Rima ca dar dumnezeiesc pentru „Rugăciunea lăuntrică”

Poate că dintre toate limbile pământului, negreşit limba elină este cea mai privilegiată în ceea ce priveşte “Rugăciunea lui Iisus”. În limba elină ” Rugăciunea lui Iisus” are o rezonanţă deosebită. Este un poem, o poezie rimată, asemănătore unei cântari creştine, unei doine tărăneşti, unui descântec, care vibrează şi se strecoară dulce şi duios în suflet, într-un suflet sfâşiat de doruri. Iat-o :

Pentru credincioşii rugători:

Κύριε Ἰησοῦ Χριστέ, Υἱέ τοῦ Θεοῦ, ἐλέησόν με τὸν ἁμαρτωλόν (Kýrie Iēsoû Christé, Hyié toû Theoû, eléēsón me tòn hamartōlón/ Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul).

Pentru credincioasele rugătoare:

Κύριε Ἰησοῦ Χριστέ, Υἱέ τοῦ Θεοῦ, ἐλέησόν με τὴν ἁμαρτωλόν (Kýrie Iēsoû Christé, Hyié toû Theoû, eléēsón me tḕn hamartōlón/ Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa).

O, minune ! O asemenea concentrare fantastică de cuvinte care să rimeze nu ar fi lesne la îndemâna unui pământean!

Negreşit, “Rugăciunea Inimii” în elineşte este un dar dumnezeiesc, căci , omeneşte vorbind, ar fi fost imposibil pentru un muritor să găsească atâtea cuvinte care să rimeze într-o propoziţie de numai 10 cuvinte.

Astfel, rimează cuvintele : Κύριε (Kýrie) cu Υἱέ (Hyié). De asemenea, Ἰησοῦ (Iēsoû) cu τοῦ (toû) şi Θεοῦ (Theoû), precum şi ἐλέησόν (eléēsón) cu τὸν (tòn) şi cu ἁμαρτωλόν (hamartōlón).

După tradiţie, cel care, inspirat în mod supranatural, a actualizat ” Rugăciunea vameşului ” şi a introdus-o a în asceza creştină a fost monahul egiptean Sfântul Pahomie cel Mare (292-346).Totodată, aceasta a folosit pentru prima dată şiragul de mătănii pentru a ajuta mintea în ” Rugăciunea lui Iisus “. Siragul avea 33 de noduri şi s-a numit  κομποσκοίνι (komposkoini) sau kομβοσχοίνι (komboshoini).  Din el a evoluat sofisticatul rozariu catolic. Sfântul Pahomie nu a vorbit decât limba coptă. Aşadar, şi mai uimitor rămâne faptul cum, în limba elina, a căpătat o astfel de rezonanţă .

De ce este nevoie de rimă? Rima este un ajutor firesc pentru psalmi şi rugăciune Stihul parcă se lipeşte atunci de suflet şi e de la sine lucrător. El pătrunde firesc în minte şi în inimă şi se spune chiar fără voia noastră. E ca un cântec de leagăn al cărui refren revine permanent. Pentru o rugăciune care se cere neîntreruptă şi de la sine lucrătoare, rima este un dar. „Rugăciunea lui Iisus” este unica în lume, cum unică este versiunea în limba elină.

Ce putem face pentru limba română? Pentru neputinţa minţii noastre, nu putem renunţa la acest ajutor de nepreţuit, la acest dar dumnezeiesc, care este rima. Dar nu este o soluţie fericită să modificăm textul rugăciunilor. Trebuie să-l respectăm ca atare. Dar putem să-l tălmăcim în stihuri, aşa cum, bunăoara, a făcut-o Sfântul Ierarh Dosoftei, atunci când a versificat „Psaltirea”.

Notă:

Există două modalităţi de citire a textului elin, respectiv de transliterare în alfabetul latin. Cel adoptat de occidentali, numit şi sistemul lui Erasmus, după numele marelui  erudit şi umanist Erasmus din Rotterdam (1467-1563), care l-a propus, şi cel al lui  Reuchlin, după numele umanistului Johann Reuchlin (1445-1523). În greaca modernă, precum şi în liturgica ortodoxă se foloseşte sistemul de citire reuchlinian. Eu am folosit totuşi transliterarea erasmică, deoarece este mai cunoscută.

Rugaciunea launtrica

Rugaciunea lui Iisus ca dar

Rugăciunea vameşului

„Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”
Acestea sunt cele câteva cuvinte dumnezeieşti cu bun rod, care, căzând în ţarina Ortodoxiei, au rodit isihasmul. Nu sunt multe. Pot fi numărate pe degetele de la o singură mână. Este „Rugăciunea vameşului” din parabola Mântuitorului. Acesta  dă un model de rugăciune neobişnuit pentru acea vreme, când rugăciunile erau interminabile, oamenii inchipuindu-şi că, dacă spun multe cuvinte, vor fi mai convingători. Însă cele câteva cuvinte din parabolă băteau insistent la poarta cerului cu disperarea celui care adus de nevoi bate la uşile stăpânirii.
V-a bătut vreodată cineva la uşă ? Dacă v-aţi pomenit cu sonerie la uşă, n-aveţi de unde să ştiţi cum e să vă bată cineva la uşă. Bătaia la uşă nu este impersonalul cling-cling ce iese din cutia muzicală. E ceva particular şi straniu, ceva ce seamănă cu cele  cinci cuvinte din „Rugăciunea vameşului”. Se poate bate de nouă ori, de opt, de şapte, de şase, de cinci, de patru, de trei, de două sau chiar de o singură dată. Se poate bate la poarte cerului cu nouă cuvinte : „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, pacătosul” sau cu un singur cuvânt : „Iisuse”. Sfântul Ioan Scărarul bătea numai cu un singur cuvânt. Dar bătea neîncetat. Bătea cu putere. Bătea cu disperare. A bătut până a spart cerul. Şi atunci a început să  plouă. Ploaie  de lacrimi . A început să ningă. Zăpadă de har. Apoi, a bătut la poarta Raiului. Ani de zile. Fără odihnă. Fară descurajare. Fără plictiseală. Zi şi noapte. Îl auzeau toţi sfinţii din Rai. Odată, Sfântul  Petru n-a mai putut răbda şi, punând metanie înaintea Milostivului, a zis :
– Doamne, este aici un călugăr care bate la poarta noastră neîntrerupt de ani de zile. Ce să fac cu el ?
– Deschide poarta şi lasă-l să intre, Sfinte Petre.
-Doamne, dar nu i-a sosit încă ceasul.
– După ceasul nostru nu, dar ceasul lui e dat înainte cu ani de zile, Sfinte Petre.
– Doamne, dar este încă în trup.
-Trupul lui e mort pentru lume de ani de zile, Sfinte Petre.
-Doamne, ce sa facă el aici ?
– Să-şi găsească liniştea şi să nu mai bată, Sfinte Petre.

Aforism:
Dacă aş şti că Sfântul Ioan Scărarul nu a ajuns în Rai, ce rost ar mai avea să mai lucrez „Rugăciunea lăuntrică” ?

Dumnezeiescul Maxim Cavsocalivitul şi taina Rugăciunii Neîntrerupte

Rugăciunea Inimii este un dar. Este, în acelaşi timp, învăţătură şi nevoinţă.  E rugăciunea poeziei Filocaliei, e poezia cuvântului smerit al Sfinţilor Părinţi, e liniştea săraciei cu duhul, a celor însetaţi după dreptate, a celor ce plâng şi care se vor mângaia.
Toţi aceia care au gustat din dulceaţa Ortodoxiei, au râvnit în taină şi darul Rugăciunii Neîncetate. Dar aceasta este ca o floare rară, ascunsă şi ţinută la mare preţ. Deprinderea meşteşugului Rugăciunii se face asemănător cu deprinderea meşteşugului de iconar, ucenicind ani buni pe la meşteri pricepuţi şi harnici.
Cuviosul Părinte Maxim a trăit pe la anul 1320. S-a născut din părinţi de neam bun. Fiind lipsiţi de fii, aceştia rugau totdeauna pe Dumnezeu cu lacrimi pentru un copil.  Dumnezeu le ascultă rugămintea şi  le dăruieşte pe fericitul Maxim, pe care, la Sfîntul Botez, l-au numit Manuil. La 17 ani , acesta  părăseşte pe părinţii săi şi lumea, cum şi toate cele din lume, ducîndu-se în muntele ce se numeşte Ganu, unde  îmbracă rasa călugărească, numindu-se Maxim.
Sfântul Maxim avea multă râvnă de a dobândi harul Rugăciunii Inimii, dar şi mare evlavie faţă de Preasfânta Născatoare. Rugându-se Fecioarei, aceasta l-a îndemnat să se urce în vârful Muntelui Athos, căci acolo va primi darul Rugăciunii Neîncetate. Cu multă nădejde şi râvnă, a făcut ceea ce i se spusese. Aici, s-a nevoit cu multe osteneli, în post şi rugăciuni, dar nu a primit darul mult râvnit. A coborât la biserica Maicii Domnului şi iarăşi a urcat. S-a nevoit şi mai aspru. Demonii voiesc să îl abată de la ţelul lui şi se năpustesc asupra lui pentru a-l tulbura şi înfricoşa. Sfântul rezistă. Pentru a-l hrăni, Presfânta Născătoare coboară şi îi dăruieşte Cuviosului artose sfinte. În timp ce mănâncă, simte în inimă clocotirea Rugăciunii Neîntrerupte. De atunci, fie ca dormea, fie ca era treaz, rugăciunea clocotea în el, îndulcindu-i sufletul, încălzindu-i inima şi limpezindu-i mintea. Rugăciunea devenise, aşadar, neîntreruptă.
Aceasta variantă, care a avut la bază scrierea lui  Teofan, egumenul Mănăstirii Vatoped, uşor diferita de cea filocalică, arată că Sfântul Maxim Cavsocalivitul a dobandit harul Rugăciunii Neîncetate prin mijlocirea Maicii Domnului. Ar trebui sa ne aplecam mai mult asupra acestei Pilde, căci prea puţin ne gândim la Fecioara în deprinderea meşteşugului Rugăciunii Neîntrerupte.
Astăzi, se dau mullte sfaturi cu privire la greşelile care se fac legate de Rugăciunea lui Iisus, precum excesul de asceză, cu scopul de a primi darurile dumnezeieşti cât mai grabnic, nerăbdarea de a ajunge la vederea luminii dumnezeieşti, nerăbdare care duce la pierdearea râvnei si îl aruncă pe nevoitor în ghearele deznădejdii. Lista lor este foarte mare, căci greşelile trebuie văzute ca fiind personale, cauza principala ramânând, aşadar, graba de a trece prea repede de la o treapta la alta, grabă care face să se ardă etapele. Deşi, Nichifor din Singuratate vorbeşte şi de un meştesug psihosomatic, acela de a folosi răsuflarea naturală ca un mijloc de a ajuta mintea să patrundă cu uşurinţă în inimă, mulţi duhovnici contemporani îl trec pe lista de greşeli, speriaţi, desigur, de asemănarea cu tehnicile pranayama din hatha-yoga. Dar a nega aceasta metodă, numai pentru faptul ca ar putea duce la sminteală, înseamnă a nega un important Sfânt Părinte, înseamnă a nega un capitol important din Filocalia. Desigur, Sfântul Nichifor din Singurătate nu fusese un iniţiat în yoga şi nu avea de unde să ştie de pranayama. Evident că metoda i-a fost descoperită şi aceasta dovedeşte că stăpănirea şi controlul răsuflării nu sunt  monopol yoga. Dar nici importanţa prea mare dată tehnicilor psihosomatice nu trebuie, de asemenea, încurajată. Dincolo de toate aceste mici greşeli, rămâne totuşi o mare greşală, aceea de a nu proceda precum Sfântul Maxim, de a nu invoca pe Preasfânta Născătoare ca mijlocitoare şi chivernisitoare a harului dumnezeiesc, a harului Rugăciunii Neîncetate.

O icoană porneşte în lume

(Icoana Maicii Domnului Prodromiţa, sursa: OrthodoxWiki)

Icoana Maicii Domnului Prodromiţa este zestrea cea mai de preţ a schitului românesc Prodromul de la Muntele Athos. Pentru că Cinstitele Feţe nu sunt zugrăvite de mâini omeneşti. Icoana este făcătoare de minuni. O copie fidelă a icoanei se află în Moldova, la Vatra Dornei. Oamenii mărturisesc că şi aceasta săvârşeşte minuni. Se dovedeşte încă o dată că o icoană nu lucrează prin materia ei, ci prin imagine. Materia suntem noi – lutul cel stricăcios. Pe acest lut se află un sufet : imaginea. Suflet şi trup. Aşa a fost dintotdeauna. Dar icoana de la Vatra Dornei a fost zugrăvită de mâini omeneşti. De meşteri iconari la fel ca şi noi, cu păcate şi nevoi. Şi totuşi săvârşeste minuni.
În copilărie am avut un vis. Se facea că eram într-o sală a oglinzilor, aşa cum se mai întâlnea odinioară prin bâlciurile noastre şi mă pierdusem de mama. Deodată, mama este în faţa mea, întinde braţele spre mine şi mă strigă. Brusc, din ea se desprinde o alta, apoi alta. Alerg spre una din ele, dar mă lovesc de imaginea din oglindă. Mă întorc, alerg spre alta. În tot acest timp, mama era din ce în ce mai departe şi mă striga, mă stiga…Dar de fiecare dată, mă loveam de o imagine a ei. Eram din ce in ce mai speriat şi, deodată, m-am trezit. Mama era lângă mine şi mă mângâia pe frunte. Fusese un coşmar.
Icoana de la Vatra Dornei nu este decât o oglindă a celei de la Schitul Prodromul. Şi, totuşi, săvârşeşte minuni. Original sau copie, Lucrarea dumnezeiască este Una. Contrar unor păreri devenite clişeu, conform cărora toate icoanele săvârşesc minuni, mărturiile oamenilor de pretutindeni ne arată că lucrurile nu stau deloc aşa. Puţine icoane săvarşesc minuni. Din dumnezeieşti raţiuni, care scapă minţilor noastre de pământeni, ele au fost alese în mod deosebit ca instrumente în iconomia mântuirii. Aşa cum într-o gradină, toate florile sunt bune şi frumoase, dar numai unele au darul de a fi de leac. Şi pe acestea, oamenii le caută în mod deosebit. Le pun la uscat şi fac fierturi prin care să se tamăduiască de diferite boli.
Poate ca nimic din ceea ce pământesc nu-i atât de tulburator şi tainic precum o icoană. Un chip care nu-i numai chip. Este lucrare dumnezeiască şi putere. Într-o icoana, Creatorul , Dumnezeu Cel necreat, se lasă pe mâna creaţiei lui. Omul devine creator asemenea lui Dumnezeu. Din mâna lui iese, de cele mai multe ori, o capodoperă. Nicio icoană nu este zugrăvită perfect. Însă Dumnezeu îngăduie omului micile lui stângăcii. Ştie că ştiinţa lui e limitată şi nu poate face mai mult. Însă îi apreciază bunăvoinţa. Acolo unde este cazul, îl corectează. Aşa s-a întâmplat şi cu icoana Prodromiţa. Meşterul iconar Nicolau Iordache din Iaşi se poticneşte inexplicabil la zugrăvirea Sfintelor Feţe ale Fecioarei Maria şi a Pruncului Iisus din braţele ei. Speriat şi mâhnit că poate şi-a uitat meşteşugul sau o voinţă mai puternică se opune, acoperă icoana, încuie atelierul şi amână totul pentru a doua zi. În dimineaţa următoare, rămâne uimit că icoana era desăvârşită, fără să înţeleagă cum se petrecuse această minune. Nu zice ore Sfântul Apostol Pavel, în Epistola a doua către Corinteni, că, atunci când este slab, este tare ?
Priviţi la chipul Fecioarei. Tulburator. Poate în nicio altă icoană chipul ei nu este zugrăvit atât de hotărât. Dumnezeieşte de hotărât. Ferm să ne smulgă fără şovaire din ghearele celui rău.

Pustnicul în nemurire

(Sfântul Ioan Iacob de la Hozeva, Românu – Sursa:„Orthodoxwiki”)

În noapte, potirul lunii varsă jar
şi vântul ca o răsuflare fierbinte
spulberă scântei cu miros de jertfă
peste altarul beznei.
Izgonit din rostire, numele tău a devenit lacrimă.
Cuvintele tale,
păsări rugătoare s-au întors în neliniştea copacilor.
Au coborât obosite în ţărână
de-a lungul rădăcinilor.
Clipele sfinte le-au potolit cândva foamea de adevăr.
Cuvintelor tale erau tot mai triste,
cântările tot mai plânse.
Ca osândite aripi
se zbat acum înăuntrul pământului
arzându-ne ca un jăratic călcâiele.
Genunchii tăi zdrobiţi sunt acum moaşte.
Ei s-au ridicat dincolo de durerile lutului
pentru a pătrunde durerile dinlăuntru.
Rugăciuni târzii vin acum căutând-ţi strălucirea
precum fluturii de noapte lumina de candelă –
flacara ei nu le arde trupul.
Ochiul lui Dumnezeu te priveşte din nemurire
ca odihnă pentru a ta oboseală de întrebări.

Rugăciunea Sfântului Ciprian în stihuri

(Sfântul Ciprian , sursa: Sfânta Mănăstire „Dervent”)

Închinare

1. Sfinte Cipriane, pururea slăvit,
izbăvitorul sufletului îmbolnăvit,
de lucrarea vrăjmaşului îmbolnăvit.

2. Fă să tălmăcesc pe stihuri potrivite
rugăciunea ta şi focul din cuvinte,
spre a creştinului folos, focul din cuvinte

3. Ajutor să fie celor încercaţi,
de ispita diavolească dezlegaţi,
de lucrarea satanicească dezlegaţi

Rugăciunea Sfântului Ciprian

1. Stăpâne Doamne al nostru Iisuse Hristoase,
Ziditorul tuturor celor frumoase,
Chivernisitorul celor frumoase…

2. Împăratul împăraţilor nemărginit,
Tu, Doamne al domnilor, fii pururea slăvit,
slavă Ţie mare, fii pururea slăvit.

3. Tu, Ce în lumina nepătrunsă locuieşti,
Tu, Care slăvit şi vrednic dăinuieşti,
în lumina neapropiată dăinuieşti…

4. Acum, pentru rugăciunile robului Tău,
îndepărtează lucrările celui rău,
depărtează viclenia demonului rău.

5. Revarsă ploaie bună peste tot pământul,
fă să rodească la bună vreme câmpul,
cu ploaie bună fă să rodească câmpul.

6. Copacii şi viile să dea rodul bun,
dezleagă pântecele femeilor acum,
de nerodire pântecele femeilor acum.

7. Când dezlegate vor fi acestea toate
de legăturile cele fermecate,
dezleagă şi celelalte de cele fermecate.

8. Pe robul Tău ce cu credinţa se roagă
cu toţi cei ai casei, Tu îl dezleagă ,
de legăturile satanei Tu îl dezleagă:

9. De cele ale potrivnicilor puteri,
de legăturile vrăjmaşilor dureri,
de legăturile farmecelor dureri.

10. Doamne al părinţilor noştri Dumnezeu,
împiedică toată lucrarea celui rău,
lucrarea vrăjmaşă a demonului rău.

11. Tu la farmece şi vrăji dai dezlegare,
Tu, ce dezlegi de satanicească lucrare
şi distrugi toată a vicleanului lucrare…

12. Ce, prin pomenirea Sfântului Tău Nume,
dezlegi satanicească lucrare în lume,
distrugi a lui vicleană lucrare în lume…

13. Pe robul Tău ce cu credinţa se roagă
de legăturile satanei îl dezleagă,
de legăturile celui rău îl dezleagă.

14. Dezleagă-l de e legat în cer sau pe pământ,
cu piele de animale fără de cuvânt,
sălbăticiunile cele fără de cuvânt.

15. Dezleagă de e legat cu fier, piatră sau lemn,
cu scriere, sânge de om sau cu alt semn,
cu sânge de pasăre, peşte sau alt semn.

16. Dezleagă de e legat prin necurăţie
sau în alt chip prin vreo blestemăţie,
din altă parte prin vreo blestemăţie.

17. Dezleagă de-au venit din mări sau furtuni,
din morminte sau alt loc sau din genuni
sau în alt chip s-au abătut de prin genuni.

18. Dezleagă de au venit prin unghii sau gheare,
prin păsări, prin şerpi sau din locuri murdare,
din pământ al morţilor sau din locuri murdare.

19. Dezleagă de-au venit prin bolduri şi ace,
dezleagă pentru totdeauna şi desface,
acum cu puterea Ta, Doamne, desface.

20. Dumnezeule, Care le cunoşti pe toate,
dezleagă şi sfarmă cele blestemate,
lucrările magiei cele blestemate.

21. Pe robul Tău ce cu credinţă Te cinsteşte
cu toţi cei ai casei ai lui Tu îl păzeşte
de vrăjmaşul ce pururi unelteşte.

22. Păzeşte această casă de vrăji şi de năluci,
fă-i cinstitei şi de viaţă făcătoarei cruci
loc în această casă, cinstitei Tale cruci.

23. Zdrobeşte cu însemnarea ei pe cel viclean,
depărtează lucrarea celui duşman
de la robul Tău, lucrarea celui duşman.

24. Pe robul Tău ce cu credinţa se roagă,
cu toţi cei ai casei ai lui Tu îl dezleagă
de toate farmecele, Tu îl dezleagă:

25. De demonul de amiază şi de mânia,
de tot blestemul, boală şi lăcomia,
de invidia şi de nemilostivirea…

26. De farmece, clevetire şi mândrie,
de neputinţă neînduplecare şi prostie,
de cruzime, nedreptate şi trufie…

27. De rătăciri şi greşalele ştiute,
de lucrări şi greşalele neştiute,
de păcate şi greşalele neştiute.

28. Iată, Numelui Tău Sfânt eu mă închin,
că binecuvântat eşti acum şi în veci, amin.
Binecuvântat eşti, Doamne, în veci, amin.