupra culturii americane, care a fost permanent preocupată de această idee.
Tema cetăţii sfinte a fost o precupare şi pentru ortodocşi. În anul 1656 a fost ridicat la Istra, în gubernia Moscova, de către patriarhul Nikon, un complex mănăstiresc având ca centru „Mănăstirea Voskresensky” sau „Mănăstirea Noul Ierusalim”. Râul Istra a fost pus în analogie cu Iordanul, iar călugării de diferite naţionalităţi închipuie Ortodoxia neamurilor, analoagă Ierusalimului ceresc.
O mănăstire asemănătoare există şi în România, lângă Pucioasa. Deşi de dată mai recentă, a fost ridicată după anul 1990, şi mai modestă ca proporţii, pare că ar împărtşi acelaşi mesaj profetic.
Marea popularitate de care s-au bucurat scrierile sibiliene [8] , a lăsat posterităţii un culoar liber pe care ocultiştii şi clarvăzătorii de tot felul au ştiut să-l speculeze. Apocrifele sibiliene dau legitimitate oricărei ghicitoare care pretinde că vede în ghioc viitorul României. Dintre toate textele apocrife, cărţile sibiliene au fost cele mai tolerate de Biserica Ortodoxă. Că este aşa, dă mărturie iconografia creştina românească. Bunăoară, în bisericile din Bucovina sunt zugrăvite scene din aceste apocrife. De asemenea, Acrostihul sibilin a trezit interesul şi Sfântul Ierarh Dosoftei, care l-a tradus din limba latină în limba română.
Se spune că prin anul 1922, misionarul creştin indian Sadhu Sundar Singh (1889 – 1929 ?) ar fi vizitat Bucureştiul, făcând cu această ocazie o serie de profeţii despre viitorul spiritual de excepţie al acestei metropole. Aşa-zisele profeţii sunt foarte măgulitoare, în ele zugrăvindu-se în mod amănunţit un Bucureşti privilegiat, pe care misticul indian îl identifică cu Noul Ierusalim [9]. În realitate, aşa-zisele viziuni sunt o însăilare de fraze dezlânate, fantasmagorice şi cu un pronunţat caracter ocult. Dactilografiate mai mult sau mai puţin clandestin şi puse în circulaţie, textele au devenit foarte populare pe timpul comunismului, probabil cu ştirea şi voia securitătii, ele convenind regimului autarhic de dinainte de anul 1989, deoarece descurajau emigrarea.
Or, după cum se cunoaşte, capitala actuală a României nu are legitimitate divină şi laică, căci a fost impusă politic după anul 1538 de Înalta Poartă pentru că era mai uşor de controlat. Spre deosebire de Târgovişte, relieful nu o protejează suficient de bine şi astfel putea fi mai vulnerabilă în cazul unui atac militar otoman. Cu alte cuvinte, Bucureştiul este un accident al istoriei, necorectat încă de istorie. Creştinismul lui Sundar Singh este unul personal şi foarte îndoielnic. Era un adept al lui Emmanuel Swedenborg [10] ale cărui idei le-a preluat şi le-a îmbogăţit cu opinii personale. De pildă, lăsă să se înţeleagă că toţi oamenii vor fi mântiuiţi, indiferent că-l primesc pe Hristos sau nu. De fapt, Sundar Singh va rămâne un hindus universalist, care credea şi el în valabilitarea tuturor religiilor.
După anul 1989 au apărut şi alţi clarvăzători hinduşi care au făcut profeţii măgulitoare despre România, unele dintre ele referitoare la Noul Ierusalim.

Cunoaşterea revelată şi cea raţională

Toate aceste enormităţi puteau fi evitate dacă s-ar fi ţinut seama de faptul că profeţiile se fac prin descoperire divină, dar şi prin raţionament (înţelepciune), conform cu cele afirmate de Sfântul Apostol Pavel: „Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi […]” [11]. Aşadar, planul lui Dumnezeu, deşi nevăzut, este inteligibil şi poate fi înţeles cu mintea, printr-o adâncă şi înţeleaptă pătrundere în fluxului evenimentelor. Un analist remarcabil, care a făcut predicţii exacte bazate exclusiv pe raţionament a fost ziaristul Pamfil Şeicaru [12]. Aproape toate evenimentele majore mondiale anticipate de el au avut într-adevăr loc. Bunăoară, a prezis că, în faţa pericolului nazist, garanţiile oferite ţării noastre de către marile puteri europene democrtice nu vor putea fi onorate, ceea ce, de fapt, s-a şi întâmplat. În cazul Bucureştiului, niciun raţionament nu ne îndreptăţeşte să credem că „profeţia” lui Sundar Singh ar avea consistenţă. Conform revelaţiei Apostolului Ioan, Noul Ierusalim va fi un oraş gigant, ce va ocupa o suprafaţă de aproximativ 4 949 735 km2 [13]. Pentru comparaţie, oferim câteva repere: Imperiul Roman, în anul 117 d. Hr., se întindea pe o suprafaţă de 4 900 000 km2, iar, în ziua de azi, cele 27 de state ale Uniunii Europene măsoară împreună 4 324 782 km2. Aşadar, oraşul sfânt va fi tot atât de întins ca un continent (probabil un pământ nou ieşit din ocean). Practic va fi un continent! Or, la ora actuală, Bucureştiul se întinde pe o suprafaţă de numai 228 km pătraţi. Ne întrebăm: când şi cum va reuşi să crească de la 228 km2 până la 4 949 735 km2 ? Mai degrabă, nu putem afirma că ştim unde se va realiza profeţia Apostolului Ioan, dar putem spune că, de va fi în Europa ( puţin probabil!), în niciun caz nu se va limita strict la Bucureşti.
________Note de subsol_______________________________________
[1] Apocalipsa 21.2;
[2] Apocalipsa 21.2; Mircea Eliade, Eseuri, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti 1991;
[3]  Ibidem 21.2;
[4]  Vezi Nikolai Alexandrovici Berdiaev, apud Lucian Blaga;
[5]  Sfântul Gebra Maskal Lalibela, începutul secolului al XIII_lea, a fost împărat al Etiopiei, făcând parte din Biserica ortodoxa Etiopiana (precalcedoniană), care l-a şi canonizat;
[6]  Cristofor Columb, Jurnal, apud Mircea Eliade, Istoria credinţelor si ideilor religioase, Editura Stiinţifică şi encilopedică, Bucureşti 1986;
[7]  John Smith (1580 – 1631), militar, căpitan de vas, aventurier, pirat, colonist al Lumii Noi si scriitor. A fost înnobilat de către Sigismund Bathory pentru faptul că a luat parte la campania împotriva lui Mihai Viteazul. Ulterior a intrat în slujba domnului Ţării Româneaşti, Radu Şerban. Autor al cărţii: „O povestirea adevărată a întâmplărilor şi a celor petrecute în Virginia”, best-seller publicat la Londra, în anul 1603, considerată a fi prima carte a literaturii americane. Vezi Leon Leviţchi şi Tudor Dorin, Antologie de poezie americană de la începuturi până azi, Ed. Minerva, Bucureşti 1977. Pentru a ispiti pe compatrioţii săi sa părăsească Anglia şi să meargă in Virginia, unde era guvernator, a desfăşurat cu mult talent o campanie publicitara deşănţată, zugrăvind în culori fantastice colonia: „În lumea nouă un om nu trebuie să muncească decât trei zile din şapte pentru a duce o viaţă îmbelşugată. Grânele şi viţa de vie rodesc mai bogat decât în Anglia, este un pescar foarte prost acela care nu poate scoate decât două sute sau trei sute de bucăţi de cod oe zi din apele Noii Anglii”;
[8] Sibilele erau preotese ale zeului Apollo, numarul lor a variind de-a lungul vremurii. În literatura creştina apocrifă, sibilele figurează ca profetese care au prevestit multe lucruri cu privire la fecioara Maria şi la venirea lui Mesia. Motivul sibilelor îl găsim atât în Orotodoxie, cât şi în catolicism. În iconografia creştina, sibilele au pătruns, probabil, prin intermediul literaturii creştine apocrife începând să fie zugrăvite în biserici încă de la sfârşitul secolului al XVI-lea. În biserica Mănăstirii Vatra Moldoviţei, „impărăteasa Sivila” este zugrăvită alături de filozofii greci păgâni Platon şi Aristotel, având pe cap o coroană, de sub care cade un val alb împodobit cu dungi colorate. Spre marea dezamăgire generală, cărţile sibiliene au fost dovedite că ar conţine texte din categoria „vaticinium ex eventu”, izvorâte din pietatea Evului Mediu.
[9] „România va trece prin multe faze de transformări fundamentale, devenind în final, graţie spiritualizării exemplare, un veritabil focar spiritual, ce va putea fi comparat cu miticul Nou Canaan, iar Bucurestiul se va transforma într-un centru esenţial al acestui focar. Aceasta capitală va deveni polului spiritual al planetei şi va fi aproape în întregime reconstruită, rămânând în cele din urma o aranjare de construcţii, în forma inelară, având 7 km în diametru. El va fi considerat de toate popoarele drept un veritabil Nou Ierusalim pamântesc […] Acest Centru Divin Suprem va putea avea două milioane de suflete. Lucrare va fi executată în 10 ani, căci deşi Centrul Divin va fi terminat în 5 ani, amenajarea împrejurimilor acestuia va mai dura încă 5 ani. În jurul oraşului se vor afla grădini cu pământ fertil de cea mai bună calitate în care, pe lângă legume felurite, vor rodi şi feluriţi pomi fructiferi, pentru ca nimic să nu lipsească locuitorilor săi”.
[10] Emanuel Swedenborg (1688 – 1772) Om de ştiinţă, filosof, mistic creştin şi teolog suedez. Lucrarea sa De Nova Hierosolyma et Eius Doctrina Coelesti (Despre Noul Ierusalim şi învăţătura cerească a sa) a avut o mare înrâurire asupra unor personalităţi precum: William Blake, Elizabeth Barrett Browning, August Strindberg, Ralph Waldo Emerson, Charles Baudelaire, Adam Mickiewicz , Balzac , William Butler Yeats , Sheridan Le Fanu, Jorge Luis Borges, Carl Jung, Helen Keller etc.;
[11] Romani, 1, 20;
[12] Pamfil Şeicaru (1894, Buzău — 1980, München, Germania). Ziarist analist şi publicist român. Director al ziarului Bucovina, apoi fondatorul cotidianului Curentul. Lucrări principale: Istoria partidelor politice în România, (1959), Die Donau – Fluss der Fünf Meere. Ein Europäisches Problem im Lichte der rumänisch-sowietischen Kontroversen (1975), Adevăruri care trebuie amintite (1980). Previziunile sale uimesc prin precizie.
[13] O latură va măsura 12 000 de stadii. Or, cum stadiul grecesc avea o valoare cuprinsă între 177,6 m şi 192,3 m, iar cel roman de 185 m, aria măsurata în km2 cunoaşte şi ea variaţii. În general, se consideră că cetatea va avea la baza o suprafaţă de 4 978 400 km2, luându-se stadiul roman ca unitate de măsură.

Anunțuri

A trimis un bilet şi a făcut lumea mai bună

de Gavriil Stiharul

Auzit-aţi de povestea minunata a lui Tom? Dacă n-aţi citit-o încă, e bine să o citiţi. Eu am citit-o demult, demult, într-o broşura de colportaj, care m-a impresionat profund.
Un băieţel cu suflet de înger bun, însă orfan şi olog din naştere, locuia singur la o mansardă, prin mila unei rude nevoiaşe, căreia îi zicea mam-mare. Învăţase să scrie şi să citeasca de la raposata lui mamă, iar, când aceasta trăia, îl mai ducea şi la biserică din cartierul sărac, unde locuiau, dar mai mult să se încălzească la soba care ardea acolo, căci acasă nu aveau cu ce. Amintindu-şi de zilele acelea, ar fi dorit să aibă acum măcar o Biblie, pentru ca versetele ei să-i mai mângaie singuratatea şi suferinţa. Providenţa a făcut ca Iacob, singurul lui prieten, un baiat cu sufeltul tot atât de bun, să-l ajute să i se împlinească dorinţa, cumpărând o Biblie şi dăruindu-i-o. Sfânta Scriptură îi ţinea acum tovărăşie şi el a pătruns mai adânc dragostea lui Dumnezeu, jerfa răscumparatoare a lui Iisus Hristos, care, prin sângele Lui preţios, i-a spălat greşala şi i-a dăruit viaţă veşnică. Astfel, în el s-a născut dorinţa să vorbească şi altora despre ceea ce citise şi s-a apucat să scrie bilete cu câte un verset din Biblie, pe care le arunca pe fereastră, în speranţa că vor fi citite de câte vreun trecător. Stăruinţele lui au dat roade, căci un bileţel a fost citit de un domn, care şi-a schimbat complet felul de viaţă şi, devenind predicator, a continuat lucrarea misionară a micuţului orfan. Acesta s-a săvârşit la puţină vreme de la această întâlnire, trecâd la cele veşnice, fericit că a îndeplinit lucrarea lui Dumnezeu.
Realitate sau ficţiune, povestea ilustrează foarte bine o trăsătură definitorie a creştinismului, şi anume chemarea la lucrarea misionară a fiecăruia dintre noi :
Apoi le-a zis: “Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură „(Marc.16:15);
„Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim” (Luc.24:47).
Povestea micuţului Tom arată că fiecare din noi poate schimba viaţa celorlalţi, că fiecare din noi poate lăsa, la plecarea din acesta viaţă, o lume mai bună. Lucrarea misionară o poate face oricine. Nu se cere neapărat o sănatate de fier, plămâni puternici, voce sonoră şi darul oratoriei. Nu există practic misionari de profesie, iar în lucrarea misionară creştina vocabula “profesionalism” nu are ce căuta. Micuţul Tom n-avea cunoştinte teologice de specialitate, nici istorice. N-avea nici măcar o cultură generală. Poate că înţelesese şi greşit unele pasje biblice. Dar a lucrat cu inima lui mare şi aceasta a făcut să rodească cel mai bine lucrarea lui Dumnezeu. El i-a descoperit o formulă prin care să Îl poată sluji, în ciuda cumplitului său handicap. Vedem că a reuşit mai bine decât au făcut-o poate multi preoţi, călugări, pastori şi predicatori, sănatoşi şi fără vreun handicap.
Tom nu avea talent oratoric. Un verset, un simplu verset, copiat din Biblie, a mers de-a dreptul la inimă.
Închipuiţi-vă că cineva este în necaz. Aşa cum nu exista două amprente identice şi necazul este trăit diferit. În plus, nu există necaz, ci necazuri. Dintr-o dată, ar primi un mesaj cu cuvintele potrivite. Cu vesetul potrivit. Nu credeţi că le-ar sorbi ca şi cum ar fi unse cu miere ? Daţi versetul potrivit pentru persoana potrivită. Versetul care să vorbească despre problema lui, să fie o rezolvare tainică la problema lui. Dacă i-aţi trimis versetul potrivit, la momentul potrivit, întregul univers pentu el este acolo, în cele câteva slove. Cuvânatul lui Dumnezeu este prezent într-un verset, ca şi în întreaga Sfântă Scriptură.
Într-o zi, un misionar se ruga :
– Doamne, am vorbit la o asistenţă de mii de oameni, am scris mii de scrisori, le-am vorbit despre dragostea Ta cea mare, despre jertfa Ta dumnezeiască…
– Bine, răspunde Dumnezeu, dar nu tu trebuie să le vorbeşti, tu trebuie să le faci cunoscut ceea ce le-am vorbit Eu.
Micuţul Tom a înţeles mai bine decât oricine. Nu le vorbi tu oamenilor, lasă-L pe Dumnezeu să le vorbească. Prin tine. Tu trimite-le un bilet, un singur bilet . Un verset. Biletul lui de intrare în lumea minunată a Scripturii.
Iată, reiau cele câteva bilete de intrare destinate fiecaruia în parte :
• Pentru a înfrunta boala:
„Iată că boala mea se schimba în sănătate. Tu ai păzit viaţa mea de adâncul mistuitor! Tu ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele! „ (Is.38:17);
• Pentru a recăpăta pofta de mâncare:
„Du-te si mănânca cu bucurie pâinea ta şi bea cu inimă bună vinul tău, pentru că Dumnezeu este îndurător pentru faptele tale” (Ecl.9:7)”;
• Pentru a scăpa de necaz:
„Striga-va către Mine şi-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi” (Ps.91:15);
• Pentru a scăpa de griji:
„Nu va îngrijoraţi dar, zicand: “Ce vom mănca?” Sau: “Ce vom bea?” Sau: Cu ce ne vom îmbrăca?” (Mat.6:31);
• Pentru a-ţi regăsi buna dispoziţie:
„Dacă ramâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da” (Ioan.15:7);
• Pentru a scăpa de sentimentul de nesiguranţă:
Şi iată că I-au adus un slăbănog, care zăcea într’un pat. Iisus le-a văzut credinţă, şi a zis slăbănogului: “Îndrăzneşte, fiule! Păcatele îţi sunt iertate!” (Mat.9:2);
• Pentru a depăşi disperarea:
„Da, popor al Sionului, locuitor al Ierusalimului, nu vei mai plânge! El Se va îndura de tine, când vei striga; cum va auzi, te va asculta” (Isa.30:19);
• Pentru a suporta sărăcia:
„Dar pe sarac l-a izbăvit de săracie şi i-a pus pe ei ca pe nişte oi de moştenire” (Ps.107:41);
• Pentru a avea spor în tot ce faci:
„Domnul Dumnezeul tău îţi va da cu prisosinţă spor la tot lucrul mâinilor tale, la rodul pântecelui tău, la rodul dobitoacelor tale, la rodul pământului tău, că se va bucura Domnul Dumnezeul tău din nou de tine, cum S-a bucurat de părinţi tăi, şi-ţi va face bine”(Deut.30:9);
• Pentru a depăşi tracul la examene:
„Să nu vă îngrijoraţi mai dinainte cu privire la cele ce veţi vorbi, ci să vorbiţi orice vi se va da să vorbiţi în ceasul acela; căci nu voi veţi vorbi, ci Duhul Sfânt” (Marc.13:11);
• Pentru a căpăta curaj:
„Iată că v’am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrajmaşului: şi nimic nu vă va putea vătăma” (Luc.10:19);
• Pentru a suporta singurătatea:
„Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Mat.28:20);
• Pentru a redobândi starea de calm:
„Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v’o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (Ioan.14:27).
Fiecare din noi poate găsi şi alte bilete de întrare, căci Sfânta Scriptură e inepuizabilă. Condiţia ar fi să Îl rugăm pe Dumnezeu sa ne dea o inimă mare, tot atât de mare ca a micuţului Tom.

Fiecare zi…

Fiecare zi e un prilej minunat să descoperi bucurii noi. Fiecare zi e un prilej minunat să le vorbeşti şi altora despre aceste bucurii. Fiecare zi e un prilej minunat să faci lumea mai bună. Descopera în fiecare zi bucurii noi, vorbeşte şi altora şi vei face lumea mai bună.

Rugăciune

Doamne Dumnezeule, fie ca, ajutat de Tine, să pot face din ziua de astăzi o zi minunată pentru mine şi pentru cei din jurul meu, mai ales pentru cei care nu au cunoscut niciodată bucuria Cuvântului Tău.

Puterea contractului cu Dumnezeu

O hotărâre crucială şi miracolul ce i-a urmat

Închipuiţi-vă noaptea de la cumpăna anilor.Toată lumea se dezlănţuie într-o risipa de energie şi voie bună, de-o frenezie sălbatică, disperată, ca şi cum, doar peste câteva ore, ar urma să treacă la cele veşnice, iar acum, se grăbesc să se mai bucure puţin de viaţă. Este o noapte în care nimeni nu are voie să fie trist, abătut, îngândurat, chiar de ar avea mortul pe masă. Toţi trebuie să fie bine dispuşi, veseli, chiar mitocani şi vulgari, căci altfel le va mege rău tot anul. Fost-au pregătite din vreme multe şi diverse aperitive, precum măsline cu brânză telemea sau caşcaval, acadele cu parmezan, acadelele cu piept de pui, antreu cu vinete, apoi artileria grea : ciorbe şi borşuri de tot felul, precum bogras la ceaun, borş de fasole uscată cu mânătarci, ciorbă de pui şi ciuperci à la grecque, bulion de pui, ciorbă de potroace acrită cu varză mâncăruri copioase cum ar fi sarmale, curcan la cuptor, marinată de stacoj, icre negre de morun, sardele muiate în untdelemn. Apoi prăjiturile, smochine, curmalele, ananasul. A fost de asemenea pregătită şi udătura, precum ţuica bătrână, lăzile cu şampania, vinul de pays d’oc sau de Mutflatar, Valea Călugarească, apa gazoasă, sifonul, cafeaua turcească. Tot aşa şi gramofonul cu discurile ce conţin ultimele cântece la modă : “Zaraza”, “Terente şi Didina”, “Maria neichii, Marie”, “Foaie verde de trei sfanţi”. De asemenea, au mai fost pregătite şi petardele, răvaşele de prost gust, glumele fără perdea şi, pentru cei mai simandicoşi, anecdotele intelectualiste cu poante răsuflate.
Nimic din toate acestea în odaia de o austeritate ascetică a unui modest preot, care îşi luase slujba prea în serios, aceea de a scrie aproape în întregime o gazetă de credinţă. O odaie de lucru sărăcăcioasă, o masă de lemn simplă pe care se afla o Sfânta Scriptură, un dulap plin cu literatură religioasă. Pe peretele de la răsărit, o candelă veşnic aprinsă. Un şomoiog de busuioc spânzurând de un perete umple odaia de o mireasmă sfântă. Întreaga ambianţă amintea de chilia unui pustnic, care se nevoia mistuit de dorul pentru Hristos. Acum, pustnicul se află în criză de idei. Primul număr pe anul II al gazetei trebuie să apară doar peste câteva zile, iar materialul nu este încă gata. Părintele se frământa, căci o grea responsabilitate apăsa pe umerii lui firavi. Unde să găsească un subiect pentru un articol cu totul deosebit, care să aducă ceva deosebit în noul an ce va veni ? Nu ştie ce să facă şi, epuizat cade în genunchi şi se roagă. Până la el în odaie pătrunde muzica lăutărească, atât de vulgara şi enervantă, chiote de beţivi şi înjurăturile… Deodată… o luminiţă suprafirească. Părintele cade în extaz. Rămâne un timp aşa. Revine schimbat. Acum ştie. Să invite pe oameni să semneze o… Hotărâre. Să publice, aşadar, Hotărârea. Cum să fie ? Ce cuvinte să pună în ea ? Cuvintele îi vin pe buze ca de la sine. Se apucă să le scrie. Nu scapă nimic. Credincioasă, mâna îi urmează gândul. În faţa ochilor lui, ca de la sine, se plăsmuieşte Hotărârea :

HOTĂRÂRE

Subsemnatul……………………………………………gândindu-mă cum aş putea intra în anul cel nou cu folos şi mântuire sufletească, mă hotărăsc prin aceasta cu începere de la Anul Nou să scot din traiul meu sudalma şi beţia. Mă leapăd cu ură şi scârbă de aceste păcate. Intru prin această hotărâre în rândul acelora care se vor hotărî ca şi mine ca astfel toţi împreună ca nişte buni ostaşi ai lui Hristos să începem lupta cea sfântă a curăţirii vieţii noastre de păcatele noastre cele multe şi grele.
În fruntea Oştirii noastre stă Mântuitorul Hristos şi El ne va duce la biruinţă.
Pe Mântuitorul meu Isus Hristos rugându-L să mă ajute şi pe mine ca să lupt în Oastea Lui, iscălesc această hotărâre ce s-a făcut pentru binele şi mântuirea mea sufletească.

Dat în………. la Anul Nou 1923

N.N. ……………

Abonat al gazetei “Lumina Satelor” Nr. 8

Hotărarea a văzut lumina tiparului în primul număr pe anul 1923 al foii „Lumina Satelor”. Tot acolo, se făcea şi un apel de suflet, prin care cerea fiecăruia să se hotărească şi s-o semneze, apoi să o pune pe un perete al casei, pentru a fi văzută tot timpul.
Chemarea a avut un efect miraculos, căci a fost semnată de un număr incredibil de mare de oameni. Aşa se face că, în numărul de Paşti din 8 aprilie 1923 al periodicului “Lumina satelor”, s-a putut publica lista primilor semnatari, care se vor numi de-acum înainte “ostaşi”.
Negreşit, s-a săvârşit o minune fără precedent. A luat fiinţă cea mai mare mişcare misionară ortodoxă de pe aceste plaiuri, numită „Oastea Domnului”. Peste doar câţiva ani, „Oastea Domnului” avea sa atinga un număr impresionant de membri şi simpatizanţi. Sunt publicate cărti, broşuri, calendare, reviste, toate într-un tiraj năucitor, căci cererea era fantastic de mare. De pildă, în răstimp de numai 15 ani au ieşit de sub teascurile tiparului 7 publicaţii, într-un tiraj total de peste 13. 160. 000 de exemplare, 44 de cărţi, într-un tiraj de peste 550. 000 de exemplare, 12 calendare anuale, în peste 330. 000 de exemplare. Se scrie un număr impresionant de articole, poezii, cântări. Se dezvoltă o adevarată literatură religioasă de misionarism. O literatură inedită se naşte şi creează un nou curent literar, nebăgat însă de seamă de istoricii literaturii române. Poezia populară creştină, slab reprezentată până atunci, îşi ia o amploare fără precedent. Numai un singur om, poetul popular Traian Dorz, încredintează tiparului peste 15. 000. de poezii, unele dintre ele neegalate culmi de lirism. Niciodată nu a existat la noi o trezire de o asemenea amploare şi intensitate. Niciodată nu a existat la noi o asemenea descătuşare de energii creatore. O asemenea mişcare duhovnicească de o asemenea efervescenţă. Şi toate acestea au pornit de la un umil preot, un om firav, delicat, sensibil, foarte bolnav şi de la hotărârea lui providenţială iscălită într-o noapte…
Atunci când a semnat hotărârea, părintele Iosif Trifa se găsea în faţa unei generaţii pierdute, o generaţie de sacrificiu, “generaţia tranşeelor” primului război mondial, dezorientată şi nervoasă, care nu mai credea în nimeni şi nimic. O generaţie schilodită fizic şi sufleteşte de ororile războiului, o generaţie care purta în ea schijele obuzelor si srapnelelor. Numai după 15 ani, atunci când a părăsit aceasta viaţă, la numai 50 de ani, părintele Trifa lăsa în urmă o lume mai bună! Adusese vindecarea în sufletele multora. Aceştia nu mai erau lipsiţi de curaj civic, fără iniţiativă, sceptici şi resemnaţi. Le dăduse un ţel, un ideal, o luptă. Le readusese zâmbetul şi speranţa.
Fără doar şi poate, părintele Trifa redescoperise metoda contractului, a zapisului cu Dumnezeu, o metodă care astăzi a fost aproape uitată. Cineva, un înţelept bineîţeles, a spus : „Atunci când ai hotărât un lucru, ai mereu tendinţa să-l schimbi, dar odată ce l-ai scris este imposibil să-l mai schimbi. Este ca şi cum l-am scrie în Destin”.
Hotărârea pe care a semnat-o părintele Trifa în noaptea de 31decembrie/1 ianuarie a fost un zapis între el şi Dumnezeu pe care l-a scris în Destin. A fost un înscris valid, bazat pe consimţământul liber al părţilor contractante, în baza promisiunilor făcute, prin Biblie, de către Dumnezeu. Prin încheierea acelui zapis, promisiunile lui Dumnezeu au început să fie simţite imediat. Fără îndoială, Dumnezeu aşteaptă de la noi o hotărâre scrisă, căci numai aceasta poate fi irevocabilă.

Contractul are putere de lege şi bază biblică

Contractul este un acord de voinţă intervenit între două sau mai multe persoane. Contractul legal încheiat are putere de lege între parţile care le încheie. Aşa spune legiuitorul. Aşadar, respectarea lui este obligatorie. Că un contract cu Dumnezeu este legal încheiat, ne-o dovedeşte Biblia. Dumnezeu şi-a respectat totdeauna promisiunile faţă de poporul ales. Mai puţin omul. În întreaga Scriptura găsim legăminte (contracte) făcute de Dumnezeu cu oamenii.
Cuvântul legămant este omniprezent în Biblie. Un legământ legalizat. Aceasta înseamnă că, din punct de vedere juridic, un contract are petere de lege pentru părţi.
Exista în Sfânta Scriptură un legământ vechi, care se mai numeşte şi Vechiul Testament şi un legământ nou, care este Noul Testament. Dumnezeu pare a face risipă de legăminte. Face un legământ solemn cu Noe (“Iată Eu închei legământul Meu cu voi, cu urmaşii voştri”). Dumnezeu face un legământ solemn cu vieţuitoarele care se aflau pe Arca lui Noe („cu tot sufletul viu… cu păsările, cu animalele şi cu toate fiarele pământului… cu toate vietăţile pământului câte au ieşit din corabie “).
Dumnezeu încheie un legământ solemn cu Avraam, Isaac, Iacov. Relaţia acestora cu Dumnezeu devine una contractuală. Ultimul contract al lui Dumnezeu făcut nu numai cu poporul ales, ci cu toţi oamenii, a fost acela prin care a dat dreptul la mântuirea tuturor oamenilor. L-a pecetluit cu Cuvântul veşnic şi l-a semnat cu sângele Său. Este definitiv, inatacabil, veşnic.

Metoda contractului funcţionează pretutindeni

Nici pe departe, părintele Trifa nu a fost primul care a folosit metoda contractului, după cum limpede se vede din urmatoarea rugăciune-consfinţire către inima neprihănită a preacuratei Fecioare Maria :
„Fecioară puternică şi Mamă milostivă, regina cerului şi scăparea păcătoşilor, noi ne consfinţim Inimii tale neprihănite. Îţi închinăm făptura şi viaţa noastră întreagă, tot ce avem, tot ce iubim şi tot ce suntem. Ale tale să fie trupurile şi locuinţele noastre, familiile şi patria noastră. Voim ca tot ceea ce este în noi şi în jurul nostru să-ţi aparţină şi să se împărtăşească de binecuvântările tale de Mamă.
Şi pentru ca această consfinţire a noastră să aibă într-adevăr tărie şi durată, reînnoim azi la picioarele tale, Marie, făgăduinţele noastre de la Botez şi de la prima sfântă Împărtăşanie. Ne obligăm să mărturisim oricând şi fără frică adevărurile de credinţă, să trăim ca adevăraţi catolici, în desăvârşită supunere faţă de toate îndemnurile Sfântului Părinte papa şi ale episcopilor uniţi cu el.
Ne obligăm să ţinem poruncile lui Dumnezeu şi ale Bisericii, mai ales sfinţirea Duminicii. Ne obligăm să practicăm în viaţa de toate zilele, pe cât ne va fi cu putinţă, devoţiunile pline de mângâiere ale religiei creştine, mai ales sfânta Împărtăşanie.
În sfârşit, îţi promitem, slăvită Maică a lui Dumnezeu şi Mamă iubitoare a oamenilor, să punem toată inima noastră în slujba cinstirii tale binecuvântate, pentru ca, prin stăpânirea Inimii tale neprihănite, să grăbim şi să asigurăm domnia Inimii Fiului tău, vrednic de închinare, în inimile noastre şi în toate celelalte inimi, în scumpa noastră ţară şi în lumea întreagă, precum în cer, aşa şi pe pământ. Amin.”

Vedem deci cum că expresii de genul „Ne obligăm să mărturisim oricând şi fără frică adevărurile de credinţă…”, „ne obligăm să ţinem poruncile lui Dumnezeu şi ale Bisericii…”, „Ne obligăm să practicăm în viaţa de toate zilele…” sunt expresii care fac parte din limbajul uzual al unui contract. Rugăciune-consfinţire către inima neprihănită a preacuratei Fecioare Maria este, aşadar, un contract. Verbal şi, uneori, scris.

Metoda contractului rămâne permanent valabilă

Metoda contractului nu a funcţionat, ca o excepţie, doar în cazul părintelui Trifa. Ea funcţionează în cazul tuturor oamenilor. Condiţia sine qua non este aceea ca omul sa fie sincer si sa creadă în ceea ce s-a angajat. Ca este aşa, ne-a dovedeşte şi faptul că, publicată în primul număr al foii “Lumina satelor” pe anul 1923, Hotararea care a fost semnată de cei ce au crezut în ea, a dat naştere la efecte nebănuite, miraculoase. Cei ce cu sinceritate au semnat-o, s-au alăturat noii mişcări misionare, rămânându-i fideli până la moarte.
Amintiţi-vă : “Atunci când ai hotărât un lucru, ai mereu tendinţa să-l schimbi, dar odată ce l-ai scris este imposibil să-l mai schimbi. Este ca şi cum l-am scrie în Destin”.

Să ne personalizăm hotărârea

Fiecare dintre noi ar putea să-şi personalizeze hotărârea şi să-şi redacteze propriul zapis cu Dumnezeu, fără să fie nevoit să-şi schimbe Biserica sau să adere neapărat la o mişcare bine definită. Am arătat cum că actul de Consfinţire către inima neprihănită a preacuratei Fecioare Maria foloseşte metoda zapisului. Psihoterapeutica modernă foloseşte aşijderea metoda contractului, cu rezultate uneori remarcabile. Literatura motivaţională laică face apel la aceeaşi metodă. Nu există, aşadar, nici un impediment confesional pentru a beneficia de aceasta metoda dumnezeiască spre folosul nostru sufletesc. În plus, cum relaţia noastă cu Dumnezeu este – sau ar trebui să fie – una personală, fiecare este liber să-şi personalizeze contractul cum crede de cuviinţă.

Iată, de pildă, zapisul meu personalizat, care se prezintă astfel:

ANGAJAMENT

Eu, Gavriil STIHARUL. mă angajez ca, după porunca Mântuitorului, să iubesc pe Domnul Dumnezeu din toată inima mea, din tot sufletul meu, din toata puterea mea şi din tot cugetul meu şi pe aproapele meu ca pe mine însumi. Mă angajez să accept jertfa lui Iisus Hristos care s-a săvârşit pentru mine, ca de altfel, pentru întreg neamul omenesc şi să-L primesc pe Iisus Hristos ca Mântuitor, Domn şi Dumnezeu. Mă angajez să-mi schimb felul de viaţă şi să fac din viaţa mea păcătoasă una cu adevărat creştinească. Mă angajez să mă lepăd de omul cel vechi împreună cu toate obiceiurile lui pierzătoare de suflet şi să devin un om nou, după învăţătura şi îndemnul Mântuitorului. Mă angajez să-L mărturisesc pe Hristos şi să împărtăşesc şi altora Cuvântul Lui. Mă angajez să fac din ziua de azi o zi mai bună decât ziua de ieri, atât pentru mine, cât şi pentru semenii mei, şi, prin aceasta, lumea să devină mai bună.

Martori……. ……………………………………………………………..

Datez şi iscălesc acest angajament……………………………………

Martorii pot fi oricine. Odinioară, Dumnezeu a luat ca martori cerul şi pământul : “Cerul şi pământul le iau astăzi ca martori împotriva voastră: v’am pus în faţă viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti… ” (Deut.30:19). Să alegem şi noi tot cerul, pământul…Viaţa.
Dacă ai fost convins de cele citite, scrie şi semnează şi tu un contract asemănător şi spune-le şi prietenilor.

A trimis un bilet şi a făcut lumea mai bună

Auzit-aţi de povestea minunata a lui Tom? Dacă n-aţi citit-o încă, e bine să o citiţi. Eu am citit-o demult, demult, într-o broşura de colportaj, care m-a impresionat profund.
Un băieţel cu suflet de înger bun, însă orfan şi olog din naştere, locuia singur la o mansardă, prin mila unei rude nevoiaşe, căreia îi zicea mam-mare. Învăţase să scrie şi să citeasca de la raposata lui mamă, iar, când aceasta trăia, îl mai ducea şi la biserică din cartierul sărac, unde locuiau, dar mai mult să se încălzească la soba care ardea acolo, căci acasă nu aveau cu ce. Amintindu-şi de zilele acelea, ar fi dorit să aibă acum măcar o Biblie, pentru ca versetele ei să-i mai mângaie singuratatea şi suferinţa. Providenţa a făcut ca Iacob, singurul lui prieten, un baiat cu sufeltul tot atât de bun, să-l ajute să i se împlinească dorinţa, cumpărând o Biblie şi dăruindu-i-o. Sfânta Scriptură îi ţinea acum tovărăşie şi el a pătruns mai adânc dragostea lui Dumnezeu, jerfa răscumparatoare a lui Iisus Hristos, care, prin sângele Lui preţios, i-a spălat greşala şi i-a dăruit viaţă veşnică. Astfel, în el s-a născut dorinţa să vorbească şi altora despre ceea ce citise şi s-a apucat să scrie bilete cu câte un verset din Biblie, pe care le arunca pe fereastră, în speranţa că vor fi citite de câte vreun trecător. Stăruinţele lui au dat roade, căci un bileţel a fost citit de un domn, care şi-a schimbat complet felul de viaţă şi, devenind predicator, a continuat lucrarea misionară a micuţului orfan. Acesta s-a săvârşit la puţină vreme de la această întâlnire, trecâd la cele veşnice, fericit că a îndeplinit lucrarea lui Dumnezeu.
Realitate sau ficţiune, povestea ilustrează foarte bine o trăsătură definitorie a creştinismului, şi anume chemarea la lucrarea misionară a fiecăruia dintre noi :
Apoi le-a zis: “Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură ” (Marc.16:15);
„Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din ” (Luc.24:47).
Povestea micuţului Tom arată că fiecare din noi poate schimba viaţa celorlalţi, că fiecare din noi poate lăsa, la plecarea din acesta viaţă, o lume mai bună. Lucrarea misionară o poate face oricine. Nu se cere neapărat o sănatate de fier, plămâni puternici, voce sonoră şi darul oratoriei. Nu există practic misionari de profesie, iar în lucrarea misionară creştina vocabula „profesionalism” nu are ce căuta. Micuţul Tom n-avea cunoştinte teologice de specialitate, nici istorice. N-avea nici măcar o cultură generală. Poate că înţelesese şi greşit unele pasje biblice. Dar a lucrat cu inima lui mare şi aceasta a făcut să rodească cel mai bine lucrarea lui Dumnezeu. El i-a descoperit o formulă prin care să Îl poată sluji, în ciuda cumplitului său handicap. Vedem că a reuşit mai bine decât au făcut-o poate multi preoţi, călugări, pastori şi predicatori, sănatoşi şi fără vreun handicap.
Tom nu avea talent oratoric. Un verset, un simplu verset, copiat din Biblie, a mers de-a dreptul la inimă.
Închipuiţi-vă că cineva este în necaz. Aşa cum nu exista două amprente identice şi necazul este trăit diferit. În plus, nu există necaz, ci necazuri. Dintr-o dată, ar primi un mesaj cu cuvintele potrivite. Cu vesetul potrivit. Nu credeţi că le-ar sorbi ca şi cum ar fi unse cu miere ? Daţi versetul potrivit pentru persoana potrivită. Versetul care să vorbească despre problema lui, să fie o rezolvare tainică la problema lui. Dacă i-aţi trimis versetul potrivit, la momentul potrivit, întregul univers pentu el este acolo, în cele câteva slove. Cuvânatul lui Dumnezeu este prezent într-un verset, ca şi în întreaga Sfântă Scriptură.
Într-o zi, un misionar se ruga :
– Doamne, am vorbit la o asistenţă de mii de oameni, am scris mii de scrisori, le-am vorbit despre dragostea Ta cea mare, despre jertfa Ta dumnezeiască…
– Bine, răspunde Dumnezeu, dar nu tu trebuie să le vorbeşti, tu trebuie să le faci cunoscut ceea ce le-am vorbit Eu.
Micuţul Tom a înţeles mai bine decât oricine. Nu le vorbi tu oamenilor, lasă-L pe Dumnezeu să le vorbească. Prin tine. Tu trimite-le un bilet, un singur bilet . Un verset. Biletul lui de intrare în lumea minunată a Scripturii.
Iată, reiau cele câteva bilete de intrare destinate fiecaruia în parte :
• Pentru a înfrunta boala:
„Iată că boala mea se schimba în sănătate. Tu ai păzit viaţa mea de adâncul mistuitor! Tu ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele! „ (Is.38:17);
• Pentru a recăpăta pofta de mâncare:
„Du-te si mănânca cu bucurie pâinea ta şi bea cu inimă bună vinul tău, pentru că Dumnezeu este îndurător pentru faptele tale” (Ecl.9:7)”;
• Pentru a scăpa de necaz:
„Striga-va către Mine şi-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi” (Ps.91:15);
• Pentru a scăpa de griji:
„Nu va îngrijoraţi dar, zicand: “Ce vom mănca?” Sau: “Ce vom bea?” Sau: Cu ce ne vom îmbrăca?” (Mat.6:31);
• Pentru a-ţi regăsi buna dispoziţie:
„Dacă ramâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da” (Ioan.15:7);
• Pentru a scăpa de sentimentul de nesiguranţă:
Şi iată că I-au adus un slăbănog, care zăcea într’un pat. Iisus le-a văzut credinţă, şi a zis slăbănogului: “Îndrăzneşte, fiule! Păcatele îţi sunt iertate!” (Mat.9:2);
• Pentru a depăşi disperarea:
„Da, popor al Sionului, locuitor al Ierusalimului, nu vei mai plânge! El Se va îndura de tine, când vei striga; cum va auzi, te va asculta” (Isa.30:19);
• Pentru a suporta sărăcia:
„Dar pe sarac l-a izbăvit de săracie şi i-a pus pe ei ca pe nişte oi de moştenire” (Ps.107:41);
• Pentru a avea spor în tot ce faci:
„Domnul Dumnezeul tău îţi va da cu prisosinţă spor la tot lucrul mâinilor tale, la rodul pântecelui tău, la rodul dobitoacelor tale, la rodul pământului tău, că se va bucura Domnul Dumnezeul tău din nou de tine, < cum S-a bucurat de părinţi tăi, şi-ţi va face bine”(Deut.30:9);
• Pentru a depăşi tracul la examene:
„Să nu vă îngrijoraţi mai dinainte cu privire la cele ce veţi vorbi, ci să vorbiţi orice vi se va da să vorbiţi în ceasul acela; căci nu voi veţi vorbi, ci Duhul Sfânt” (Marc.13:11);
• Pentru a căpăta curaj:
„Iată că v’am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrajmaşului: şi nimic nu vă va putea vătăma” (Luc.10:19);
• Pentru a suporta singurătatea:
„Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Mat.28:20);
• Pentru a redobândi starea de calm:
„Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v’o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (Ioan.14:27).
Fiecare din noi poate găsi şi alte bilete de întrare, căci Sfânta Scriptură e inepuizabilă. Condiţia ar fi să Îl rugăm pe Dumnezeu sa ne dea o inimă mare, tot atât de mare ca a micuţului Tom.

Fiecare zi…

Fiecare zi e un prilej minunat să descoperi bucurii noi. Fiecare zi e un prilej minunat să le vorbeşti şi altora despre aceste bucurii. Fiecare zi e un prilej minunat să faci lumea mai bună. Descopera în fiecare zi bucurii noi, vorbeşte şi altora şi vei face lumea mai bună.

Rugăciune

Doamne Dumnezeule, fie ca, ajutat de Tine, să pot face din ziua de astăzi o zi minunată pentru mine şi pentru cei din jurul meu, mai ales pentru cei care nu au cunoscut niciodată bucuria Cuvântului Tău.

Sfânta Scriptură lucrează nebănuit

Nebănuite sunt conexiunile noastre lăuntrice. Totdeauna oferă câte o surpriză. Sfânta Scriptură lucrează nevăzut. După teologi, Sfânta Scriptură are un sens literal şi un sens spiritual, acesta din urmă fiind subîmpărţit în sens alegoric, moral şi anagogic. Concordanţa profundă a celor patru sensuri asigură întreaga bogăţie pe parcursul citirii vii a Scripturii în Biserică: Dar în Sfânta Scriptuă, există pasaje care lucrează nebănuit, tainic, ascuns, nevăzut. Lucrează adânc. Lucreaza minunat. Lucrează pur şi simplu. Iată o listă, care a funcţionat:

• Pentru a înfrunta boala:
„Iată că boala mea se schimbă în sănătate. Tu ai păzit viaţa mea de adâncul mistuitor! Tu ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!” (Is.38:17);

• Pentru a recăpăta pofta de mâncare:
„Du-te şi mănâncă cu bucurie pâinea ta şi bea cu inimă bună vinul tău, pentru că Dumnezeu este îndurător pentru faptele tale.” (Ecl.9:7)”;

• Pentru a scăpa de necaz:
„Striga-va către Mine şi-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi” (Ps.91:15);

• Pentru a scăpa de griji:
„Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?” (Mat.6:31);

• Pentru a-ţi regăsi buna dispoziţie:
„Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă” (Ioan.15:7);

• Pentru a scăpa de sentimentul de nesiguranţă:
„Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!” (Mat.9:2);

• Pentru a depăşi disperarea:
„Popor din Sion, care locuieşti în Ierusalim, nu plânge! El se va milostivi la glasul strigătului tău şi te va auzi degrabă!” (Isa.30:19);

• Pentru a suporta sărăcia:
„Dar pe sărac l-a izbăvit de sărăcie şi i-a pus pe ei ca pe nişte oi de moştenire” (Ps.106:41);

• Pentru a avea spor în tot ce faci:
„Domnul Dumnezeul tău îţi va da cu prisosinţă spor la tot lucrul mâinilor tale, la rodul pântecelui tău, la rodul dobitoacelor tale, la rodul pământului tău, că se va bucura Domnul Dumnezeul tău din nou de tine, cum S-a bucurat de părinţi tăi, şi-ţi va face bine” (Deut.30:9);

• Pentru a depăşi tracul la examene:
„Nu vă îngrijiţi dinainte ce veţi vorbi, ci să vorbiţi ceea ce se va da vouă în ceasul acela. Căci nu voi sunteţi cei care veţi vorbi, ci Duhul Sfânt” (Marc.13:11);

• Pentru a căpăta curaj:
„Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma ” (Luc.10:19);

• Pentru a suporta singurătatea:
„Şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Mat.28:20);

• Pentru a redobândi starea de calm:
„Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze” (Ioan.14:27).

Un caz …

Iată un caz care s-a întâmplat demult. G., pe care îl ştiu personal, căzuse grav bolnav. În ciuda tratamentului cu antibiotice, starea lui se înrăutăţea. Căzuse într-o depresie adâncă şi aceasta făcea ca organismul lui să nu mai poată face faţă microbilor. Într-una din zile, aude la radio versul : “şi dacă ramuri bat în geam “. Era un vers din Eminescu. Fără să ştie de ce, închise ochii şi simţi o imensă bucurie. Simţea o atât de mare fericire … încât îl repetă în ziua aceea de sute de ori. În urmatoarele zile, ca prin minune, doctorul constată că starea lui s-a îmbunătăţit şi că răspunde bine la tratamentul cu antibiotice. Ce avusese acel vers atât de deosebit, încât sa-l vindece ? După însănătoşirea lui deplină, avea să descopere. Atunci când era mic, mic de tot, îşi dorea atât de mult soldăţeii pe care îi văuse intr-un raion de jucării. Tatăl sau refuzase atunci să îi cumpere. Într-o zi, micuţul se îmbolnăvi. O infecţie a căilor respiratorii. Tratamentul nu progresa. Într-o seară, vântul se pornise. O ramură de gutui, care era mai lungă, lovea periodic în fereastra dormitorului său. O privea melancolic. Avea febră. Tatăl său intră în cameră şi scoate dintr-un pachet soldaţeii mult doriţi. Era tot ce-şi dorise. Era fericit. A doua zi, doctorul constată o ameliorare netă. Bucuria darului îl vindecase. Sentimentul pe care îl simţise atunci se asociase cu ramura de gutui ce îi batea în fereastă, şi se întipărise adânc în subconştientul lui. Când, după ani de zile, a auzit versul care îi amintea de ramura de gutui, sentimentul de fericire l-a copleşit. Dacă ne gândim ce importantă este peroada copilariei pentru noi şi cum ne marchează pe toată viaţa, înţelegem ce putere a avut acest vers. Cazul face parte din experienţa mea şi m-a marcat adânc.

Cuvintele Scripturii lucreaza minunat

Dacă toate cuvintele care mişuna în jur sunt receptate de sufletul nostru şi nebănuit intrăm în rezonanţă cu unele, aşa cum, prin legea rezonanţei, o vioară începe să cânte singură doar fiind în imediata vecinătate a alteia, condiţia fiind ca amândoua să fie corect acordate, cu atât mai mult cuvintele Sfintei Scripturi vor intra totdeauna în nebănuita rezonanţă cu sufletele noaste. Condiţia ar fi ca Biblia să se găsească totdeauna în imediata noastră vecinatate, iar sufletul nostru să fie corect acordat.

Sfanta Scriptură lucrează nebănuit

Rugăciunea vameşului

„Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”
Acestea sunt cele câteva cuvinte dumnezeieşti cu bun rod, care, căzând în ţarina Ortodoxiei, au rodit isihasmul. Nu sunt multe. Pot fi numărate pe degetele de la o singură mână. Este „Rugăciunea vameşului” din parabola Mântuitorului. Acesta  dă un model de rugăciune neobişnuit pentru acea vreme, când rugăciunile erau interminabile, oamenii inchipuindu-şi că, dacă spun multe cuvinte, vor fi mai convingători. Însă cele câteva cuvinte din parabolă băteau insistent la poarta cerului cu disperarea celui care adus de nevoi bate la uşile stăpânirii.
V-a bătut vreodată cineva la uşă ? Dacă v-aţi pomenit cu sonerie la uşă, n-aveţi de unde să ştiţi cum e să vă bată cineva la uşă. Bătaia la uşă nu este impersonalul cling-cling ce iese din cutia muzicală. E ceva particular şi straniu, ceva ce seamănă cu cele  cinci cuvinte din „Rugăciunea vameşului”. Se poate bate de nouă ori, de opt, de şapte, de şase, de cinci, de patru, de trei, de două sau chiar de o singură dată. Se poate bate la poarte cerului cu nouă cuvinte : „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, pacătosul” sau cu un singur cuvânt : „Iisuse”. Sfântul Ioan Scărarul bătea numai cu un singur cuvânt. Dar bătea neîncetat. Bătea cu putere. Bătea cu disperare. A bătut până a spart cerul. Şi atunci a început să  plouă. Ploaie  de lacrimi . A început să ningă. Zăpadă de har. Apoi, a bătut la poarta Raiului. Ani de zile. Fără odihnă. Fară descurajare. Fără plictiseală. Zi şi noapte. Îl auzeau toţi sfinţii din Rai. Odată, Sfântul  Petru n-a mai putut răbda şi, punând metanie înaintea Milostivului, a zis :
– Doamne, este aici un călugăr care bate la poarta noastră neîntrerupt de ani de zile. Ce să fac cu el ?
– Deschide poarta şi lasă-l să intre, Sfinte Petre.
-Doamne, dar nu i-a sosit încă ceasul.
– După ceasul nostru nu, dar ceasul lui e dat înainte cu ani de zile, Sfinte Petre.
– Doamne, dar este încă în trup.
-Trupul lui e mort pentru lume de ani de zile, Sfinte Petre.
-Doamne, ce sa facă el aici ?
– Să-şi găsească liniştea şi să nu mai bată, Sfinte Petre.

Aforism:
Dacă aş şti că Sfântul Ioan Scărarul nu a ajuns în Rai, ce rost ar mai avea să mai lucrez „Rugăciunea lăuntrică” ?