Ce tristă e fecioara şi câtă paloare!
Mă prind de coapsa ei de corn de lună
Cu ochii dilataţi în noian de zare,
ea este raza naşterii mele sub zodia bună.
Îi pipăi artera de zbor şi de-albastru,
ce tristă e noaptea, ci-n zori e cuminte!
Se zbate pentru doi pulsul unui astru
şi trage mugurii sânului spre-nainte.
Seduci în sus lumina pân-la lăcrimare.
te soarbe răsuflarea fântânilor curate –
a fost dragostea noastra o lungă îmbrăţişare
sau doar chinul iubirii de departe?
Ortodoxie şi cuvânt 