Când yoghinii şi fachirii fac profeţii despre România

de Gavriil Stiharul

Că poporul român este un popor mesianic, nu mai trebuie demonstrat. Mântuitorul pe care îl aşteaptă este cel proorocit de-a lungul vremurilor de sfinţi profeţi precum Cosma Etolianul (1714-1779), Ieromonahul Agatanghel (pe la 1298) etc. În afară de aceştia, profitând de această slăbiciune sau calitate, în timpurile noastre, mulţi au speculat bună lui credinţă, lansând fel de fel de texte cu pretenţii de profeţii foarte măgulitoare, dar fanteziste. În ultimul timp atrage atenţia un text anonim despre o aşa-zisă profeţie cu privire la România, făcută de un presupus guru indian, Gupta Swami. Acesta ar fi vizitat ţara noastră în două rânduri, odată în anul 1983, în vremurile de tristă amintire, şi altă dată în 2004. Inconsistenţa falsei profeţii, care se conformează tipicului cunoscut, folosit de alt fel, şi de Sundar Singh, Vanga Dimitrova etc., zugrăvind acelaşi scenariu apocaliptic, se poate constată uşor chiar la o analiză sumară:
„Necunoscut publicului român, profesorul indian e celebru în afară Indiei, mai ales ca prezicător şi clarvăzător[…]”, spune aşa-zisa profeţie. În realitate „profesorul indian” este cu desăvârşire necunoscut în India, precum şi în afară Indiei, inclusiv în România. Nicăieri în presă nu apare vreo referinţă legată de persoană lui, cu excepţia textului pretinsei profeţii.
– În schimb, în luna iulie 2009, legendarul guru Maharishi Swami Dev Murti, în vârsta de 108 ani, vizitează Bulgaria. Ziarele bulgăreşti au fost foarte generoase cu ocazia evenimentului de excepţie, deschizându-şi larg coloanele numeroaselor interviuri pe care le-a acordat guru indian, în contrast cu presa românească, unde nu există nici măcar o ştire de câteva rânduri care să ateste trecerea lui prin România. Ce i-a împiedicat pe ziariştii români să procedeze la fel în 2004?
„Chiar şi Elenă Ceauşescu a apelat la Gupta Swami în 1983, însă, deranjată de prezicerile acestuia, şoţia dictatorului l-a obligat pe guru să părăsească urgent ţara”, se spune mai departe. S-a trecut prea lesne peste acest amănunt. O sumară documentare din surse aflate l-a îndemână ar fi arătat că aceast eveniment nu ar fi fost posibil. De ce? Cu un an înainte, în ianuarie 1982, scena românească a fost zguduită de scandalul „Meditaţie transcedentală”, cutremur de proporţii ce a provocat destituiri la nivel înalt, cum ar fi miniştri şi alţi demnitari din aparatul de partid şi de stat. Tot cu această ocazie, multor români aparţinând elitei intelectuală a ţării (academicieni, cadre universitare, oameni de litere, publicişti, psihologi, lingvişti, medici, ingineri) li se desface contactul de munca şi sunt nevoiţi să se reprofileze în activităţi necalificate, în vederea aşa-zisei reeducări în spiritul materialist-dialectic. Securitatea face anchete peste anchete. Se operează arestări, se fac cercetări în cadrul bisericilor şi cultelor, se pun sub observaţie „Oastea Domnului”, visarioniştii şi alte asociaţii şi grupări, se interzic adunările religioase private şi se infliltreaza informatori. De asemenea, se desfiinţează Facultatea de psihologie şi se retrag lucrările de yoga şi orientalistică din bibliotecile publice, librării şi anticariate. Editurile primesc dispoziţie să nu le mai reediteze, precum şi să respingă toate lucrările de filozofie orientală. Cuvinte precum: yoga, guru, swami, mantra, yantra, tao, meditaţie, transcedentală devin cuvinte tabu, chiar devin mai periculoase decât „Europa liberă”, dizidenţă, Lech Walesa, Solidaritatea. În atare condiţii, cum ar mai fi reuşit aşa-zisul guru Gupta Swami să vină în România şi, culmea, să aibă şi o întrevedere privată cu Elenă Ceauşescu?
Lăsând la o parte că profeţia nu oferă date concrete prin care să se poată identifică persoana aşa-zisului guru, ci doar o vagă şi insuficientă prezentare (profesorul indian (?) prezicător şi clarvăzător, doctor în istoria religiilor (?), indianul a fost contactat de mulţi preşedinţi de state (?!) şi guverne (?!), constatăm că numele său, deşi are o puternică rezonantă hindusă, pare cel puţin ciudat. Swami (sansc. = lit. „eu sunt eu însumi” = ascet care a ajuns la controlul sinelelui) este, în sens larg, un titlu de respect pentru un ascet sau un sfânt; maestru, învăţător sfânt) se pare că devine, în cazul de faţa, un nume de familie. În schimb, Gupta , care de regulă este un nume de familie (vezi Imperiul Gupta, de la fondatorul lui, Maharaja Sri-Gupta), devine un prenume. Probabil că cel care a redactat iniţial profeţia va fi avut în minte seria de nume precedate de acest titlu onorific : Swami Vivekananda, Swami Krishnananda, Swami Sarasvati etc.
Acest lucru ne aminteşte de legendara dansatoare olandeză Margaretha Geertruida Zelle (1876-1917), care şi-a creat un pseudonim cu o evidentă rezonantă hindusă – Mata Hari, susţinând că numele (care nu ar fi un pseudonim) ar provini din limba sanscrită şi ar înseamna, chipurile, „mama zeilor”, dar de fapt vine din limba indoneziană, unde însemnă ceva mai banal: „ochiul zorilor”, o figură de stil pentru răsăritul soarelui, arătând, fără doar şi poate, că abila dansatoare habar nu avea nici de limba sanscrită, nici de mitologia hindusă, lucru evident şi în cazul anonimului care a redactat textul profeţiei .

Anunțuri

Voi scrie Adevăr


Voi scrie Adevăr pe braţele slăbite,
C-o sabie mai grea vei porni la luptă,
Voi scrie Adevăr pe aripile frânte
Şi calea către stele o vei străbate uşor.
Voi scrie Adevăr pe pleoape ostenite
Şi vei vedea luceferi dincolo de zare,
Voi scrie Adevăr pe visele zdrobite
Şi vei urca pe stâncile semeţe.
Voi scrie Adevăr pe frunte şi pe mână
Şi vei porni pe mările muginde în furtună.
Sunt scribul care îţi scrie acum umil
Mesaj din Cer, eu, Stiharul Gavriil.
Sunt scribul care îţi scrie de departe
Nu rupe scrisoarea, ci pune-o deoparte.

Aici pentru vizualizare în pps:
Voi scrie Adevar

Unde va fi Noul Ierusalim?

Când Apostolul Ioan Evanghelistul, exilat în insula Patmos, primea aceasta descoperire: „Şi-am văzut cetatea cea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă’mpodobită pentru mirele ei” [1], Biserica Apostolică se confrunta cu cea mai cumplită prigoana, aceea a împăratului Domiţian. Era o epoca de martiriu, de trădări, de apostazieri şi de speranţe. Credincioşii erau convinşi de apropiata revenirea a lui Iisus Hristos şi de împlinirea grabnică a acestei viziuni. În ciuda nesiguranţei zilei de mâine sau poate tocmai din aceasta, tema Noul Ierusalim începe să preocupe mase tot mai largi de creştini şi aceasta preocupare a sporit de-a lungul veacurilor până în zilele noastre. Era evident ca Ierusalimul Vechiului Testament fusese părăsit de Dumnezeu, iar o nouă cetate urma să îi ia locul. Pentru exegeţii creştini, Ierusalimul rămânea prototipul Noului Ierusalim, aşa cum Adam era prototipul lui Iisus Hristos, iar Eva era prototipul Fecioarei Maria, conform afirmaţiei că ” Noul Testament în cel vechi se ascunde, iar Vechiul Testament în cel nou se descoperă”.

Noul Ierusalim şi sofiologia

Conform cu părerea mitologilor, Ierusalimul istoric nu face excepţie de la clişeul general al arhetipului, conform căruia orice aşezare omenească îşi are un prototip în cer. Astfel, Ierusalimul ar fi fost o dedublaţie a unui model celest. Cât priveşte templul lui Solomon, Mircea Eliade crede că a găsit o referire clară chiar în cărţile lui Moise, în special Ieşirea. Astfel, „Cu deosebire templul – loc sacru prin excelenţă – avea un prototip celest. Pe muntele Sinai, Iehova îi arată lui Moise „forma” sanctuarului pe care avea să-l construiască”. De asemenea şi David îl asigură pe Solomon că „toate acestea sunt în scrisoarea insuflată de la Dumnezeu cum m-a luminat el pentru toate lucrările zidirii”. De aici, Mircea Eliade trage concluzia că pasajul din Apocalipsa unde se vorbeşte despre Noul Ierusalim se referă la acel prototip celest şi chiar citează pericopa Sfântului Apostol Ioan: „Dar cea mai frumoasa descriere a Ierusalimului celest se afla în Apocalipsa (21.2. sq.) [[2]. Credem ca Mircea Eliade face o confuzie, căci Sfântul Apostol Ioan vorbeşte despre un Ierusalim ceresc nou, unic, care nu are un antitip pe pământ, o dublură, căci va fi făcut de îngeri, sau poate de Dumnezeu Însuşi, şi nu de mâna omului, şi care va coborî atunci, la sfârşitul veacurilor şi nu despre arhetipul celest al vechiului Ierusalim. De altfel, Apostolul mai vorbeşte despre un cer nou, şi nu despre cel vechi: „Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut; şi marea nu mai este” [3]. Oricum , citatul apocaliptic nu-şi avea locul aici. De buna seamă că Mircea Eliade, ca de altfel mulţi intelectuali, a fost influenţat de sofiologie. gnoză conform căreia Dumnezeu ar fi creat arhetipurile lumii văzute înaintea acesteia. De pildă, după sofiologi, „Mitul biblic, şi doctrina evoluţionistă ar putea deci să, stea alături. Ele nu-şi fac concurenţă, ele nu au nimic de împărţit, deoarece se referă la realităţi cu totul diferite” [[4]. Or, după cum se cunoaşte, sofiologia nu a fost acceptata de Biserica ortodoxă, fiind considerata o erezie gnostică.

Speculaţii pe tema locaţiei Noului Ierusalim

Cum era şi firesc, tema avea să constituie o tentaţie permanentă pentru speculaţii dintre cele mai fanteziste. Fiecare dintre neamuri ar fi voit ca regiunea unde erau trăitori să aibă privilegiul de a constitui locaţia cetăţii sfinte. Au apărut, cum era şi firesc, profeţii false, care au cunoscut o largă circulaţie în epocă, în ciuda opoziţie Bisericii ortodoxe (pe atunci ecumenice), ce încerca să tempereze din avântul unei exaltări populare nejustificate. Desigur, aici pe lângă orgoliu, intervenea şi aspectul comercial, căci locaţia ar fi constituit un loc de pelerinaj, care s-ar fi dovedit extrem de profitabil, contribuind astfel la prosperitatea regiunii. Aşa se explică încurajarea ereziei de unii demnitari şi negustori, proprietari de hanuri sau de mijloace de transport.
Cele mai vechi speculaţii aparţin Bisericii montaniste, care susţinea că negreşit Noul Ierusalim va coborî din cer, în Asia Mica, la Pepuza şi Tymion, în Frigia, azi Karahallı, din provincia Usak, Turcia. Cum era şi firesc, cele două cetăţi au atras la vremea respectivă numeroşi pelerini sau simpli curioşi, care veneau aici în spernaţa mântuirii, însănătoşirii sau pur şi simplu pentru satisfacerea unui capriciu, şi au pus bazele unei afaceri locale înfloritoare. Cu timpul, erezia s-a stins, iar Pepuza şi Tymion au fost date uitării. Afacerea „Noul Ierusalim” a supravietuit timp de patru sute de ani (din secolul al II-le până în secolul al VI-lea), în ciuda împotrivirii Bisericii.
Vor mai fi fost şi alte regiuni care îşi revendicau înaltul privilegiu, cum vor mai fi fost şi alte profeţii false care să le susţină.
Lalibela a fost o înfloritoare cetate din nordul Etiopia, numită astfel după suveranul ei, sfântul Gebra Maskal Lalibela [5], cel care a încercat să construiască aici un Nou Ierusalim, după căderea Ierusalimului în mâinile lui Saladin, eveniment ce a avut loc în anul 1187. Viziunea lui a fost una extrem de interesantă, prin faptul că a dorit să reproducă structura arhitectonică a cetăţii Ierusalimului pe care a contemplat-o în timpul unei viziuni, dar şi pe cea din revelaţia lui Ioan. Oraşul a fost capitala Etiopiei până în secolul al XIII-lea.
Când Cristofor Columb scria: „Pe mine m-a ales Dumnezeu ca sol al Său arătându-mi în care parte a lumii se află noul cer şi noul pământ, despre care a vorbit Dumnezeu prin gura sfântului Ioan, în Apocalipsa sa şi despre care vorbise şi Isaia mai înainte” [6] era evident că se referea la Lumea Nouă, de a cărei existenţă era convins, şi nu la India. Columb fusese nevoit să ascundă adevărata destinaţie a călătoriei sale, deoarece nimeni nu ar fi fost dispus să finanţeze o aventură fantezistă, care nu ar fi avut o finalitate practică şi nu s-ar fi dovedit profitabila şi nici să acorde credit unui idealist exaltat. Ciudatul „amiral al mărilor”, cum îi plăcea să i se spună, era de fapt un mistic conştient de misiunea sa eshatologică, de faptul că fusese ales să găsească locaţia Noului Ierusalim, cetate care va cobori din cer la vremea potrivită, şi era convins ca ea trebuia să fie pe continentul cel nou pe al cărui teritoriu el, Columb, pusese pentru prima data piciorul în anul 1492.
După moartea lui Columb, tema devine o preocupare permanentă pentru coloniştii din Lumea Nouă. Primii colonişti englezi din America de Nord au încercat sa acrediteze ideea că oraşul Jamestown, capitala micii colonii fondate în Virginia de către primii emigranţi sosit din Anglia, la 14 mai 1607, ar fi fost predestinat [2] să primească cetatea apocaliptică. Căpitanul John Smith [7] se străduieşte să arate că Lumea Nouă ar fi un adevărat rai pe pământ. Cum mica comunitate se confrunta cu probleme grave, cum ar fi foametea şi molimele, pioşii colonişti au început să uite de acest deziderat, şi, trecând la preocupări mai lumeşti, au devenit principalii furnizori de tutun pentru Anglia. Următorul val de emigranţi, cunoscuţi sub numele generic de Părinţii pelerini, au sosit îmbarcaţi la bordul vasului „Mayflower”. Aceştia au întemeiat în Massachusetts, în anul 1620, colonia Plymouth. După pelerini, vor veni puritanii. În anul 1630, predicatorul John Winthrop ţine la bordul vasului „Arabella” o predică de mare efect: „Un model de caritate creştină”, predică ce conţinea celebra fraza, intrată ulterior în folclorul american,:” Trebuie să înţelegem că suntem o cetate pe un vârf de munte şi ochii omenirii sunt aţintiţi asupra noastră”. De bună seamă că, rostind aceste cuvinte profetice, era preocupat de viziunea lui Ioan din Apocalipsa şi vedea în Lumea Nouă locaţia viitorului Nou Ierusalim. De altfel, colonia a fost tot timpul preocupată aceasta idee, considerând-o mai mult sau mai puţin simbolic. Interesul puritanilor pentru Noul Ierusalim s-a concretizat mai cu seamă în secolele următoare, când au început sa apară pe teritoriul american colonii utopice ale unor comunităţi egalitariste de tip falanstere, unele dintre ele purtând chiar aceasta denumire. Denumirea o mai regăsim şi în titulatura unor biserici, societăţi misionare, ordine şi confrerii, ce îşi iau avânt începând din secolul al XVIII-lea, precum şi în diferite mişcări mistice. Negreşit, moştenirea puritană şi-a pus puternic amprenta asupra culturii americane, care a fost permanent preocupată de această idee.
Tema cetăţii sfinte a fost o precupare şi pentru ortodocşi. În anul 1656 a fost ridicat la Istra, în gubernia Moscova, de către patriarhul Nikon, un complex mănăstiresc având ca centru „Mănăstirea Voskresensky” sau „Mănăstirea Noul Ierusalim”. Râul Istra a fost pus în analogie cu Iordanul, iar călugării de diferite naţionalităţi închipuie Ortodoxia neamurilor, analoagă Ierusalimului ceresc.
O mănăstire asemănătoare există şi în România, lângă Pucioasa. Deşi de dată mai recentă, a fost ridicată după anul 1990, şi mai modestă ca proporţii, pare că ar împărtşi acelaşi mesaj profetic.
Marea popularitate de care s-au bucurat scrierile sibiliene [8] , a lăsat posterităţii un culoar liber pe care ocultiştii şi clarvăzătorii de tot felul au ştiut să-l speculeze. Apocrifele sibiliene dau legitimitate oricărei ghicitoare care pretinde că vede în ghioc viitorul României. Dintre toate textele apocrife, cărţile sibiliene au fost cele mai tolerate de Biserica Ortodoxă. Că este aşa, dă mărturie iconografia creştina românească. Bunăoară, în bisericile din Bucovina sunt zugrăvite scene din aceste apocrife. De asemenea, Acrostihul sibilin a trezit interesul şi Sfântul Ierarh Dosoftei, care l-a tradus din limba latină în limba română.
Se spune că prin anul 1922, misionarul creştin indian Sadhu Sundar Singh (1889 – 1929 ?) ar fi vizitat Bucureştiul, făcând cu această ocazie o serie de profeţii despre viitorul spiritual de excepţie al acestei metropole. Aşa-zisele profeţii sunt foarte măgulitoare, în ele zugrăvindu-se în mod amănunţit un Bucureşti privilegiat, pe care misticul indian îl identifică cu Noul Ierusalim [9]. În realitate, aşa-zisele viziuni sunt o însăilare de fraze dezlânate, fantasmagorice şi cu un pronunţat caracter ocult. Dactilografiate mai mult sau mai puţin clandestin şi puse în circulaţie, textele au devenit foarte populare pe timpul comunismului, probabil cu ştirea şi voia securitătii, ele convenind regimului autarhic de dinainte de anul 1989, deoarece descurajau emigrarea.
Or, după cum se cunoaşte, capitala actuală a României nu are legitimitate divină şi laică, căci a fost impusă politic după anul 1538 de Înalta Poartă pentru că era mai uşor de controlat. Spre deosebire de Târgovişte, relieful nu o protejează suficient de bine şi astfel putea fi mai vulnerabilă în cazul unui atac militar otoman. Cu alte cuvinte, Bucureştiul este un accident al istoriei, necorectat încă de istorie. Creştinismul lui Sundar Singh este unul personal şi foarte îndoielnic. Era un adept al lui Emmanuel Swedenborg [10] ale cărui idei le-a preluat şi le-a îmbogăţit cu opinii personale. De pildă, lăsă să se înţeleagă că toţi oamenii vor fi mântiuiţi, indiferent că-l primesc pe Hristos sau nu. De fapt, Sundar Singh va rămâne un hindus universalist, care credea şi el în valabilitarea tuturor religiilor.
După anul 1989 au apărut şi alţi clarvăzători hinduşi care au făcut profeţii măgulitoare despre România, unele dintre ele referitoare la Noul Ierusalim.

Cunoaşterea revelată şi cea raţională

Toate aceste enormităţi puteau fi evitate dacă s-ar fi ţinut seama de faptul că profeţiile se fac prin descoperire divină, dar şi prin raţionament (înţelepciune), conform cu cele afirmate de Sfântul Apostol Pavel: „Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi […]” [11]. Aşadar, planul lui Dumnezeu, deşi nevăzut, este inteligibil şi poate fi înţeles cu mintea, printr-o adâncă şi înţeleaptă pătrundere în fluxului evenimentelor. Un analist remarcabil, care a făcut predicţii exacte bazate exclusiv pe raţionament a fost ziaristul Pamfil Şeicaru [12]. Aproape toate evenimentele majore mondiale anticipate de el au avut într-adevăr loc. Bunăoară, a prezis că, în faţa pericolului nazist, garanţiile oferite ţării noastre de către marile puteri europene democrtice nu vor putea fi onorate, ceea ce, de fapt, s-a şi întâmplat. În cazul Bucureştiului, niciun raţionament nu ne îndreptăţeşte să credem că „profeţia” lui Sundar Singh ar avea consistenţă. Conform revelaţiei Apostolului Ioan, Noul Ierusalim va fi un oraş gigant, ce va ocupa o suprafaţă de aproximativ 4 949 735 km2 [13]. Pentru comparaţie, oferim câteva repere: Imperiul Roman, în anul 117 d. Hr., se întindea pe o suprafaţă de 4 900 000 km2, iar, în ziua de azi, cele 27 de state ale Uniunii Europene măsoară împreună 4 324 782 km2. Aşadar, oraşul sfânt va fi tot atât de întins ca un continent (probabil un pământ nou ieşit din ocean). Practic va fi un continent! Or, la ora actuală, Bucureştiul se întinde pe o suprafaţă de numai 228 km pătraţi. Ne întrebăm: când şi cum va reuşi să crească de la 228 km2 până la 4 949 735 km2 ? Mai degrabă, nu putem afirma că ştim unde se va realiza profeţia Apostolului Ioan, dar putem spune că, de va fi în Europa ( puţin probabil!), în niciun caz nu se va limita strict la Bucureşti.
________Note de subsol_______________________________________
[1] Apocalipsa 21.2;
[2] Apocalipsa 21.2; Mircea Eliade, Eseuri, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti 1991;
[3]  Ibidem 21.2;
[4]  Vezi Nikolai Alexandrovici Berdiaev, apud Lucian Blaga;
[5]  Sfântul Gebra Maskal Lalibela, începutul secolului al XIII_lea, a fost împărat al Etiopiei, făcând parte din Biserica ortodoxa Etiopiana (precalcedoniană), care l-a şi canonizat;
[6]  Cristofor Columb, Jurnal, apud Mircea Eliade, Istoria credinţelor si ideilor religioase, Editura Stiinţifică şi encilopedică, Bucureşti 1986;
[7]  John Smith (1580 – 1631), militar, căpitan de vas, aventurier, pirat, colonist al Lumii Noi si scriitor. A fost înnobilat de către Sigismund Bathory pentru faptul că a luat parte la campania împotriva lui Mihai Viteazul. Ulterior a intrat în slujba domnului Ţării Româneaşti, Radu Şerban. Autor al cărţii: „O povestirea adevărată a întâmplărilor şi a celor petrecute în Virginia”, best-seller publicat la Londra, în anul 1603, considerată a fi prima carte a literaturii americane. Vezi Leon Leviţchi şi Tudor Dorin, Antologie de poezie americană de la începuturi până azi, Ed. Minerva, Bucureşti 1977. Pentru a ispiti pe compatrioţii săi sa părăsească Anglia şi să meargă in Virginia, unde era guvernator, a desfăşurat cu mult talent o campanie publicitara deşănţată, zugrăvind în culori fantastice colonia: „În lumea nouă un om nu trebuie să muncească decât trei zile din şapte pentru a duce o viaţă îmbelşugată. Grânele şi viţa de vie rodesc mai bogat decât în Anglia, este un pescar foarte prost acela care nu poate scoate decât două sute sau trei sute de bucăţi de cod oe zi din apele Noii Anglii”;
[8] Sibilele erau preotese ale zeului Apollo, numarul lor a variind de-a lungul vremurii. În literatura creştina apocrifă, sibilele figurează ca profetese care au prevestit multe lucruri cu privire la fecioara Maria şi la venirea lui Mesia. Motivul sibilelor îl găsim atât în Orotodoxie, cât şi în catolicism. În iconografia creştina, sibilele au pătruns, probabil, prin intermediul literaturii creştine apocrife începând să fie zugrăvite în biserici încă de la sfârşitul secolului al XVI-lea. În biserica Mănăstirii Vatra Moldoviţei, „impărăteasa Sivila” este zugrăvită alături de filozofii greci păgâni Platon şi Aristotel, având pe cap o coroană, de sub care cade un val alb împodobit cu dungi colorate. Spre marea dezamăgire generală, cărţile sibiliene au fost dovedite că ar conţine texte din categoria „vaticinium ex eventu”, izvorâte din pietatea Evului Mediu.
[9] „România va trece prin multe faze de transformări fundamentale, devenind în final, graţie spiritualizării exemplare, un veritabil focar spiritual, ce va putea fi comparat cu miticul Nou Canaan, iar Bucurestiul se va transforma într-un centru esenţial al acestui focar. Aceasta capitală va deveni polului spiritual al planetei şi va fi aproape în întregime reconstruită, rămânând în cele din urma o aranjare de construcţii, în forma inelară, având 7 km în diametru. El va fi considerat de toate popoarele drept un veritabil Nou Ierusalim pamântesc […] Acest Centru Divin Suprem va putea avea două milioane de suflete. Lucrare va fi executată în 10 ani, căci deşi Centrul Divin va fi terminat în 5 ani, amenajarea împrejurimilor acestuia va mai dura încă 5 ani. În jurul oraşului se vor afla grădini cu pământ fertil de cea mai bună calitate în care, pe lângă legume felurite, vor rodi şi feluriţi pomi fructiferi, pentru ca nimic să nu lipsească locuitorilor săi”.
[10] Emanuel Swedenborg (1688 – 1772) Om de ştiinţă, filosof, mistic creştin şi teolog suedez. Lucrarea sa De Nova Hierosolyma et Eius Doctrina Coelesti (Despre Noul Ierusalim şi învăţătura cerească a sa) a avut o mare înrâurire asupra unor personalităţi precum: William Blake, Elizabeth Barrett Browning, August Strindberg, Ralph Waldo Emerson, Charles Baudelaire, Adam Mickiewicz , Balzac , William Butler Yeats , Sheridan Le Fanu, Jorge Luis Borges, Carl Jung, Helen Keller etc.;
[11] Romani, 1, 20;
[12] Pamfil Şeicaru (1894, Buzău — 1980, München, Germania). Ziarist analist şi publicist român. Director al ziarului Bucovina, apoi fondatorul cotidianului Curentul. Lucrări principale: Istoria partidelor politice în România, (1959), Die Donau – Fluss der Fünf Meere. Ein Europäisches Problem im Lichte der rumänisch-sowietischen Kontroversen (1975), Adevăruri care trebuie amintite (1980). Previziunile sale uimesc prin precizie.
[13] O latură va măsura 12 000 de stadii. Or, cum stadiul grecesc avea o valoare cuprinsă între 177,6 m şi 192,3 m, iar cel roman de 185 m, aria măsurata în km2 cunoaşte şi ea variaţii. În general, se consideră că cetatea va avea la baza o suprafaţă de 4 978 400 km2, luându-se stadiul roman ca unitate de măsură.

Epistolia Mântuitorului nostru Iisus Hristos privind cinstirea patimilor Sale pe Drumul Crucii [1]

Dar din cer să-ţi fie
O epistolie [2],
trimisă la tine,
Să-ţi facă mult bine
De trei cinstitoare,
Sfinte rugătoare :
Matilda, Brigita
Şi Elisabeta [3]!
Fost-a stihuită,
Pe stih potrivită,
De misionarul
Gavriil Stiharul.
La ruga fierbinte
A celor trei sfinte
Domnul venit-a
Şi astfel grăit-a:
„De vreţi s-aveţi parte
De roade bogate,
Ziua mea veşnică,
Sfânta Duminică,
Ziua mea sfinţită,
Să fie cinstită [4].
Dar de vă-ndoiţi
Şi îmi nesocotiţi
Aceasta scrisoare,
Harul meu, cu care
V-am binecuvântat,
Fi-va îndepărtat.
Că bine e să ştiţi,
Şi să nu vă-ndoiţi,
Eu pătimit-am,
Pe Calvar primit-am
Lovituri crunte :
Cinci mii patru sute
Nouăzeci şi cinci [5].
Şi suit-am pe brânci,
În Vinerea Mare,
Muntele din zare,
Scuipat şi biciuit,
De toţi batjocorit”.
Iată şi cuvântul
Lui Grigore Sfântul [6]:
„Şi de vei mai spune
Câte-o rugăciune [7],
Câte-un « Tatăl nostru » ,
De orice dezastru
Te va feri mereu,
Din cer, Dumnezeu.
Şi de vei mai spune
Câte-o rugăciune
Către Preacurata,
Pâinea şi bucata
Îţi vor fi pe masă
Şi liniştea-n casă :
Tatăl nostru Care eşti
Şi în ceruri veşniceşti,
Numele Tău sfânt fie
Acum şi-n veşnicie.
Vie-mpărăţia Ta,
Facă-se voinţa Ta
Aşa–n cer şi pe pământ,
Precum numele Ţi-e sfânt.
Pâinea noastră spre a fi,
Dă-ne-o nouă zi de zi.
De-am greşit, Tu, iartă-ne,
Noi iertam pe-aproapele.
Ne fereşte, Dumnezeu,
De ispite şi cel rău [8].
Căci a Ta este puterea,
Împărăţia şi vrerea,
Lauda, slava, mereu,
Căci doar Tu eşti Dumnezeu.
Amin.
Bucură-te pe vecie
Cea plina de har, Marie,
Domnu-i cu tine mereu,
Cu tine-i Dumnezeu,
Eşti binecuvântată,
Între femei minunată,
Şi e binecuvântat
Rodul trupului tău curat,
Care este Iisus,
Fiul Celui de Sus [9].
O, Maica lui Dumnezeu,
Sfântă Marie, mereu
Roagă-te pentru noi,
Păcătoşii în nevoi,
Acum şi-n ceasul morţii
Să ne mântuim cu toţii.
Amin [10]”.
Dar din cer să-ţi fie
O epistolie!
Dacă o păstra
Cu cinste-n casa ta,
De o vei izvodi
Şi o vei răspândi,
Har ţi va da,
Şi leac vei avea
Pentru orice boală
De-i grea sau uşoară.
Aceluia care
Zile nu mai are
I se va arăta
Şi-l va ajuta
Să se îngrijească,
Să se pregătească
De călătorie
Preasfânta Marie [11].
Aceasta scrisoare,
Binecuvântare,
Îţi aduce-n casă
O veste frumoasă :
De-i vei da crezământ,
Domnul nostru Cel Sfânt
Te va binecuvânta
Pe tine şi casa ta [12].
N-o pune deoparte,
Du-o mai departe!
Scrie şi trimite
Aceste cuvinte
Celor ce îi iubeşti
Şi bine le voieşti!
Nimic din ce scrie
Schimbat să nu fie!

_______________________________________________________

1. „Epistolia Mântuitorului nostru Iisus Hristos privind cinstirea patimilor Sale pe Drumul Crucii” mai este cunoscută şi sub numele de „Epistolie adevărată a Mântuitorului nostru Iisus Hristos” sau „Devoţiune către picăturile de sânge pe care Domnul nostru Iisus Hristos le-a pierdut pe drumul Calvarului”. Este un text apocrif, care a stat la baza unei devoţiuni necanonice, asemănătoare cu devoţiunile canonice ale Calvarului, cea mai cunoscută fiind „Drumul Crucii” („Via Dolorosa”). Redacţiunea de colportaj românească o traduce prin : „(Epistolie) Despre picăturile de sânge vărsate de Domnul Iisus Christos când suia muntele calvarului, spre Golgota”. Epistolia a văzut lumina tiparului la Toulouse, în anul 1740, şi a fost inserată în „Cărtica de rugăciuni Pietà”. Aceasta este o colecţie 43 de rugăciuni şi devoţiuni catolice, în parte necanonice, provenite din pietatea populară. Se crede că a fost tipărită de misionarul iezuit fancez Adrien Parvilliers (1619 – 1678), deşi acesta însă nu putea să mai fie în viaţă în anul 1740. Lucrarea a fost tradusă în numeroase limbi, dar nu a fost tradusă în româneşte (cf. „The Pieta Prayer Booklet, the 15 St. Bridget Prayers” sau „La Pieta Devocionario las 15 oraciones de Santa Brigida”).
O versiune a ” Epistoliei…” a fost tipărită pe foi volante şi în Anglia, în anul 1795.
2. Se arată că ar fi „o copie a unei rugăciuni găsite în Sfântul Mormânt din Ierusalim, ce a fost păstrată în casete de argint sau de aur de către sfinţi şi sfinţi împăraţi şi împărătese creştine”. În altă versiune, mai verosimilă, la rugăciunile ferbinţi ale Sfântei Brigita, Sfântei Elisabeta şi Sfântei Matilda, Însuşi Mântuitorul s-ar fi pogorât şi le-ar fi dezvăluit taina patimilor Sale. Cele trei sfinte ar fi consemnat independent revelaţia şi ar fi păstrat-o în casetele lor de argint (aur). Apoi, numeroase copii ar fi fost oferite creştinilor. De o copie ar fi beneficiat şi papa (?), precum şi numeroşi împăraţi şi împărătese.
3. Sfânta Brigita a Suediei (1303 -1373), întemietoarea ordinului brigitinelor şi autoare a unor celebre profeţii şi revelaţii. A fost canonizată în anul 1391 de către papa Bonifaciu al IX-lea. Biserica catolică o prăznuieşte pe data de 23 iulie. Sfânta Elisabeta a Ungariei (1027 -1231), patroana ordinului terţiar franciscan pentru femei. A fost canonizată în anul 1235 de Papa Grigore al IX-lea. Sfânta Matilda (cca. 895 – cca. 968), soţia lui Henrinc I Păsărarul, rege al Germaniei. Este prăznuită pe 14 martie. În versiunea de colportj românească, devine Sfânta „Maftiolita”.
4. La fel ca în „Epistolia Domnului nostru Iisus Hristos ce ne-a trimis o Dumnezeu din Cer”, se insistă pe respectarea primei zile a săptămânii : „Dacă doreşti să te bucuri de o recolta abundentă, nu trebuie să lucrezi Duminica. Ţi s-au dat şase zile să lucrezi, dar Duminica trebuie să te odihneşti”. Aceasta arată că există o filiaţie evidentă între cele doua epistolii. „Epistolia Mântuitorului nostru Iisus Hristos privind cinstirea patimilor Sale pe Drumul Crucii”, care a fost redactată mai târziu, probabil după modelul celei dintâi, a circulat, cu precădere, în Occident, pe când „Epistolia Domnului nostru Iisus Hristos ce ne-a trimis o Dumnezeu din Cer” s-a bucurat de o circulaţie mult mai largă. Ea nu putea să fie redactată anterior anului 1373, anul morţii Sfintei Brigita. Cel mai probabil, „Epistolia Mântuitorului nostru Iisus Hristos privind cinstirea patimilor Sale pe Drumul Crucii” a fost redactată şi pusă în circulaţie în Evul Mediu, în perioada marilor flageluri din veacurile al XIII-lea şi al XIV-lea ce au zguduit Biserica catolică ( epidemii de lepră, variolă, malarie, ciumă neagră, invazii de lăcuste, şobolani, lupi, perioade de foamete, cutremure etc.), fără îndoială, de pietatea populară, în special de flagelanţii despre care vorbeşte A. Veselovski (cf. şi Moses Gaster, „Literatura populară română”, Ed. Minerva, Bucureşti 1983).
5. Cunoaşterea acestui număr tainic ar conferi un har deosebit. În promisiunile din „Revelaţiile Sfintei Brigita” se vorbeşte despre numărul 5 475, care reprezintă produsul numerelor 365 şi 15 : „Sfânta Brigitta L-a rugat multă vreme pe Domnul să-i spună câte lovituri a primit în timpul amarelor Sale suferinţe. Într-o zi, Mântuitorul i-a apărut şi i-a zis: « Am primit în Trupul Meu 5475 de lovituri; dacă vrei să le cinsteşti, să spui de 15 ori Tatăl nostru şi de 15 ori Bucură-te Marie, în fiecare zi, timp de un an. După ce s-a încheiat acest an, tu ai cinstit fiecare dintre aceste 5475 de lovituri ». Apoi a învăţat-o cele 15 rugăciuni meditative corespunzătoare” (cf. The Pieta Prayer Booklet, the 15 St. Bridget Prayers).
Epistolia mai menţionează o listă de numere, care variază de la o redacţiune la alta.
Cf. „The Pieta Prayer Booklet, the 15 St. Bridget Prayers”: „Să se ştie că au fost 150 ostaşi înarmaţi; cei care m-au târât, fiind legat, au fost 23. Călăi au fost 83; am primit 150 de lovituri pe cap, 108 în pântece, 80 în umeri. De 6666 de ori am fost lovit pe trup, iar de 110 ori pe cap. Am fost îmbrâncit şi la amiază am fost târât de păr; împuns cu spini şi tras de barbă de 23 de ori; am avut 20 de râni la cap; Am fost împuns de 72 de ori cu un rug (= mur, rubus );110 de spini i-am avut înfipţi în cap, iar 3 spini aducători de moarte pe frunte. Fost-am apoi biciuit şi fost-am ocărât, fiind îmbrăcat, în bătaie de joc, ca un rege. Avut-am 1 000 de răni pe trup. 608 de ostaşi m-au însoţit pe drumul calvarului, 3 m-au păzit şi 1008 m-au batjocorit. Am pierdut 28 430 picături de sânge”.
Cf. redacţiunea de colportaj românească : „El le-a răspuns: Să ştiţi că soldaţi înarmaţi au fost în număr de 150; cei care M-au purtat legat au fost în număr de 83; pumni în spate am primit 180; lovituri în picioare 80. M-au târât cu funia de păr de 23 de ori; scuipat in fata am fost de 180 de ori , lovituri în piept am primit 6666, în cap110. Mi-au străpuns inima şi M-au ridicat de păr la ora 2; am suspinat de 12 ori; înţepături şi spini în cap 100; am fost tras de barbă de 23 de ori. Cei care M-au ucis au fost 3 oameni îmbrânciţi şi biciuiţi spre calvar; rănit la cap de 100 de ori; picături de sânge spre calvar 5475, păzit de 31 de oameni”.
Cele 5 475 de lovituri, din revelaţiile Sfintei Brigitta, devin aici 5 475 de picături de sânge. În redacţiunea „Pietà” se vorbeşte de 28 430 picături de sânge. Aceste numere nu sunt date arbitrar. La origine, aveau o semnificaţie precisă, care s-a pierdut. Atunci când nu se mai cunoaşte ceea ce ele semnifică, apar contradicţii. Deoarece aceste epistolii erau copiate şi apoi răspândite de credincioşi (în secolul al XIV-lea, papa Urban al VI-lea îi îndeamnă pe credincioşi să copieze şi să răspândească profeţiile şi revelaţiile sfintei Brigita), evident, în ele s-au strecurat numeroase greşeli. Am păstrat doar numarul 5 475, deoarece are o baza şi o semnificaţie clară în revelaţiile Sfintei Brigita şi le-am ignorat pe celelalte.
6. Poate papa Sfântul Grigorie al VII-lea (1028-1085).
7. Cei care vor spune vreme de trei ani, în fiecare zi, „Slava Tatălui…” ,”Tatăl nostru” şi „Bucură-te, Marie…” vor avea parte de privilegii deosebite : „1) Indulgenţă şi iertarea păcatelor 2) Privilegiul de a scoate din Purgatoriu două suflete 3) Justificare în cazul ca ar muri înainte de termenul fixat de canon. 4) Cinstea de a fi socotiţi martiri pentru Hristos. 5) Privilegiul de a se bucura de prezenţa Mântuitorului în ceasul morţii, Care va pogorî din Cer pentru a primi sufletul muribundului, privilegiu extins şi în cazul rudelor până la a patra generaţie” (cf. „The Pieta Prayer Booklet, the 15 St. Bridget Prayers”).
Cf. redacţiunea de colportaj românească : „Cei care vor citi zilnic – putere şi glorie vor avea; dacă va citi cineva timp de 15 ani zilnic, pentru atingerea picăturilor de sânge pe care le-am vărsat i se vor ierta 5 iertări: întâi o iertare deplină a tuturor păcatelor grele, o iertare a păcatelor mai mici şi va scăpa de pedepsele şi de muncile iadului. Dacă va muri înainte de 15 ani, i se socotesc -15 îndepliniţi- la moarte. Să fie considerat ca şi când şi-ar fi vărsat sîngele pentru Sfânta Credinţă. Eu Însumi voi coborî şi-i voi lua sufletul lui şi al rudelor sale până la al IV-lea neam”.
8. Cf. Mt. 6, 9-13; Lc. 11, 2-4.
9. Cf. Luca 1, 28.
10. Rugăciunea catolică „Bucură-te, Marie” este echivalentă cu rugăciunea „Născătoare…” din Ortodoxie. În redacţiunea de colportaj românească nu se menţionează rugăciunile.
11. „Cei ce vor copia „Epistolia…” şi o vor purta cu sine nu vor muri înecaţi sau de moarte subită, de boli contagioase, trăsniţi sau nespovediţi; duşmanii nu le pot face vreun rău, nu vor cădea victime abuzurilor stăpânirii şi nu vor avea parte de defăimători şi martori mincinoşi. Femeile nu vor fi în pericol la naştere. Cu 40 de zile înaintea morţii, Sfânta Fecioară va veni şi-i va pregăti pentru o moarte bună” (cf. „The Pieta Prayer Booklet, the 15 St. Bridget Prayers”).
12. Unele versiuni, prezintă exemple de miracole atribuite puterii „Epistoliei…” . Transcriu câteva :
În anul 1821, un vas care transporta mai mulţi emigranţi din San Giovanni Incarico, provincia Frosinone, Lazio, Italia a naufragiat în timpul unui uragan. Din cele şase sute şaizeci şi şapte de persoane aflate la bord, doar nouă, cele care aveau o copie a „Epistoliei…”, au scăpat cu viaţă.
În anul 1889, Giovanni Santarello a fost îngropat sub rămăşiţele casei sale, în timpul unui cutremur. După patru zile a fost scos viu. Asupra sa s-a găsit o copie a „Epistoliei…”.
Tot cu ocazia unui cutremur, care a devastat nordul Italiei şi Franţa, Nathaline, o fată analfabetă din Nisa, a reuşit să supravieţuiască, după ce trei zile a zăcut sub dărâmături. Şi la aceasta a fost găsită o copie a „Epistoliei…” .

Aici pentru descărcare:

Epistolia Mântuitorului nostru Iisus Hristos privind cinstirea patimilor Sale pe Drumul Crucii

Sfânta Scriptură lucrează nebănuit

Nebănuite sunt conexiunile noastre lăuntrice. Totdeauna oferă câte o surpriză. Sfânta Scriptură lucrează nevăzut. După teologi, Sfânta Scriptură are un sens literal şi un sens spiritual, acesta din urmă fiind subîmpărţit în sens alegoric, moral şi anagogic. Concordanţa profundă a celor patru sensuri asigură întreaga bogăţie pe parcursul citirii vii a Scripturii în Biserică: Dar în Sfânta Scriptuă, există pasaje care lucrează nebănuit, tainic, ascuns, nevăzut. Lucrează adânc. Lucreaza minunat. Lucrează pur şi simplu. Iată o listă, care a funcţionat:

• Pentru a înfrunta boala:
„Iată că boala mea se schimbă în sănătate. Tu ai păzit viaţa mea de adâncul mistuitor! Tu ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!” (Is.38:17);

• Pentru a recăpăta pofta de mâncare:
„Du-te şi mănâncă cu bucurie pâinea ta şi bea cu inimă bună vinul tău, pentru că Dumnezeu este îndurător pentru faptele tale.” (Ecl.9:7)”;

• Pentru a scăpa de necaz:
„Striga-va către Mine şi-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi” (Ps.91:15);

• Pentru a scăpa de griji:
„Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?” (Mat.6:31);

• Pentru a-ţi regăsi buna dispoziţie:
„Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă” (Ioan.15:7);

• Pentru a scăpa de sentimentul de nesiguranţă:
„Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!” (Mat.9:2);

• Pentru a depăşi disperarea:
„Popor din Sion, care locuieşti în Ierusalim, nu plânge! El se va milostivi la glasul strigătului tău şi te va auzi degrabă!” (Isa.30:19);

• Pentru a suporta sărăcia:
„Dar pe sărac l-a izbăvit de sărăcie şi i-a pus pe ei ca pe nişte oi de moştenire” (Ps.106:41);

• Pentru a avea spor în tot ce faci:
„Domnul Dumnezeul tău îţi va da cu prisosinţă spor la tot lucrul mâinilor tale, la rodul pântecelui tău, la rodul dobitoacelor tale, la rodul pământului tău, că se va bucura Domnul Dumnezeul tău din nou de tine, cum S-a bucurat de părinţi tăi, şi-ţi va face bine” (Deut.30:9);

• Pentru a depăşi tracul la examene:
„Nu vă îngrijiţi dinainte ce veţi vorbi, ci să vorbiţi ceea ce se va da vouă în ceasul acela. Căci nu voi sunteţi cei care veţi vorbi, ci Duhul Sfânt” (Marc.13:11);

• Pentru a căpăta curaj:
„Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma ” (Luc.10:19);

• Pentru a suporta singurătatea:
„Şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Mat.28:20);

• Pentru a redobândi starea de calm:
„Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze” (Ioan.14:27).

Un caz …

Iată un caz care s-a întâmplat demult. G., pe care îl ştiu personal, căzuse grav bolnav. În ciuda tratamentului cu antibiotice, starea lui se înrăutăţea. Căzuse într-o depresie adâncă şi aceasta făcea ca organismul lui să nu mai poată face faţă microbilor. Într-una din zile, aude la radio versul : “şi dacă ramuri bat în geam “. Era un vers din Eminescu. Fără să ştie de ce, închise ochii şi simţi o imensă bucurie. Simţea o atât de mare fericire … încât îl repetă în ziua aceea de sute de ori. În urmatoarele zile, ca prin minune, doctorul constată că starea lui s-a îmbunătăţit şi că răspunde bine la tratamentul cu antibiotice. Ce avusese acel vers atât de deosebit, încât sa-l vindece ? După însănătoşirea lui deplină, avea să descopere. Atunci când era mic, mic de tot, îşi dorea atât de mult soldăţeii pe care îi văuse intr-un raion de jucării. Tatăl sau refuzase atunci să îi cumpere. Într-o zi, micuţul se îmbolnăvi. O infecţie a căilor respiratorii. Tratamentul nu progresa. Într-o seară, vântul se pornise. O ramură de gutui, care era mai lungă, lovea periodic în fereastra dormitorului său. O privea melancolic. Avea febră. Tatăl său intră în cameră şi scoate dintr-un pachet soldaţeii mult doriţi. Era tot ce-şi dorise. Era fericit. A doua zi, doctorul constată o ameliorare netă. Bucuria darului îl vindecase. Sentimentul pe care îl simţise atunci se asociase cu ramura de gutui ce îi batea în fereastă, şi se întipărise adânc în subconştientul lui. Când, după ani de zile, a auzit versul care îi amintea de ramura de gutui, sentimentul de fericire l-a copleşit. Dacă ne gândim ce importantă este peroada copilariei pentru noi şi cum ne marchează pe toată viaţa, înţelegem ce putere a avut acest vers. Cazul face parte din experienţa mea şi m-a marcat adânc.

Cuvintele Scripturii lucreaza minunat

Dacă toate cuvintele care mişuna în jur sunt receptate de sufletul nostru şi nebănuit intrăm în rezonanţă cu unele, aşa cum, prin legea rezonanţei, o vioară începe să cânte singură doar fiind în imediata vecinătate a alteia, condiţia fiind ca amândoua să fie corect acordate, cu atât mai mult cuvintele Sfintei Scripturi vor intra totdeauna în nebănuita rezonanţă cu sufletele noaste. Condiţia ar fi ca Biblia să se găsească totdeauna în imediata noastră vecinatate, iar sufletul nostru să fie corect acordat.

Sfanta Scriptură lucrează nebănuit