COLIND
de Gavriil Stiharul
(Naşterea Domnului Nostru Iisus Hristos, sursa: Sfânta Mănăstire „Dervent”)
În noapte se mai rostogoleşte luna,
în candele, amurgul se-ntoarce aprins,
la Poarte Raiului bate mâna
lui Moş Crăciun, hoinar cu părul nins.
Prin beznă, vine uşor şi ne-aduce
podoabă de stele în rugăciune,
se tulbură somnul Pruncului dulce
în braţele Mamei sfinte şi bune.
Blând, Micuţul deschide o carte,
magii uimiţi bat hora-n cuvinte,
se mută hotarul de vis mai departe,
din Betleemului nostru înspre înainte
CUVIOSULUI
Vârtejul înnoirii şterge,
şi rău, şi bine , şi frumos,
căci viaţa merge înainte,
şi depărtarea de Hristos.
Dorm sihaştrii-n cimitire,
Lumea nu-i mai pomeneşte,
un monah, la mănăstire,
un pomelnic le citeşte.
Crucile de pe mormânturi
putrezesc de vreme rea,
de ploi reci şi aspre vânturi
stinsu-li-s-a candela.
Dorm azi, într-un loc uitat,
moaştele de cuvios,
el în viaţă a purtat
crucea grea a lui Hristos.
Ca pe oameni din beţie
să-i întoarcă la credinţă,
a dat vot de sărăcie
şi pe sine jertfă vie.
A purtat straie de sfinţi,
nevoindu-se stingher
şi, în nopţile fierbinţi,
a băut roua din cer.
Doar un mormânt părăsit
fost-a moştenirea sa,
sufletului ostenit
datu-i-s-a liniştea.
Dar eu ştiu c-a fost chemat
către alte zări mai bune –
din loc verde, înmiresmat,
ne-ntăreşte-n rugăciune.
Ortodoxie şi cuvânt 