Epistolia Mântuitorului nostru Iisus Hristos privind cinstirea patimilor Sale pe Drumul Crucii [1]

Dar din cer să-ţi fie
O epistolie [2],
trimisă la tine,
Să-ţi facă mult bine
De trei cinstitoare,
Sfinte rugătoare :
Matilda, Brigita
Şi Elisabeta [3]!
Fost-a stihuită,
Pe stih potrivită,
De misionarul
Gavriil Stiharul.
La ruga fierbinte
A celor trei sfinte
Domnul venit-a
Şi astfel grăit-a:
„De vreţi s-aveţi parte
De roade bogate,
Ziua mea veşnică,
Sfânta Duminică,
Ziua mea sfinţită,
Să fie cinstită [4].
Dar de vă-ndoiţi
Şi îmi nesocotiţi
Aceasta scrisoare,
Harul meu, cu care
V-am binecuvântat,
Fi-va îndepărtat.
Că bine e să ştiţi,
Şi să nu vă-ndoiţi,
Eu pătimit-am,
Pe Calvar primit-am
Lovituri crunte :
Cinci mii patru sute
Nouăzeci şi cinci [5].
Şi suit-am pe brânci,
În Vinerea Mare,
Muntele din zare,
Scuipat şi biciuit,
De toţi batjocorit”.
Iată şi cuvântul
Lui Grigore Sfântul [6]:
„Şi de vei mai spune
Câte-o rugăciune [7],
Câte-un « Tatăl nostru » ,
De orice dezastru
Te va feri mereu,
Din cer, Dumnezeu.
Şi de vei mai spune
Câte-o rugăciune
Către Preacurata,
Pâinea şi bucata
Îţi vor fi pe masă
Şi liniştea-n casă :
Tatăl nostru Care eşti
Şi în ceruri veşniceşti,
Numele Tău sfânt fie
Acum şi-n veşnicie.
Vie-mpărăţia Ta,
Facă-se voinţa Ta
Aşa–n cer şi pe pământ,
Precum numele Ţi-e sfânt.
Pâinea noastră spre a fi,
Dă-ne-o nouă zi de zi.
De-am greşit, Tu, iartă-ne,
Noi iertam pe-aproapele.
Ne fereşte, Dumnezeu,
De ispite şi cel rău [8].
Căci a Ta este puterea,
Împărăţia şi vrerea,
Lauda, slava, mereu,
Căci doar Tu eşti Dumnezeu.
Amin.
Bucură-te pe vecie
Cea plina de har, Marie,
Domnu-i cu tine mereu,
Cu tine-i Dumnezeu,
Eşti binecuvântată,
Între femei minunată,
Şi e binecuvântat
Rodul trupului tău curat,
Care este Iisus,
Fiul Celui de Sus [9].
O, Maica lui Dumnezeu,
Sfântă Marie, mereu
Roagă-te pentru noi,
Păcătoşii în nevoi,
Acum şi-n ceasul morţii
Să ne mântuim cu toţii.
Amin [10]”.
Dar din cer să-ţi fie
O epistolie!
Dacă o păstra
Cu cinste-n casa ta,
De o vei izvodi
Şi o vei răspândi,
Har ţi va da,
Şi leac vei avea
Pentru orice boală
De-i grea sau uşoară.
Aceluia care
Zile nu mai are
I se va arăta
Şi-l va ajuta
Să se îngrijească,
Să se pregătească
De călătorie
Preasfânta Marie [11].
Aceasta scrisoare,
Binecuvântare,
Îţi aduce-n casă
O veste frumoasă :
De-i vei da crezământ,
Domnul nostru Cel Sfânt
Te va binecuvânta
Pe tine şi casa ta [12].
N-o pune deoparte,
Du-o mai departe!
Scrie şi trimite
Aceste cuvinte
Celor ce îi iubeşti
Şi bine le voieşti!
Nimic din ce scrie
Schimbat să nu fie!

_______________________________________________________

1. „Epistolia Mântuitorului nostru Iisus Hristos privind cinstirea patimilor Sale pe Drumul Crucii” mai este cunoscută şi sub numele de „Epistolie adevărată a Mântuitorului nostru Iisus Hristos” sau „Devoţiune către picăturile de sânge pe care Domnul nostru Iisus Hristos le-a pierdut pe drumul Calvarului”. Este un text apocrif, care a stat la baza unei devoţiuni necanonice, asemănătoare cu devoţiunile canonice ale Calvarului, cea mai cunoscută fiind „Drumul Crucii” („Via Dolorosa”). Redacţiunea de colportaj românească o traduce prin : „(Epistolie) Despre picăturile de sânge vărsate de Domnul Iisus Christos când suia muntele calvarului, spre Golgota”. Epistolia a văzut lumina tiparului la Toulouse, în anul 1740, şi a fost inserată în „Cărtica de rugăciuni Pietà”. Aceasta este o colecţie 43 de rugăciuni şi devoţiuni catolice, în parte necanonice, provenite din pietatea populară. Se crede că a fost tipărită de misionarul iezuit fancez Adrien Parvilliers (1619 – 1678), deşi acesta însă nu putea să mai fie în viaţă în anul 1740. Lucrarea a fost tradusă în numeroase limbi, dar nu a fost tradusă în româneşte (cf. „The Pieta Prayer Booklet, the 15 St. Bridget Prayers” sau „La Pieta Devocionario las 15 oraciones de Santa Brigida”).
O versiune a ” Epistoliei…” a fost tipărită pe foi volante şi în Anglia, în anul 1795.
2. Se arată că ar fi „o copie a unei rugăciuni găsite în Sfântul Mormânt din Ierusalim, ce a fost păstrată în casete de argint sau de aur de către sfinţi şi sfinţi împăraţi şi împărătese creştine”. În altă versiune, mai verosimilă, la rugăciunile ferbinţi ale Sfântei Brigita, Sfântei Elisabeta şi Sfântei Matilda, Însuşi Mântuitorul s-ar fi pogorât şi le-ar fi dezvăluit taina patimilor Sale. Cele trei sfinte ar fi consemnat independent revelaţia şi ar fi păstrat-o în casetele lor de argint (aur). Apoi, numeroase copii ar fi fost oferite creştinilor. De o copie ar fi beneficiat şi papa (?), precum şi numeroşi împăraţi şi împărătese.
3. Sfânta Brigita a Suediei (1303 -1373), întemietoarea ordinului brigitinelor şi autoare a unor celebre profeţii şi revelaţii. A fost canonizată în anul 1391 de către papa Bonifaciu al IX-lea. Biserica catolică o prăznuieşte pe data de 23 iulie. Sfânta Elisabeta a Ungariei (1027 -1231), patroana ordinului terţiar franciscan pentru femei. A fost canonizată în anul 1235 de Papa Grigore al IX-lea. Sfânta Matilda (cca. 895 – cca. 968), soţia lui Henrinc I Păsărarul, rege al Germaniei. Este prăznuită pe 14 martie. În versiunea de colportj românească, devine Sfânta „Maftiolita”.
4. La fel ca în „Epistolia Domnului nostru Iisus Hristos ce ne-a trimis o Dumnezeu din Cer”, se insistă pe respectarea primei zile a săptămânii : „Dacă doreşti să te bucuri de o recolta abundentă, nu trebuie să lucrezi Duminica. Ţi s-au dat şase zile să lucrezi, dar Duminica trebuie să te odihneşti”. Aceasta arată că există o filiaţie evidentă între cele doua epistolii. „Epistolia Mântuitorului nostru Iisus Hristos privind cinstirea patimilor Sale pe Drumul Crucii”, care a fost redactată mai târziu, probabil după modelul celei dintâi, a circulat, cu precădere, în Occident, pe când „Epistolia Domnului nostru Iisus Hristos ce ne-a trimis o Dumnezeu din Cer” s-a bucurat de o circulaţie mult mai largă. Ea nu putea să fie redactată anterior anului 1373, anul morţii Sfintei Brigita. Cel mai probabil, „Epistolia Mântuitorului nostru Iisus Hristos privind cinstirea patimilor Sale pe Drumul Crucii” a fost redactată şi pusă în circulaţie în Evul Mediu, în perioada marilor flageluri din veacurile al XIII-lea şi al XIV-lea ce au zguduit Biserica catolică ( epidemii de lepră, variolă, malarie, ciumă neagră, invazii de lăcuste, şobolani, lupi, perioade de foamete, cutremure etc.), fără îndoială, de pietatea populară, în special de flagelanţii despre care vorbeşte A. Veselovski (cf. şi Moses Gaster, „Literatura populară română”, Ed. Minerva, Bucureşti 1983).
5. Cunoaşterea acestui număr tainic ar conferi un har deosebit. În promisiunile din „Revelaţiile Sfintei Brigita” se vorbeşte despre numărul 5 475, care reprezintă produsul numerelor 365 şi 15 : „Sfânta Brigitta L-a rugat multă vreme pe Domnul să-i spună câte lovituri a primit în timpul amarelor Sale suferinţe. Într-o zi, Mântuitorul i-a apărut şi i-a zis: « Am primit în Trupul Meu 5475 de lovituri; dacă vrei să le cinsteşti, să spui de 15 ori Tatăl nostru şi de 15 ori Bucură-te Marie, în fiecare zi, timp de un an. După ce s-a încheiat acest an, tu ai cinstit fiecare dintre aceste 5475 de lovituri ». Apoi a învăţat-o cele 15 rugăciuni meditative corespunzătoare” (cf. The Pieta Prayer Booklet, the 15 St. Bridget Prayers).
Epistolia mai menţionează o listă de numere, care variază de la o redacţiune la alta.
Cf. „The Pieta Prayer Booklet, the 15 St. Bridget Prayers”: „Să se ştie că au fost 150 ostaşi înarmaţi; cei care m-au târât, fiind legat, au fost 23. Călăi au fost 83; am primit 150 de lovituri pe cap, 108 în pântece, 80 în umeri. De 6666 de ori am fost lovit pe trup, iar de 110 ori pe cap. Am fost îmbrâncit şi la amiază am fost târât de păr; împuns cu spini şi tras de barbă de 23 de ori; am avut 20 de râni la cap; Am fost împuns de 72 de ori cu un rug (= mur, rubus );110 de spini i-am avut înfipţi în cap, iar 3 spini aducători de moarte pe frunte. Fost-am apoi biciuit şi fost-am ocărât, fiind îmbrăcat, în bătaie de joc, ca un rege. Avut-am 1 000 de răni pe trup. 608 de ostaşi m-au însoţit pe drumul calvarului, 3 m-au păzit şi 1008 m-au batjocorit. Am pierdut 28 430 picături de sânge”.
Cf. redacţiunea de colportaj românească : „El le-a răspuns: Să ştiţi că soldaţi înarmaţi au fost în număr de 150; cei care M-au purtat legat au fost în număr de 83; pumni în spate am primit 180; lovituri în picioare 80. M-au târât cu funia de păr de 23 de ori; scuipat in fata am fost de 180 de ori , lovituri în piept am primit 6666, în cap110. Mi-au străpuns inima şi M-au ridicat de păr la ora 2; am suspinat de 12 ori; înţepături şi spini în cap 100; am fost tras de barbă de 23 de ori. Cei care M-au ucis au fost 3 oameni îmbrânciţi şi biciuiţi spre calvar; rănit la cap de 100 de ori; picături de sânge spre calvar 5475, păzit de 31 de oameni”.
Cele 5 475 de lovituri, din revelaţiile Sfintei Brigitta, devin aici 5 475 de picături de sânge. În redacţiunea „Pietà” se vorbeşte de 28 430 picături de sânge. Aceste numere nu sunt date arbitrar. La origine, aveau o semnificaţie precisă, care s-a pierdut. Atunci când nu se mai cunoaşte ceea ce ele semnifică, apar contradicţii. Deoarece aceste epistolii erau copiate şi apoi răspândite de credincioşi (în secolul al XIV-lea, papa Urban al VI-lea îi îndeamnă pe credincioşi să copieze şi să răspândească profeţiile şi revelaţiile sfintei Brigita), evident, în ele s-au strecurat numeroase greşeli. Am păstrat doar numarul 5 475, deoarece are o baza şi o semnificaţie clară în revelaţiile Sfintei Brigita şi le-am ignorat pe celelalte.
6. Poate papa Sfântul Grigorie al VII-lea (1028-1085).
7. Cei care vor spune vreme de trei ani, în fiecare zi, „Slava Tatălui…” ,”Tatăl nostru” şi „Bucură-te, Marie…” vor avea parte de privilegii deosebite : „1) Indulgenţă şi iertarea păcatelor 2) Privilegiul de a scoate din Purgatoriu două suflete 3) Justificare în cazul ca ar muri înainte de termenul fixat de canon. 4) Cinstea de a fi socotiţi martiri pentru Hristos. 5) Privilegiul de a se bucura de prezenţa Mântuitorului în ceasul morţii, Care va pogorî din Cer pentru a primi sufletul muribundului, privilegiu extins şi în cazul rudelor până la a patra generaţie” (cf. „The Pieta Prayer Booklet, the 15 St. Bridget Prayers”).
Cf. redacţiunea de colportaj românească : „Cei care vor citi zilnic – putere şi glorie vor avea; dacă va citi cineva timp de 15 ani zilnic, pentru atingerea picăturilor de sânge pe care le-am vărsat i se vor ierta 5 iertări: întâi o iertare deplină a tuturor păcatelor grele, o iertare a păcatelor mai mici şi va scăpa de pedepsele şi de muncile iadului. Dacă va muri înainte de 15 ani, i se socotesc -15 îndepliniţi- la moarte. Să fie considerat ca şi când şi-ar fi vărsat sîngele pentru Sfânta Credinţă. Eu Însumi voi coborî şi-i voi lua sufletul lui şi al rudelor sale până la al IV-lea neam”.
8. Cf. Mt. 6, 9-13; Lc. 11, 2-4.
9. Cf. Luca 1, 28.
10. Rugăciunea catolică „Bucură-te, Marie” este echivalentă cu rugăciunea „Născătoare…” din Ortodoxie. În redacţiunea de colportaj românească nu se menţionează rugăciunile.
11. „Cei ce vor copia „Epistolia…” şi o vor purta cu sine nu vor muri înecaţi sau de moarte subită, de boli contagioase, trăsniţi sau nespovediţi; duşmanii nu le pot face vreun rău, nu vor cădea victime abuzurilor stăpânirii şi nu vor avea parte de defăimători şi martori mincinoşi. Femeile nu vor fi în pericol la naştere. Cu 40 de zile înaintea morţii, Sfânta Fecioară va veni şi-i va pregăti pentru o moarte bună” (cf. „The Pieta Prayer Booklet, the 15 St. Bridget Prayers”).
12. Unele versiuni, prezintă exemple de miracole atribuite puterii „Epistoliei…” . Transcriu câteva :
În anul 1821, un vas care transporta mai mulţi emigranţi din San Giovanni Incarico, provincia Frosinone, Lazio, Italia a naufragiat în timpul unui uragan. Din cele şase sute şaizeci şi şapte de persoane aflate la bord, doar nouă, cele care aveau o copie a „Epistoliei…”, au scăpat cu viaţă.
În anul 1889, Giovanni Santarello a fost îngropat sub rămăşiţele casei sale, în timpul unui cutremur. După patru zile a fost scos viu. Asupra sa s-a găsit o copie a „Epistoliei…”.
Tot cu ocazia unui cutremur, care a devastat nordul Italiei şi Franţa, Nathaline, o fată analfabetă din Nisa, a reuşit să supravieţuiască, după ce trei zile a zăcut sub dărâmături. Şi la aceasta a fost găsită o copie a „Epistoliei…” .

Aici pentru descărcare:

Epistolia Mântuitorului nostru Iisus Hristos privind cinstirea patimilor Sale pe Drumul Crucii

Păresimi Fericitul

Nea Păresimi Fericitul! Aşa-i ziceau oamenii din sat de când se ştiau. Deoarece avusese darul să se nască în perioada Păresimilor, mama lui i-a pus numele de Păresimi. Apoi, pe măsură ce creştea, băiatul devenea nelipsit de la slujbele bisericeşti. Oamenii observaseră că era sărac cu duhul, adică smerit, plângea adesea numai la pomenirea numelui Mântuitorului, era blând cu firea, corect, iubea dreptatea. Se mai dovedise a fi curat cu inima. Nu de puţine ori, unde era vreo cearta, el intervenea şi, cu duhul blândeţii, reuşea să o potolească. De de multe ori suferise prigoniri pentru caracterul lui drept şi pentru credinţa în Iisus Hristos, alegându-se cu ocări şi glume proaste. Înt-un cuvânt, băiatul avea darul fericirilor, acelea despre care Mâtuitorul le-a vorbit oamenilor în predica Lui de pe munte [1]. De aceea, i-au zis Păresimi Fericitul.
Acum, nevoia l-a mânat să se tocmească slugă la boierul din sat, un om bogat, dar rău şi necredincios. Acesta îl împilă făra milă. Adeseori îl chema în miez de noapte, după ce îşi terminase slujba, şi îi mai dădea câte ceva de făcut. Dar nea Păresimi îşi amintea mereu de cuvintele Mântuitorului : „rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc”[2]. Aşa se face că, de câte ori stăpânul îl împovăra cu vreo treabă, începea să se roage. Murmura în şoaptă o rugăciune.
– Ce faci, mă, acolo, mă înjuri ? se mânia de fiecare dată stăpânul, crezând că Păresimi bombone o ploaie de înjurături. Atunci, se repezea la el cu pumnii.
Şi tot de atâtea ori, Păresimi răbda muceniceşte. Până într-o bună zi, când, ajuns la capătul răbdărilor, a plecat în alt sat.
– Pagubă-n ciuperci, a zis hapsânul stăpân. Baltă să fie, că peşte se găseşte.
A schimbat el multe slugi, dar niciodată nu a găsit în tot satul alt om ca Păresimi. Şi pentru prima dată, a regretat că se purtase atât de aspru cu un om aşa de bun şi de cinstit.
S-a întâmplat să se îmbolnăvească. Doctorii de la oraş i-au mai dat doar şase luni de trăit. Deprimat, a alergat la bisericuţa din sat şi s-a aruncat în genunchi în faţa icoanei Mântuitorului :
– Doamne, iartă-mi păcatele şi dă-mi zile să mai trăiesc măcar un an… Deodată, îşi înghiţi vorbele. Îşi aduse aminte de propriile cuvinte : „ce faci, mă, acolo, mă înjuri ?” şi, cu groază, priveşte la icoana Mântuitorului, aşteptându-se ca Acesta să i se adreseze şi lui cu fatalele vorbe.
– Doamne, Dumnezeule, continuă el, să nu-ţi închipui că te înjur. Nu mi-aş îngădui aşa ceva, adăugă el să fie mai sigur că rugăciunea lui nu va fi luată drept înjurătură. Şi continuă să se roage, strigând cât mai tare cu putinţă, ca nu cumva Mântuitorul să nu audă ce spune şi să creadă altceva.
– De ce zbieri aşa, omule ? zise parohul care venise într-un suflet adus de ţipetele lui.
– Îmi fac rugăciunea, răspunse el, şi vreau să fiu sigur că Mântuitorul mă înţelege bine.
– Dumneata ai ceva pe suflet, zise parohul, pricepând despre ce e vorba. Ţi-ai uşura sufletul dacă mi-ai spune ce te apasă.
Boierul îi spuse despre ceea ce aflase de la doctori, despre caracterul lui aspru faţă de oameni, despre nedreptăţile pe care i le-a făcut lui Păresimi. La sfârşit, se simţea într-adevăr mai bine.
– Aş vrea să-l găsesc pe Păresimi, să îi cer să mă ierte şi să-mi repar greşala, dându-i corect simbria cuvenită, încheie el sincer.
Preotul zâmbi. Îi spuse că Păresimi se află în satul vecin. Apoi îi dădu binecuvântarea pentru gândul lui cel bun.
Boierul a plecat chiar a doua zi dis-de-dimineaţă. De-abia spre seara îl găsi pe om, încă săpând la câmp. Avea acelaşi chip blând şi nu-i purta deloc ranchiună. S-a apropiat şi i-a zis.
– Iartă-mă că am fost nedrept. Am greşit faţă de dumneata, te-am vătămat şi te-am prigonit. Nu ţi-am dat simbria pe merit şi acum vreau să-mi repar greşala.
Şi, fără să aştepte răspunsul, scoase o pungă mare cu monede de aur. Păresimi nu voi să o primească. Faptul acesta îi aprinse din nou mânia şi, după cum îi era obiceiul, începu să-l ocărască. Paresimi se ruga în şoaptă. Pentru, prima dată, fostul stăpân ciuli urechile să audă ce spune.
– Dar, dumneata nu ma înjuri ! zise el uimit. Dumneata te rogi pentru mine.
– Aşa am făcut tot timpul, mărturisi smeritul Păresimi.
– Bine, dar dumneata nu este un om. Dumneata eşti un sfânt, mai zise fostul stăpân, aruncându-se în genunchi în faţa lui.
Apoi, în extaz, se ridică şi pleacă, lăsându-l pe bietul om în culmea uimirii. Strigă după el să-şi ia punga înapoi, dar boierul anume iuţi pasul.
– Ce să fac cu atâţia bani ? se întrebă Păresimi. Îi voi împărţi la cei săraci.
După doi ani de zile, boierul muri. Doctorii, care îi dăduseră numai şase luni de viaţă, nu le venea să creadă că mai trăise încă un an şi jumătate. De bună seamă, atunci, în biserică, Mântuitorul l-a auzit. Neavând nici nevastă, nici copii, a lăsat toata averea unui orfelinat. Se spune că a murit atât de liniştit şi împăcat, încât cei din jur crezuseră că aţipise.

Cugetare:
Evanghelia nu te îndemnă să dai palme, ci să primeşti palme.

Note
_________________________________________________________________________________
1. Mt. 5, 3-11;
2. Ibid. 44.

Poarta Raiului

O poartă a Raiului, sursa: Mănăstirea Sfânta Ana Rohia – Maramureş)

Motto:
” Sus, la Poarta Raiului,
Poarta Raiului,
Şade turma Tatălui,
Turma Tatălui…”
Colind românesc

Poate că am ostenit să plâng un iad,
Sodome şi Gomore de-amar,
Pe Samsoni şi Caini, pe îngerii ce cad,
străine locuri, chipuri de coşmar.

Mă vreau acum la mine-acasă
loc de verdeaţă, loc minunat,
unde Biserica e încă mireasă
şi Iisus Hristos e cel înviat.

Căci eu sunt din ţara de brazi şi de har,
eu sunt din turma Tatălui,
drumul meu nu fu-n zadar,
căci am bătut la Poarta Raiului.

Eu sunt din ţara cu mucenici,
cu voievozi mărturisind credinţa,
de-a pururi paşii mei rămân aici,
căci am gustat din miere-n suferinţă.

Eu sunt din ţara de neuitate datini,
cu sfinţi sihaştri în posturi priveghind,
cu icoane biruind balauri
şi Brâncoveni în moarte aţipind.

Eu sunt din ţara fără de hotare,
fără oprelişti către infinit,
sunt pravoslavnic, căci la altare,
cu foc pe buze m-am spovedit.

Eu sunt din ţara de holde şi minuni,
cu ploi sfinţite şi rouă miruind,
eu i-am văzut pe Îngeri în furtuni,
pe Dumnezeu pe nori de aur odihnind.

Poate am ostenit să plâng un iad,
Sodome şi Gomore de amar,
eu ştiu un loc mai verde ca un jad…
Eu sunt din ţara de brazi şi de har.

(Sfinţii Martiri Brâncoveni, sursa: Sfânta Mănăstire Dervent)

 

Poarta Raiului