Mesaj de Sfintele Sărbători de Iarnă

Atunci când ai primit un dar spiritual ziditor de suflet, împarte-l cu ceilalţi. Darul va creşte şi va deveni inepuizabil. Darul meu este un mesaj de Sfintele sărbători de Iarnă, care  va face lumea ta mai bună. Efectele lui benefice vor fi simţite imediat şi îţi vor umple sufletul de bucurie si armonie.

Mesjaul foloseşte cuvinte care te vor conecta la resursele tale interioare nebănuite şi inepuizabile.

Lumea ta va fi mai bună şi o vei face şi pe a celorlalţi mai bună.

Iată Mesajul :

O minune este în fiecare zi, în fiecare ceas, în fiecare clipă.
Există o înţelepciune a fiecărei zile, a fiecarui ceas, a fiecărei clipe.
O minune este în fiecare copac, în fiecare pasăre, în fiecare floare.
Există un sens în fiecare copac, în fiecare pasăre, în fiecare floare.
O minune este în fiecare rugăciune gândită, spusă sau scrisă.
Există o sfinţenie  în fiecare rugăciune gândită, spusă sau scrisă.
O minune există în fiecare stih care prinde aripi spre Nemărginit.
Există o desăvârşire în fiecare stih înaripat.
Lucrând rugăciunea cu răbdarea şi migala unui bijutier, descoperi minunile din stihuri.
Liniştit şi dulce, numele lui Iisus din rugăciune copleşeşte lumea învălunind-o într-un nimb de bucurie.
Şi lumea devine minune.
Sfâşietor şi melancolic, dorul dupa Iisus din rugăciune copleşeşte  nopţile de priveghere.
Şi nopţile devin minune.
Dureroase şi amare, lacrimile din rugăciune copleşesc sufletul şi  clipele de întrebări.
Şi acestea devin minune.
Ostenit de minuni, sufletul se întoarece spre Tine, Doamne, şi Îţi cere o clipă obişnuită, să se poată odihni , aşa cum Tu Te-ai odihnit în ziua a şaptea de toată lucrarea.
“Acest lucru – zise Dumnezeu – va fi binemeritata  răsplată  în Rai, după  osteneala de aici. ”

*

Cu ocazia Crăciunului, citeşte-l şi-l trimite şi prietenilor tăi !

Sărbători fericite !

Mesaj de Sfintele Sărbători de Iarnă